Stie

Ceata de sambata noaptea. Ploaia de dupa. Somnul aiurea cu vise incalcite. Cele mai lungi minute. Gustul ciudat de duminica dimineata, la 11.

"Imi aduci si mie o bluza? M-a plouat. Si mi-e frig. Si o sapca."

Stie ca nu am avut niciodata o sapca, stie ca i-am adus intotdeauna bluze. Si pantofi.

Aceeasi terasa ca acum 10 ani cu aceeasi cafea proasta. Dar scaune mai reci ca niciodata.

"Da, vin pe 13. Mergem sa iti aleg rochia."

Cel mai de convenienta zambet.

Stie ca voi veni pentru ca imi va aminti mereu de ea. Singura veriga ramasa.

Bancile de lemn imbibate cu apa. Nu o sa musti, nu-i asa? Pleaca dand din coada, probabil de la zambetul meu de convenienta. A uitat sa si latre. Stiu ca vroia.

Reprizele de somn intrerupte de Almodovar. Sau invers, in fine. Ploile lungi si intunecoase care iti fac pielea de gaina. Geamurile zgaltaite de ultimul avion de seara. Somnul de duminica. Cu vise incalcite.

Probabil ca avem nevoie la un moment dat de chestii de care nu stim. Sunt bune pentru visele incalcite.

Margareta si pepenii

Margareta e femeie. Logic. Si face galagie. Ca orice femeie care face galagie multa, nu e periculoasa. Isi petrece noptile prin diverse locuri mai mult sau mai putin obscure.

In seara asta a ales barbatii cu gramezi de pepeni. S-a intins langa o gramada de pepeni galbeni, pe care ii simteam din capul strazii. Mirosul de noapte, de praf, de zapuseala si de pepene galben.

Se uita in gol si face de fiecare data galagie cand te apropii. Sta intinsa si se uita la stalpii de curent. Clipeste la fiecare rafala mai puternica de vant care rascoleste plopii de vizavi.

Margareta e acolo, noapte de noapte. Nu o deranjezi, nu te deranjeaza. Ea si gramezile de pepeni. Galbeni si cu miros ce se simte de la 5 minute distanta de mers pe jos, agale. Margareta nu vrea chestii. Doar sa stea, sa maraie la rafalele de vant, sa se uite cand la pepeni, cand la stalpii de curent.

Si putina afectiune, din cand in cand.