Noua pasi.

Pasul 1: Descoperirea. Citeam ieri o chestie relativ interesanta despre prioritizare si cum sa devii mai eficient. Nu am retinut prea multe. "Lectura de servici", interesanta oricum.

Pasul 2: Constientizarea. Termin de citit, inchid fisierul. Bun. Nu ma simt prea bine. De fapt nu ma simt bine deloc. Incep mustrarile de constiinta. Rezolvam cu o cafea, ca de obicei. Nu merge. Hmmm, ciudat. Brusc imi vin in minte toate lucrurile pe care alta data le consideram importante si la care acum am renuntat.

Pasul 3: Gasirea motivelor. Mai beau o gura de cafea si incep sa ma gandesc. Parca deja incep sa ma simt mai bine. Bineinteles, nu mai am timp, sunt alte lucruri mult mai importante, o sa vina odata un weekend in care o sa am timp de toate acestea, lasa ca o sa imi fac odata si odata o lista a lucrurilor importante, si plus ca in decembrie o sa vina si concediul.

Pasul 4: Nu merge. Trecem la a doua cafea. Mai dulce, pentru ca situatia nu se prezinta la fel de "ispititoare". Nu este bun nici unul dintre motive. Si eu stiu asta. Si constiinta mea stie. Poate cu un somn o sa treaca. Prea tarziu deja, eram la a doua cafea. Neagra.

Pasul 5: Sa definim ce inseamna important. Poate asa scap. Poate ca inca nu cunosc pe deplin sensul cuvantului "important". Stau si rascolesc. Important = ceea ce mi se pare ca ar fi normal la 26 de ani? Hmm, partial, da. Important = ceea ce ma face sa ma trezesc dimineata si sa zambesc. Nu m-am hotarat inca asupra variantei.

Pasul 6: Amanarea. Maine nu e luni, nu pot sa incep asa, din mijlocul saptamanii. Imi mai acord o sapamana de dezordine. De fapt de ordine.

Pasul 7: Concluzia (nu foarte ferma). Pentru ca niciodata nu am timp sa fac toate lucrurile pe care mi le doresc fara a lua masuri radicale, pentru ca nu reusesc sa renunt la cafea, sa ma las de fumat, sa imi plimb cainele in parc, sa scriu in sfarsit o carte, sa ma intalnesc cu toti prietenii care imi sunt atat de dragi, sa realizez ca am 26 de ani (off), sa vad o mie de locuri din lumea intreaga...

Pasul 8: Poate totusi. Poate totusi reusesc sa devin mai eficienta si sa largesc putin ziua cu cel putin inca 24 de ore.

Pasul 9. Poate nu. Atunci o sa visez la dimineata in care timpul devine relativ, eu mai dezordonata, putin mai indiferenta, cu putin mai mult curaj de a-mi pune in aplicare lucrurile importante. Adica prioritatile.