Deci, cum ziceam, m-am mutat. Locuri noi, oameni noi, ca la astia ma uit in primul rand. Si am zis ca e timpul sa incep socializarea.
Asadar...
Episodul 1:
Prima zi, seara, chei noi, nu mai tin bine minte numarul apartamentului. Ma iau doar dupa magazinul din colt. Scot cheile, intra perfect, dar totusi nu se deschide. Insist. De vreo 3-4 ori. Deja ma enervez, incep sa sun la usa, apoi sa bat. Ma dor mainile. Intr-un final, se deschide. Un domn respectabil in pijamaua lui clasica la mare moda prin anii 80, ma priveste asa, dintr-o parte, cum nu-mi place mie. "Aaaa, caut un apartament, dar nu mai stiu numarul si... nu, nu cred ca e asta". O iau in directie opusa, gasesc apartamentul MEU de la numarul 15 (bine ca nu e 24), ma inchid bine in casa ca sa nu se razbune mai tarziu domnul cu pijamaua din anii 80 si inchei primul episod de socializare.
Episodul 2:
Piata Sudului, o groaza de troleibuze cu numere dubioase de care nu am mai auzit pana acum. Eu il caut pe 74. Vine, urc, evident dupa o statie nu stiu cum, dar nu mai era 74 (si jur ca era 74 cand m-am suit). Cobor impreuna cu o doamna cu multe sacose, ca si mine, trecuta de 60 de ani. Se pare ca mereu am lipici la varstele astea mai inaintate. Ne lamentam impreuna ca am gresit autobuzul, o luam la goana spre statia lui 74, mai scapam o sacosa pe gheata, mai vorbim de niste sarmale de Craciun.
"Statia de dinainte de intersectie, stiti care e?" "Acolo cobor si eu." Evident, aceeasi strada si acelasi bloc cu mine (ala cu magazinul in colt). Inchei cu bine si cel de-al doilea episod de socializare, mult mai pasnic de aceasta data, cu urari pentru cele mai bune sarmale. (doar ca eu habar n-am sa le fac, dar, ma rog, trebuia sa ma ridic la inaltimea conversatiei).
Si concluzia (sau ce am invatat noi pana acum, din primele zile din noua locatie): de tinut bine minte numarul apartamentului in care stai, nu purta pijamale din anii 80 decat daca au dungulite mai subtiri si albastre, invata macar ce se pune in sarmale in caz ca esti fortat de imprejurari sa iti dovedesti talentele culinare.
Si nu intra NICIODATA peste necunoscuti in casa incercand sa le fortezi usa (poate doar daca stii sa canti frumos un colind ceva).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
13 comentarii:
ha, ha!
si cred ca tocmai te-ai mutat pe langa mine. ai grija mare, asadar, la numerele apartamentelor! :p
haa, deci mai nou suntem vecini si de cartier, nu numai de blog:)) si cred ca si stiu mega image-ul ala de care ziceai tu odata :))
exact ala e. e-n regula, ne vedem la rand la cófeturi :D
Parca as fi eu cu codul PIN pe care l-am gresit de nu stiu cate ori, desi il repetam in gand inainte sa introduc cardul...:D
Iti doresc Craciun linistit in casa noua si daca vrei sa stii "secretul sarmalelor mele" am un post pe WP, iti pot trimite link-ul!:P
si Craciun fericit, small w !
Lumina, Credinta, Iubire, Speranta! Sarbatori Fericite!!!
@greenfield: craciun fericit si tie si poate o sa te intreb odata de sarmalele alea:D
@panta: craciun fericit panta!!! :)
@axel: sarbatori fericite si tie:)
lasa tutica ca doar d-aia suntem eu si cu adi prin preajma ca sa te ghidam cum trebe :)...pe cand bagam un la tata? acolo nu-i nevoie de gps...te ducem noi la sigur ;) pupici
dadadada, am nevoie de o initiere, domle, cat mai curand :D
cred ca te-ai mutat si pe langa mine...
ps: berceniul e plin de creaturi dalea de le iubesti tu (catei, batrani rataciti etc)
hai ca in curand o sa descopar ca jumate din oamenii care imi citesc blogul imi sunt si vecini:))
funny :)))) Bun venit in "celebrul cartier"
Auzi domle, nu te mai speria de vecinii batrani ca poate au baieti tineri ;)
Si deci initierea de la "La tata" cand se va produce?? Vezi ca in directia asta merg 76 sau 77!!! Mare atentie: 76 sau 77, da? :P
adriana, sa clarificam: nu ma intereseaza baietii lor tineri (unu) si ma innebunesc autobuzele astea de cartier care par toate la fel (doi).
Cand o sa pot sa ma plimb dimineata cu un autobuz din ala frumooos cum era la mine acasa?? :((
Trimiteți un comentariu