Doua minute

Niciodata nu m-am dus singura. Trebuia sa mai fie cineva. Anul asta imi era pur si simplu frica. Mi-am dat seama insa, in cele cateva secunde in care s-a facut pe deplin liniste, ca sunt mai puternica decat credeam. Sentimentul acela de impacare, de liniste, de 2 minute in care ma iert si ii iert pe ceilalti, a contat foarte mult.

Probabil ca aveam nevoie de acele 2 minute doar cu mine. Probabil ca aveam nevoie sa iti simt mana pe umarul meu, exact ca atunci cand eram mica, sa inchid ochii si sa iti spun te iubesc. Si stiu ca m-ai auzit de data asta.

Au fost cele doua minute ale noastre.

Whenever

Miroase a vara si a cafea. Si mi-e bine. Putin frig, doar, cat sa uit din ce e alcatuit restul lucrurilor.

Miroase a tampenii facute de copii de 15 ani. Care nu se vor maturiza niciodata.

Miroase a ora 2 noaptea. Cand adormi incet, uitand de orice urma de previzibilitate.

Miroase a pamant ud si a presimtire de ploaie. Cand te infioara fiecare adiere de vant.

Si brusc mi-e bine. Putin frig. Doar.

Departe

Departe. Pe autostrada unde nu exista regrete, zile "asa", seri "altfel", incertitudini si reguli. Acolo unde lucrurile au sens pentru ca asa vrem noi sa fie.

Doar departe.

Love actually

Ne-am cunoscut intr-o seara ploioasa, la o cafea. Cateva gesturi tandre si am stiut ca vom fi impreuna. Chiar daca minunile nu dureaza mai mult de 3 zile, a noastra avea sa dureze macar pret de cateva ore. Nu aveam nevoie de mai mult.

Mi-am dat seama ca ne atasam deja prea mult, dar nu imi pasa. Stiam ca e acolo unde sunt si eu si era confortabil. Am terminat cafeaua si am mers mai departe. Am mancat impreuna. Se spune ca este printre primele lucruri pe care le faci intr-o relatie.

Nerecunoscator, a plecat la scurt timp. Si tocmai cand ma pregateam sa il sterg definitiv din minte, s-a intors. A doua zi, la aceeasi ora.

Ma ierti? Stii ca tot la tine ma intorc.
Stiu, stiu. Taci si hai sa mananci.

Nu stiam ca am devenit asa de permisiva.

Il astept si maine. Cu un miau, la aceeasi cafea, aceeasi ora, aceeasi ploaie. Este chiriasul meu pe termen nedeterminat. El se hraneste cu iubire, eu cu cafea, cateva priviri tandre si cativa miau.

Se zice ca dragostea ar trebui sa fie neconditionata.

Nu stiam ca am devenit asa de nostalgica.

Easy like sunday morning

Nu trebuie, niciodata, de ce?

Azi mi-e pur si simplu dor. De nisip, de diminetile cu ora 9 si cafea pe plaja, de vant si par incalcit cu sare, nisip si mare, de liniste, de mirosul sarat, de uitatul pe cer pana te dor ochii, de euforia de inceput.

Azi mi-e dor de toate chestiile "nu trebuie". De toate chestiile "niciodata" si de toate chestiile "de ce?".

Azi mi-e dor sa imi fie frig si sa imi ingrop mainile in nisip. Sa privesc cum nu se mai aude nimic si se sparge si ultimul val. Sa adorm zambind si sa ma trezesc zambind. De la mare, nisip, de la "nu trebuie", de la "niciodata". Chiar, de ce?

Azi mi-e pur si simplu dor.

Buy me with a coffee...

Instead of wasted time on both sides
Instead of guessing what the hell went wrong with me
You'd better breathe with me and feel...

Inghetata de pepene galben

Sunt anumite lucruri pe care le pretuiesti mai mult sau mai putin in anumite perioade ale vietii.

Si anumite lucruri pe care le pretuiesti mereu.

Plimbarile cu tine, cafeaua de pe peron, trenurile pe care nu le-am luat niciodata, zapada de martie, pijamalele verzi si papucii pufosi, gheata pe care nu am cazut niciodata la patinoar si telefoanele la 7 dimineata.

Inghetata de pepene galben si ciocolata Milka, problemele mele si problemele tale, copilariile mele si intrebarile tale.

Anumite lucruri nu au nevoie de motive. Doar de prieteni adevarati.

Sunt acele lucruri pe care le pretuiesti mereu.

Noi la inceput

Cineva mi-a "reprosat" ca nu mi-e dor. Si am cazut pe ganduri, am zambit nitel si am aprins o tigara. Si mi-am dat seama ca nu imi e dor. Chiar asa. Imi e incredibil de dor.

De noi toate. De holuri, cafea, rasete, plimbari la apa, drumuri spre casa, Giulia, telefoane la orice ora din zi si din noapte, incurajari si vorbe bune atunci cand aveam nevoie.

Mi-e dor sa imi fie frig langa voi si sa vars cafele pe holuri. Mi-e dor de discutiile noastre interminabile, de "suna-l/nu-l suna", de petrecerile de Craciun si de Paste, de caloriferul vechi si de geamul care nu se inchidea niciodata bine.

Mi-e dor de Scrooge si bradul de Craciun, de pufuleti, de cele 10 chestii pentru care va iubesc, si de perechea de bocanci.

Mi-e dor sa plang langa voi si sa rad apoi in hohote. Mi-e dor sa stau seara tarziu si sa fiu cea care stinge lumina in birou, de diminetile cand era pustiu, de personalul spre Constanta in care nu mai incapeam, de voi fericite, triste, bucuroase, nervoase, dar acolo, langa mine.

Mi-e dor de cum eram noi la inceput.

La fel

Nu am apucat sa ii mai spun multe lucruri. Si nici macar nu eram in stare. Am lasat-o in scurtele reprize de liniste sa caute si mai multa liniste. Stiam ca are nevoie. Si stiam ca eu nu ii mai pot oferi asta. Tot ce puteam sa ii dau era un zambet prost, amestecat cu lacrimi, neputinta, nervi si ura. Ura pentru toate lucrurile care se intmpla si pe care nu le poti controla.

Vroiam sa o mai tin langa mine. Aveam nevoie sa imi zica sambata dimineata, in drum spre piata, aceeasi fraza: "Stii ca lumea e rea, dar stii ca tu, draga mea, trebuie sa ramai buna. Stiu ca o sa te loveasca si or sa incerce sa te doboare, dar tu, draga mea, sa ramai cu zambetul asta pe fata pistruiata. Si sa dai bani in continuare la cersetori, ai auzit? Sa fii mereu asa."

Si radeam si cumparam mere, rosii si branza. Si eram fericite.

Pana intr-o zi. Hainele mele ii erau deja mari, mainile ei ma speriau si durerea ei ma durea pe mine. Ramaseserea insa ochii si zambetul. Si plimbarile in piata, sambata dimineata. Si oamenii care ma ajutau sa o duc acasa atunci cand picioarele nu o mai sustineau. Si strazile pustii in care numaram copacii pana in fata casei rugandu-ma sa ii fie bine. Si sa fie bine.

Tortul cu ciocolata, racoarea aceea de inceput de toamna. Buchetele enorme de tufanele cu care ma furisam sub geamul ei. Canile de cafea in care ploua peste noapte, patul ravasit si linistea.

Linistea ei.

Sambata imi place inca sa cumpar mere, rosii si branza.

I did it my way!

Why won't you...?

So, why won't you... ?

Pofta de

Mi-e pofta sa ploua. Si sa se duca tot fumul de tigara, zatul de cafea, ameteala, chestiile pe care nu stii sa le apropii si tampeniile pe care nu stii sa le indepartezi.

Sa pot scoate mana pe geam si sa simt. O picatura de ploaie sau ce o fi. Si sa respir. Sa inchid geamul la loc cu gust de ploaie pe mana dreapta si gust de neliniste pe mana stanga.

Dar uneori nu ploua. Cred ca o sa beau un pahar cu apa.

8 lucruri

Panta si Zuzeta nu au avut ce face si mi-au dat de lucru... Si ca sa imi "fac temele", asa cum zicea cineva (a se citi a ma compromite), iata 8 chestii pe care (nu) le stiati despre mine:

1. Sunt dependenta de cafeaua de la Grigore si de ciocolata Milka.

2. Imi e frica de lifturi, fulgere, cutremure si locuri inalte.

3. Nu suport oamenii "la fel", femeile care nu au dar ravnesc si barbatii care au si se lauda.

4. Cred ca pot fi doar prietena cu un barbat.

5. Ma atasez de oameni si caini. Inca nu stiu care e varianta cea mai "rentabila" emotional.

6. Am preferinte pentru anumite statii de metrou.

7. Imi plac chestiile colorate, pantofii cu toc si plimbarile nocturne.

8. In liceu il consideram pe Kurt Cobain cel mai sexy barbat.

Si ca sa nu fiu singura compromisa, ii invit amiabil pe Adriana, Cristina, Raluca, Sorina, Bamse si Dragos la un post de dezvaluire.

Grigore

Imi era dor de el. De fapt nu de el, ci de chestiile pe care le aveam impreuna. Nu il mai vazusem de ceva vreme si se simtea asta. Cand mi-am dat seama? In tramvai. Locul in care realizezi multe. Doar te uiti pe geam si te gandesti.

Ma gandeam ca pierd timpul, ca nu imi place sa ma abat de la drumul meu, ca nu e bine, ca imi face rau, ca voi fi nervoasa dupa, ca.... Taci! Ce mai conteaza? Azi am chef sa pierd si timp si drumuri, sa fac si chestii care imi fac rau, sa ma si enervez putin. Asta e farmecul.

Aveam emotii. Stiam ca nu ne mai vazusem de mult si nu intelegeam de ce am pus intre noi toata pauza asta. Si tocmai azi ma gasisem sa fac toate chestiile astea neortodoxe, tocmai azi cand... Taci! Ce mai conteaza? Azi am chef sa nu imi pese de ce zic altii despre mine si despre tine.

E dependenta, o sa ii fie rau, o sa ajunga rau, uite, deja au mai aparut 3 pistrui pe obrazul drept, a inceput sa vorbeasca mai mult si sa taca la fel de mult, se uita la noi si ne spune ca miroase a vara...

Am ajuns dragul meu. In fata ta, ca de fiecare data. Am o scuza: erai in drumul meu. Si nu imi pasa: sunt si dependenta, o sa imi fie probabil si rau (sau nu), o sa imi apara inca 3 pistrui de data asta pe obrazul drept, o sa vorbesc in timp ce tu taci si o sa iti spun ca miroase a vara cand ploua si iesi de la metrou...

Te vei uita la mine cu privirea aceea impartita in doua si nu o sa zici nimic. O sa imi dai insa ce am nevoie. Iar ei o sa vorbeasca din nou... Chiar, ce mai conteaza?



P.S.: Poti sa o savurezi, sa o sorbi sau sa o versi pe cel de langa tine. Imi place asta.

It's always you

Te-am gasit de dimineata, dupa atata timp. Am vorbit si ne-am imbatat cu cafea cu rom si frisca. Am ras si am depanat amintiri. In aceeasi statie. Ma priveai ca pe o straina, prietena, sora, amanta si dusman. Toate odata. Si zambeai. Am pierdut un metrou, al doilea, al treilea. Eram ocupata sa iti zambesc.

Ti-am zis ca imi place cand nu stii cine sunt si nu stiu cine esti?

Ti-am zis ca imi place cand te joci cu mana in parul meu si habar nu am de ce?

Ti-am zis ca imi place sa am buzunarele pline de bomboane si sa ma joc cu ele in timp ce te privesc?

Ti-am zis ca imi place sa numar scarile de la Piata Victoriei chiar daca le uit pana data viitoare?

De dimineata, dupa atata timp, te-am gasit. La fel. Eu...