Pentru prima data l-am vazut ieri, zambind. Apoi in aceasta dimineata, cu acelasi zambet.
Imi place sa vad oameni zambind.
Intr-o statie plina mai mult de nervi si incrancenare decat de "oameni", vorbeste cu cei 3 caini fara stapan de culori diferite. Nu stiu cat de mult se inteleg, dar macar e mai bine decat aplicarea tehnicii "un picior si hai, fugi de aici, ca imi murdaresti pantofii mei scumpi".
Se aseaza dimineata in fata mea, in metrou. Isi scoate palaria, la fel de veche ca si gestul in sine. La fel de demodata, si la fel de frumoasa.
Zambeste. La coborare, se apropie: "tu esti fata de ieri din statie care mangaia cainii, nu?". Da, eu sunt. De fapt in dimineata asta pot fi oricine.
3 comentarii:
Asa e...in multe momente zambetul unui om ne poate transmite tot felul de stari de genul celei exprimate de tine...ar trebui sa-mi iau si eu inima in dinti si sa mai incerc si mijloacele de comun din cand in cand...dar tocmai imaginea oamenilor incruntati si scorojiti de rautate cred ca ma determina in fiecare zi sa nu o fac...
important e sa treci peste tot ceea ce "nu merita vazut" si sa observi esentialul, esentialul pentru tine:)
stii... eu sunt cam dprimat , trist etc zilele astea... iti multumesc pentru ca te-am gasit ... scuze de atatea multumiri , dar chiar asa simt... sunt sigur ca tu chiar poti vorbi despre orice si totusi sa fii atat de interesanta...
PS : cred ca ai inboxul plin de comentarii :)) si toate de la acelasi nebun ... sa stii ca sunt inofensiv, doar ca nu citesc prea mult de obicei, iar acum parca am gasit o carte buna...
Trimiteți un comentariu