Patricia, Milady si Marirosi. Trei femei si trei destine aparent diferite. Aparent, deoarece, pe langa diferentele de cultura, de aspiratii si de... culoare a pielii, pe cele trei le uneste o dorinta. Patricia, refugiata din Republica Dominicana, vrea sa isi intemeieze o familie in care sa isi poata creste copiii. Milady a parasit Havana pentru acelasi "taram al promisiunilor", satul Santa Eulalia, plin de barbati neinsurati, iar Patricia, desi are o oarecare siguranta materiala, este singura. Foarte singura.
Amuzant, prin replicile aproape memorabile de inceput hilar-romantic-promiscuu al unei relatii, realist, si, mai ales, foarte bine filmat. Mai-mai ca imi venea sa iau si eu primul autobuz catre Valencia, la fel ca Milady, sa vorbesc cu vacile, asemeni Patriciei, sau sa alerg prin zapada cu un plover albastru de lana pe mine (unul dintre cele mai frumoase cadre).
Din tot filmul razbat puternic incercarile de integrare intr-o lume care in mod fortat va trebui sa le accepte, diferentele culturale si ideologice, imposibilitatea relatiilor conjugale. Mentalitatea e simpla: "am nevoie de el pentru siguranta materiala, chiar daca imi doresc altceva."Singura care reuseste sa transforme aceasta mentalitate este Patricia. "Il iubesti? Ma face sa rad si se poarta frumos cu mine." Iubirea se masoara in masa de seara pe care le-o poti oferi copiilor, in casa frumos aranjata, in ideea de camin dupa care tanjesc cele trei. Reformulez asadar: "Il iubesti?"
N-am primit raspunsul nici pana la finalul filmului, dar poate a fost mai bine asa.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu