So be gentle when u handle me

Melodia asta ma duce cu gandul si la mare:) Printre altele. Si mai sunt doar 3 zile. Iar vineri nu e nici 24 macar. Deci nu are ce sa iasa rau. Plus ca mergem la mare in sfarsit!!! Inca se mai fac inscrieri. :p Suntem doar 15 pana acum.

Presimt ca va fi "interesant". Drumul cu personalul de noapte cel mai mult. Si bineinteles cafeaua bauta in gara inca de vineri de la 11, cu doua ore inainte de a pleca trenul. Nu de alta, dar nu vreau sa il pierd. Nu imi place sa pierd trenuri. Nici unul. Niciodata.

Ah, si versurile. Sunt pur si simplu frumoase:

My skin is like a map, of where my heart has been
And I can't hide the marks, but it's not a negative thing
So I let down my guard, drop my defences, down by my clothes
I'm learning to fall, with no safety net, to cushion the blow

I bruise easily, so be gentle when you handle me
There's a mark you leave, like a love heart, carved on a tree
I bruise easily, can't scratch the surface without moving me
Underneath I bruise easily, I bruise easily

I found your finger prints on a glass of wine
Do you know your leaving them all over this heart of mine too
If I never take this leap of faith I'll never know
So I'm learning to fall with no safety net to cushion the blow

I bruise easily, so be gentle when you handle me
There's a mark you leave, like a love heart carved on a tree
I bruise easily, can't scratch the surface without moving me
Underneath I bruise easily, I bruise easily

Anyone who, can touch you, can hurt you, or heal you
Anyone who, can reach you, can love you, or leave you

So be gentle
So be gentle
So be gentle
So be gentle

I bruise easily, so be gentle when you handle me
There's a mark you leave, like a love heart, carved on a tree
I bruise easily, can't scratch the surface without moving me
Underneath I bruise easily, I bruise easily

I bruise easily, so be gentle when you handle me
There's a mark you leave, like a love heart, carved on a tree
I bruise easily, can't scratch the surface without moving me
Underneath I bruise easily, I bruise easily

Lucruri care conteaza

Nu imi place sa depind de nimeni in ceea ce priveste lucrurile care imi plac sau nu. Ma "indragostesc" profund si iremediabil de diferite activitati mai mult sau mai putin importante din viata mea. Cert este ca pentru o anumita perioada de timp, devin prioritare.

Se pare insa ca de data aceasta, "nu mi-am setat corect prioritatile". Eii, si parca ar fi o noutate. Ma pricep de minune la asta. Imi place sa fac liste de prioritati, sa le setez, sa fac planuri si sa visez. Dar nu ma pricep. Ori setez aiurea, ori visez aiurea. Una din doua.

Acum sunt indragostita de dans si de ceea ce fac mai mult de jumatate din zi. Dar trebuie sa imi setez prioritatile. Sunt gresite. Ce daca voi da gres si de data asta? I was born to try. Si voi incerca la nesfarsit. Voi lua decizii la nesfarsit. Chiar daca urasc sa iau decizii. Chiar daca le iau aiurea. Macar sunt ale mele si mi le asum.

Inca mai incerc. Si maine, si poimaine. Mi-e teama ca ma voi trezi insa intr-o dimineata si, la fel ca intr-o relatie, ma voi uita la "cel de langa mine" si ma voi intreba eu de ce mai sunt aici? Chiar daca sunt indragostita de "el". Atat de iremediabil. Nu imi plac cuvintele cu "i-" sau "ne-". Pentru orice problema exista o solutie, pentru orice deziluzie exista o trezire la realitate. Si probabil o noua deziluzie. Dar de data aceasta asumata.

I was born to try...

Cu ochii la placinta

Sau cum poti sa iti pierzi cumpatul din cauza unei placinte cu branza.

Nu ma pricep sa fac placinta cu branza. Ultima incercare in acest sens s-a soldat cu o indigestie a catelului meu de acum cativa ani. Era vorba insa despre placinta cu branza dulce si stafide, este o scuza, nu? Cea cu branza sarata cred ca imi iese de minune :p

Dupa cum spuneam, echilibrul devine o problema foarte fragila zilele astea. Echilibrul unei cani de cafea, echilibrul interior, echilibrul unor picioare adormite pe tocuri. Totul se rezuma la a nu cadea. Sau varsa. Sau trece peste.

In fine, m-am trezit cu o pofta nebuna de placinta cu branza. Sarata, bineinteles. Nu imi mai plac dulcegariile :)). Am trecut peste, gandul ca peste cateva zile plec la mare este mai motivant decat mirosul de placinta. Sau cel putin asa credeam eu. Din nou acelasi metrou, aceleasi statii, aceeasi oameni care infuleca cu pofta pateuri, care evident nu sunt bune, chiar daca sunt cu branza. Rezist. Inca o statie, inca un pateu cu branza si frimituri care cad la picioarele mele. Rezistam eroic si eu, si pofta mea, si picioarele mele chinuite pe tocuri.

Aproape am ajuns la destinatie, trec victorioasa pe langa o patiserie care arata rau. (merge de fiecare data automotivarea:) ). Ma izbeste un miros de placinta dobrogeana proaspat scoasa din cuptor. Cu toate acestea imi tot spun ca poate e veche si reincalzita, ca patiseria e dubioasa, ca ma grabesc, ca plec la mare, ca branza nu e buna, ca.... ok, trebuie sa ma ridic de pe jos.

Stiam eu ca au pus astia trepte in plus la metrou. Dar nici chiar asa. Nu in ziua cand sunt eu pe tocuri. Nu cand ma uit aiurea dupa placinte cu branza (care nu sunt bune), nu la ora de varf cand e plin ochi in statiile de metrou.

Arunc o privire in stanga. Un tip care zambeste. Bun. In dreapta. O tanti cam intepata, la fel, zambeste. Zambetul ei nu imi place insa, cam acru. Trebuie sa mai exerseze. In fata: PLACINTA. Imi zambeste si ea din vitrina. Ma gandesc ca e acra, la fel ca duduia cea intepata. In spate mi-e groaza sa ma mai uit.

Imi adun geanta imprastiata, picioarele cu vanatai (off, si plec la mare), arunc o privire plina de ura si pasiune catre placinta si merg mai departe. De azi am un nou motto: Dupa barbati, tramvaie si PLACINTE sa nu alergi niciodata!

Out of myself

Sunt anumite lucruri care imi raman intiparite in minte. Am o groaza de obsesii vizuale si auditive. Azi am mai adugat cateva. Cersetoarea de la metrou care a trecut la "hainele de vara", sandalele rupte purtate cu ciorapi albastri care m-au insotit cateva statii in acelasi metrou, podurile visate azi-noapte.

Si pe langa toate astea, mai e imaginea unei cafenele din Paris, intr-o zi ploioasa si friguroasa, o cana de cafea aburinda, si melodia asta. Si doar o statie. Urmeaza Basarab cu peronul pe partea stanga.

La valse d'Amelie

Coming around again

O prietena mi-a trimis melodia asta azi. Si mi-am amintit cat de mult imi placea Carly Simon. E doar una din preferatele mele. :) So, don't mind if I fall apart...



Si versurile...

Baby sneezes
Mummy pleases
Daddy breezes in
So good on paper
So romantic
But so bewildering

I know nothing stays the same
But if youre willing to play the game
Its coming around again
So dont mind if I fall apart
Theres more room in a broken heart

You pay the grocer
Fix the toasted
Kiss the host good-bye
Then you break a window
Burn the souffl?
Scream the lullaby

I know nothing stays the same
But if youre willing to play the game
Its coming around again
So dont mind if I fall apart
Theres more room in a broken heart

And I believe in love
But what else can I do
Im so in love with you

I know nothing stays the same
But if youre willing to play the game
Its coming around again

335, Radu si martienii

Am o pasiune pentru mijloacele de transport in comun. Fiecare imi da o stare anume. 335-ul de exemplu e chinul meu de fiecare dimineata. Un chin placut as zice totusi. Mai ales ca ma face sa descopar ca inca obiectivitatea mea este in parametrii normali.

Si este si foarte informativ in ultima vreme. De exemplu azi am aflat ca vin martienii. Si ca trebuie sa vorbesc cu Radu. Iar femeia din fata mea "parea" perfect normala. Exceptand tricoul mov (o, doamne, mov. prea multe asocieri) pe care avea cusute cu ata rosie doua initiale : N.Z.

In fine, nu am inteles de ce, cum, unde vor veni martienii si nici cine este sau de ce trebuie sa vorbesc cu Radu. Cand am vazut-o ca se indrepta inspre mine, credeam doar ca urmeaza una dintre acele apostrofari dragute de genul "domnisoara, nu stiti ca astea sunt locuri rezervate pentru oamenii in varsta?". Ah, sau mai nou, apelativul duduie. Ca am vazut ca se poarta, l-au scos din nou de la naftalina.

Imi pregateam o replica asa, spusa printre buze. Dar prea tarziu. La faza cu martienii chiar am pierdut orice riposta pe drum. (E semn ca trebuie sa devin mai creativa cred). Pret de o statie mi-a povestit ca vor veni oamenii mici si verzi, iar eu sunt indispensabila in a-i opri. De aceea TREBUIE sa vorbesc cu Radu. Urgent, Acum. Neaparat. Imi venea s-a intreb: "Bine, tanti, dar te-ai intrebat daca si Radu e martian?".

Dar nu, inca mai tin la sanatatea mea mintala. Maine voi experimenta tramvaiul 5. Poate il intalnesc pe Radu si apuc sa il pun in tema. La fel de urgent, acum si neaparat.

Nu azi.

Azi ma enerveaza pana si zambetul oamenilor. Artificial, la fel ca si sucul care zace pe biroul meu. Am avut tot felul de "experminete vizuale" la acest capitol. Zambetul "nu esti inca la picioarele mele?", zambetul "hai ca poate merge asa", zambetul "inca mai traiesti?".

In fine, ajung la concluzia ca pana la urma un zambet de pe messenger e cat de cat mai natural. Adica asta iti inchipui tu, pentru ca nu poti vedea nimic in spatele unui emoticon. Iti poti doar inchipui. Si e atat de usor si de lipsit de complicatii.

Ma enerveaza ca toate lucrurile care conteaza pentru mine sunt din ce in ce mai neinsemnate, ma enerveaza ca afara nu ploua si nu e toamna, ca devin prea previzibila cu varsatul cafelei, ca devin din ce in ce mai irascibila si nesuferita, ca visez intr-una pisici de culoare argintie si delfini. Probabil e semn ca trebuie sa plec in concediu. Sau cine stie.

Oricum, caut solutii. De orice fel. De oriunde.

I shall be released

Aproape 20 de minute

Da, azi a fost 24. De fapt inca mai e, pret de aproximativ 20 de minute. Ma miram cum de luna asta am trecut peste cifra mea "norocoasa" asa de usor. Chiar bine as putea spune. Iar cand eram pe punctul sa respir usurata, cu un zambet in coltul gurii, s-a intamplat imprevizibilul.

Schimbari pe ultima suta de metri. Le urasc, mai ales cand imi dau peste cap totul. In cele 13 minute (ha ha ha) care ma mai despart de 25, am reflectat cu ultima obiectivitate pe care o mai am pe caldura asta si mi-am zis ca in ceea ce priveste schimbarile nu pot face altceva decat sa le accept. Si asta am si facut. Din pacate. Poate maine voi spune din fericire. Azi gandesc in "stil" 24. Imprevizibil si repetitiv.

Pofta de snitele. Cu grija :)

Carmen, calmeaza-te, nu este un alt post deprimant. :) De data aceasta, este unul, sa-i spunem, educativ, instructiv, practic, a nu se exeresa daca nu ai un minim de indemanare etc.

Am asistat la experimentul culinar virtual de altfel al lui Sorin impreuna cu spaghetele lui bologneze la care ce-i drept am cam poftit acum cateva zile. Bine, m-am calmat gandindu-ma: "pana la urma urmei poate nu au fost cine stie ce, cat de bine poate sa gateasca un barbat?".

Dar devin rea. Neintentionat. Tocmai, postul asta face parte din meniul Help pe care il inaugurez cu aceasta ocazie si pe care il puteti accesa gratuit in sectiunea For friends. Nu sunt ironica, dar mi se trage de la atatea dulciuri mancate mai devreme. :)

Ok, deci, Sorin, fii atent. Inarmeaza-te cu rabdare, chestii de la Mega Image si ai grija sa nu versi nimic.

Snitele a la Simona

Alegem varianta din piept de pui, din necesitati practice si lipsa de instrumente de bucatarie ("borcane" cica:p)

Ce trebuie sa cumperi:
- 2 bucati de piept de pui potrivite;
- 2 oua;
- pesmet; (e auriu, dar sa nu iei malai si nici faina, seamana, e aceeasi chestie ca si cu patrunjelul si telina & co dar de data asta te salveaza eticheta);
- putin unt sau ulei;

Se spala pieptul de pui si se taie in felii potrivite ca grosime. Daca nu ai cu ce sa il bati, poti sa il lasi si asa, dar ai grija sa nu fie prea groase feliile. Separat intr-un castron se bat cele doua oua, iar in alt recipient se pune pesmetul. Se dau bucatile de pui alternativ prin ou si pesmet, ultima oara sa fie pesmet.

In tigaie topesti untul (sunt mai gustoase snitelele in unt; daca nu ai, poti sa folosesti ulei) si cand se incinge pui bucatile de pui. Ai grija sa nu sara. Sau sa nu versi uleiul. Crede-ma ca nu e aceeasi chestie ca si cu varsatul cafelei. :p Se intorc de pe o parte pe alta pana se rumenesc. Daca te apuci sa scrii pe blog in timp ce faci snitelele si uiti de ele (asa cum fac eu acum) s-ar putea sa revii tot la varianta chipsuri si atat.

Ca si garnitura - piure de cartofi sau preferatele tale - chipsurile.

Si acum, ca orice bucatar care se respecta iti urez "Pofta buna!" si mare grija la varsatul diverselor lucruri. Nu uita principiul: orice lucru care sta in picioare este relativ. E mai amuzant sa il vezi pe jos.

Anunt important

Nu mi-a mirosit mie degeaba a zapada zilele trecute:) Azi am primit un cadou ca de ... Craciun. Nu prea am stiut cum sa il iau. In fine, nu sunt obisnuita sa primesc chestii pe neasteptate. Adica a trecut ceva vreme de cand inca mai aveam surprize de genul acesta. Drept urmare, nici nu am stiut cum sa reactionez. Am stat eu si m-am gandit si pana la urma mi-am zis ca nu poate fi decat de bine. Am schitat un zambet amestecat cu mirare si.... pofta.

Si cum deja incep sa dau semne grave de saturatie dupa atatea dulciuri (da, am primit o punga cu dulciuri. Probabil ca mos Craciunul meu virtual a uitat sa adune la cei 10 ani imaginari inca 15), m-am gandit sa dau si un anunt:

Asadar fiti atenti:

"Primit una punga mare de dulciuri. Va astept cu drag maine dimineata la mine in birou. Cedez drepturi de folosinta asupra urmatoarelor: banane confiate, alune, bomboane, ciocolata, acadele cu pepene galben."

Al naibii mosul asta, a mirosit el ca sunt moarta dupa pepenele galben. :)

300, aproape 24 si barcute

Nu imi plac barcutele si ma irita la culme sa astept 300 in statie la ora 11 noaptea. Cu toate acestea am fost nevoita sa o fac. Ok, cand incepusem sa imi fac calculul cam in cate ore as ajunge acasa pe jos (m-am oprit undeva la o ora jumate si m-am calmat instantaneu) am observat ca se schimba "peisajul" din jurul meu.

Stiam eu ca tae-bo si alte cele gen pillates sunt la mare moda, dar nici chiar asa. Un batranel trecut bine de 70 si de ani exersa langa mine niste exercitii noi de elongatie. In statia lui 300. Care in continuare se incapatana sa nu vina. Tot o ora jumate pana acasa, asa ca rezist spectacolului.

Bun. Inca in statie, aceleasi exercitii care deveneau din ce in ce mai "infocate", aceasi iritare a mea, acelasi 300 (cu care jur ca in semn de protest fata de spectacolul nocturn de azi, nu voi mai merge niciodata).

In acel moment m-am gandit ca e cazul sa schimb perspectiva. Cand nu stii cum sa rezolvi o problema, schimba putin unghiul din care privesti lucrurile. Asta am facut si eu. Trecem in extrema cealalta. Un "pusti" cu un par ondulat si castaniu (ahh, as omori pentru un asemenea par) ma privea cu niste ochi pe jumate adormiti pe jumate nesimtiti. I-am aruncat o privire gen "ok, te inteleg, poate seman cu mama ta care a uitat sa iti incalzeasca laptele in seara asta" si trec mai departe.

Adica in 300, care dupa 23 de minute, calculate la sange, a binevoit sa apara extraordinar de gratios. Si de plin, culmea, la ora asta. Bine ca macar nu au fost 24 de minute... Ajung sa ma gandesc ca pana la urma barcutele nu sunt asa de rele. Totul se rezuma la unghiuri.

Parfumuri si asocieri

Nu am niciun parfum preferat. Si asta de cateva zile, pana cand mi-am dat seama ca Givenchy-ul meu ajunge sa miroasa a jucarii vechi. Probabil ca starea de spirit ii modifica mirosul. Probabil.
Am inceput sa "detectez" tot felul de asocieri mai mult sau mai putin ciudate in toate parfumurile care ma inconjoara. Imi tot spun ca e de la caldura. Si de la faptul ca nu mai plec nici in weekend-ul asta nicaieri. Ocupatia mea preferata - gasitul paravanelor.

Mai demult stateam cu niste prieteni intr-o cafenea si incercam for the first time narghilea. In ciuda protestelor mele in favoarea variantei pepene galben, am ales o "specialitate" de-a casei. In fine, singurul miros - gust cu care am putut-o asocia a fost... gustul bomboanelor Cip din copilarie. Si nu era cald afara.

Mai exista un parfum, cel pe care il simt dimineata, dupa o noapte cu ploaie. E o combinatie intre aer curat si un parfum tare, vechi. Asta imi aminteste de parfumul femeii care imi repeta isteric la gradinita sa nu mai dorm cu ochii deschisi. Deh, copil de Bucuresti cu gradinita, cheie si toata suita.

Hmm... mirosul de ardei gras ma face sa ma gandesc automat la vara, parfumul tipului de care m-am indragostit prima data ma scoate din minti, iar in dimineata asta mi se parea ca in birou miroase a zapada. Ori aerul conditionat, ori eu suntem de vina.

5 lucruri care ii uratesc pe oameni

Stateam si ma gandeam de ce unii oameni, care par atat de fermecatori si de "umani" la prima vedere, pot deveni, in doar cateva momente, atat de respingatori. Paradoxal, fiecare are momentul lui de uratenie. E la fel de normal si totusi...

1. Tonul vocii - urasc acea voce putin superioara, putin indiferenta, putin acra si cu foarte mare sila in ea. Imi da senzatia ca nu mai vorbesc cu un om, ci pur si simplu cu un porc. Asta imi provoaca. Poate nu e cea mai potrivita comparatie, in definitiv porcii sunt animale atat de dragute...

2. Privirea - ma enerveaza la culme privirea anumitor oameni din metrou. In special de sex feminin. Trebuie sa ii suport in fiecare dimineata, fix la ora 8, fix aceeasi oameni. Ii vad de la o zi la alta cum se schimba sau, dimpotriva, cat de inflexibili raman. Si au acea privire de "uita-te la asta cum e imbracata".

3. Frustrarea - daca macar ai asa ceva, fa ceva in sensul asta. Intra aici tipul barbatului de peste 30 de ani care a acumulat deja un bagaj de rateuri sentimentale sau tipa care iti "reaminteste" in fiecare zi ca "vai, draga, arati tare rau azi".

4. Nimicul - vag, vag, stiu. Intra aici toti cei care au uitat sa se bucure de chestii marunte iar scopul lor suprem in viata este sa ajunga cat mai repede sus si atat. Ii intrebi daca le place cafeaua, iti vor raspunde ca da, dar e cam scumpa. Le arati ca ploua afara si miroase a vara, te cred nebun.

5. Lipsa de personalitate. Mult timp am crezut ca nu exista asa ceva, ca in spatele acestui gen de oameni se ascund persoane minunate pe care doar trebuie sa le descoperi. Nu e chiar asa. In majoritatea cazurilor dai peste niste indivizi total aplatizati, fara pareri, opinii sau puncte de vedere. Si oricum, in faza cu partea minunata a oamenilor incep pana si eu sa cred din ce in ce mai putin...

Vicii, secrete si... dorinte :p

Am vazut ca "se poarta" sa iti descoperi 5 vicii, 5 secrete etc. Eu o sa lungesc lista si cu 5 dorinte :)

La capitolul vicii... stau destul de bine as putea spune:

• cafeaua e pe primul loc. Amara cand sunt deprimata, cu lapte si caramel cand sunt obosita, cafe latte cand sunt vesela. Si varsata pe jos, pe hol. pe unde apuc, atunci cand sunt imprastiata (adica allways) - prietenii stiu de ce :p
• hainele - nu reusesc sa spun niciodata stop. Dar acum cel putin am o scuza - o numesc "deformatie profesionala".
• oamenii - care e opusul de la sociofob?? sociofil cred, dar oricum e tarziu ca sa fiu foarte convinsa de asta. Culmea, cu toate acestea ma chinui sa nu mai fiu timida.
• horoscopul - nu ma pot abtine sa nu te intreb ce zodie esti chiar daca abia te-am cunoscut. Tot deformatie profesionala (am scapat, am si aici o scuza)
• trezitul dimineata - acum sunt pe cale de vindecare, in sfarsit. Am evoluat de la ora 5 la ora 6. Fac progrese in continuare.

Dark secrets....ok, not so dark:

• am o problema cu cifra 24. Daca s-ar putea nu as iesi din casa pe 24. Imi e pur si simplu groaza. Si nu sunt paranoica (desi mi se mai intampla uneori:p), dar chiar am motive.
• imi place sa beau cafeaua in gara pe peron, chiar daca nu plec nicaieri;
• din motive de "personal security" nu ma urnesti cu mijloace de transport in care nu am pamantul sub picioare - avioane, vapoare si alte instrumente de tortura;
• imi urasc pur si simplu pistruii;
• ok, asta nu spun decat intre 4 ochi. Ah, exclud sagetatorii din start. Personal security again.

Si acum partea care imi place cel mai mult - dorinte. Doar 5??

• sa ajung la mare pe 11 septembrie. In Vama Veche. Imi doresc asta de aproximativ 10 ani. Si nu mi-a iesit pana acum.
• sa ajung la grupa de performanta la dans. Acum cateva luni imi doream macar sa nu ma mai impiedic la repetitii.
• o casa plina de prieteni. Urasc sa fiu singura.
• sa invat portugheza. Acum am un motiv in plus sa ma apuc.
• sa ma las de fumat.

Deja ma simt descoperita, dar, fie, mi-am facut-o cu mana mea :p
Dana, Bamse, Carmen, Gabi va provoc si pe voi:) Promit ca nu spun. Pot sa vars o cafea de emotie macar?

Palaria mea mov

Nu stiu de ce imi place atat de mult aceasta culoare. Poate nu e de vina culoarea in sine, ci numai ideea de a purta o palarie. Cu scoici bineinteles. Mare, bineinteles. Paravanul perfect pentru momentele in care nu vreau sa imi vada nimeni privirea. Fetele au ras de mine cand am cumparat-o. Un alt gest copilaresc din partea mea, stiu. Dar imi place la nebunie sa probez palarii in... Cora! Si sa desfac pe drum ceea ce am cumparat, sa imi arunc pantofii cu toc - of course - atunci cand ma dor picioarele sau simt ca devin prea matura decat as vrea sa fiu.

Revenind la palaria mea mov... nu cred ca o sa ma vedeti totusi la servici cu ea... e doar pentru momentele speciale. Le astept. Pana atunci am pus palaria cuminte in dulap. Cu tot cu scoici. Cu tot cu momentele speciale.