Ajutati-o pe doamna Busuioc

Ne-am intalnit "intamplator". Una dintre acele intalniri care trebuie sa se intample. Povestea ei e trista, probabil este una dintre aceia pentru care ziua de maine se masoara in cate felii de paine va avea pe masa. Cu toate acestea, doamna Busuioc este de un optimism debordant, care m-a facut sa imi reevaluez eu insami "problemele" pe care le am.

Puteti sa o ajutati cu orice. Haine, mancare, incaltaminte, o usa noua la apartament, un aragaz nou. Sau macar cu o vorba buna, pe care ma ocup personal sa i-o transmit. Ceea ce pentru noi inseamna probabil o iesire in oras sau un pranz la birou, pentru ea este mancarea pe o saptamana sau mai bine.

Povestea ei si a intalnirii noastre o gasiti aici.

Noua spre zece

Sunt lucruri pentru care nu am stiut niciodata sa-i multumesc. Si momente pe care nu le-am pretuit indeajuns.

Intre Romana si Universitate mi-am dat seama ca mi-e dor asa cum nu mi-a mai fost niciodata, ca in bucatarie nu va mai mirosi niciodata a casa asa cum mirosea, nu imi va mai spune nimeni in felul acela "poti mai mult", nu vom mai planta rosii in aprilie, nu imi va mai spune la multi ani pe 11 noaptea, nu imi va mai face supa si nu se va mai ingijora, nu va mai uita in ce clasa eram intr-a sasea, nu imi va mai arunca partiturile, nu imi va mai vorbi in felul acela complet deosebit al nostru.

Pentru ca un an trece prea repede, dar nu am niciodata timp sa uit.