luni, 24 decembrie 2007

Lista mea, pe 24

Nu ti-am mai scris demult o scrisoare si nici nu am mai comunicat prea bine, asa ca am zis sa pun lucrurile la punct si sa te informez cam de ce as "avea nevoie" sa imi aduci:

In primul rand te avertizez ca nu o sa iti cer de data aceasta lucruri materiale. Nu mai am nevoie de ele.

Nu vreau o casa, ci doar un loc in care sa nu fie pustiu si intuneric niciodata.

Vreau gustul fursecurilor cu nuca de Craciun, lumina slaba din bucatarie, mirosul de mandarine, fosnetul pungilor pline de ciocolata.

Vreau sa alunec pe gheata in prima zi de Craciun, sa imi pierd fularul si ea sa ma certe.

Vreau sa ma ajuti sa desenez cea mai frumoasa felicitare de Craciun si sa i-o dai tu pentru mine.

Vreau sa ii spui ca inca imi mai e frig si cand e cald in casa, inca mai sparg cani si inca nu ma pot obisnui cu anumite lucruri.

As fi vrut sa te rog sa o aduci inapoi. Pe 24.

Dar nu vreau sa te supar si sa iti cer lucruri imposibile. Asa ca ma multumesc si cu o cana de cafea. Pentru anul care va veni si in care voi sparge la fel de multe lucruri.

duminică, 23 decembrie 2007

Ti-am zis cat te iubesc?

Suntem la fel de inalti. Dar el este mult mai calm decat mine azi. Nu ii pasa de toata aglomeratia dinaintea Craciunului si nici macar de faptul ca i-am recunoscut tacit ca ma depaseste in dimineata asta.

Mergem extrem de aproape unul de altul si aproape ma sufoca. Imi sopteste lucruri pe care nu le inteleg si ma calca din cand in cand pe piciorul stang. Stie ca sunt stangace.

Ne intra soarele in ochi la amandoi si ne ingheata mainile, mai mult mie. Nu ii pasa si merge mai departe. Probabil vrea sa ma darame azi. Probabil ii va reusi. Il imping putin intr-o parte, se revolta si se apropie si mai mult.

Nu ma lasa sa imi cumpar nimic, nu ma lasa sa respir si sa alerg. Nu intelege ca situatia poate deveni dramatica in aceste conditii. Este suficient de aproape sa il las triumfatoare in mijlocul strazii, singur, si suficient de calm incat sa il aduc acasa. Stie si profita. Stiu si profit.

Ajungem acasa, trecem peste scena sarutului din fata usii, doar suntem oameni maturi amandoi. Ii deschid, il imping putin si il invit inauntru. Sper sa se simta bine. Pana la anul, cand il voi arunca. Acum sunt ocupata sa il impodobesc. Si sa il iubesc. Dragul meu brad de Craciun, ti-am zis azi cat de mult te ador?

sâmbătă, 22 decembrie 2007

O mie de fluturi

Pentru toti cei pe care i-am dezamagit anul acesta... de Craciun...

Exista un moment in care iti dai seama ca toate principiile dupa care te ghidezi sunt gresite si totusi mergi mai departe...

Exista lucruri care nu mai pot ramane la fel, chiar daca iti doresti sa nu se schimbe...

Exista greseli pe care adori sa le faci, exista momente in care iti doresti sa crezi in orice...

Exista cuvinte pe care ti-ai fi dorit sa nu le rostesti niciodata si secunde care sa nu se fi inventat...

Exista o mie de fluturi care sa te faca sa pierzi si sa te pierzi. La fel cum exista o mie de fluturi pentru care sa gresesti. Si pe care sa ii iubesti.

luni, 17 decembrie 2007

Sunete, zgomote si altfel

Rezonanta oricarei intamplari se afla undeva, intre modul subiectiv de a o percepe si incercarea de a auzi altfel:

Zapada care scrasneste sub rotile masinii la 7 dimineata si linistea de duminica.

Cele cateva secunde cat dureaza sa se piarda un parfum.

Fosnetul degetelor care se ating cautand ceva si aerul cald care se lipeste aproape de toate geamurile.

Zgomotul usilor trantite de vant si al pantofilor care aluneca invariabil pe fiecare bucata de gheata.

Sunetul fiecarui lucru nespus si al fiecarei intrebari nerostite.

Intotdeauna altfel a sunat nespus de bine.

Nu am uitat ce am facut vara trecuta

Sa nu te increzi niciodata intr-o apa adanca, in cuvinte prea multe si in lucruri pe care nu stii sa le faci.

Trecand peste principii si temeri mai mult sau mai putin ascunse... iata ce se poate intampla cand nu ai la indemana decat o pereche de vasle pe care nu stii sa le folosesti si puterea de a tipa pana sa te salveze cineva. De pe celalalt mal. Sau nu...



Nu am invatat sa vaslesc si nici sa tip mai tare sa auda cineva. Doar sa cad...

vineri, 14 decembrie 2007

On my own terms



I want love, but it's impossible
A man like me, so irresponsible
A man like me is dead in places
Other men feel liberated

I can't love, shot full of holes
Don't feel nothing, I just feel cold
Don't feel nothing, just old scars
Toughening up around my heart

But I want love, just a different kind
I want love, won't break me down
Won't brick me up, won't fence me in
I want a love, that don't mean a thing
That's the love I want, I want love

I want love on my own terms
After everything I've ever learned
Me, I carry too much baggage
Oh man I've seen so much traffic

So bring it on, I've been bruised
Don't give me love that's clean and smooth
I'm ready for the rougher stuff
No sweet romance, I've had enough

miercuri, 12 decembrie 2007

Franturi

Vorbeste si toate cuvintele ei se agata undeva pe peretele din fata.

Te tine de mana cateva secunde, si simti prin manusile ei negre si groase caldura palmelor.

Nu aude, dar iti raspunde cu cele mai grele priviri.

Sta atat de aproape incat poti sa vezi cati ani au urmarit-o, si totusi se afla mai departe ca niciodata.

Cunoaste fiecare pas ce i se perinda prin fata si il asociaza cu fiecare ora a diminetii, cu fiecare metrou care vine sau pleaca.

E acolo, in fiecare zi. Atat de prezenta, dar atat de invizibila pentru toti care trec, pe acelasi peron, la aceeasi ora.

luni, 10 decembrie 2007

Till We Ain't Strangers Anymore

joi, 6 decembrie 2007

Cat de posibil este sa...

Spuneam cuiva drag ca lucrurile imposibile ajung sa se intample atunci cand ti se par cel mai imposibil de realizat si cand greu este putin spus.

Si uite cateva motive...

Este posibil sa depindem de foarte multe lucruri. Dependenta se creeaza cel mai usor. Este posibil sa renunti la multe lucruri. Asa cum ai putea renunta la cafeaua de la 9. Sau la cea de la 10. E vorba numai de cat de bine reuesti sa te joci cu mintea ta.

Este posibil sa crezi cu disperare in foarte multe lucruri. Una dintre ocupatiile noastre preferate. Imposibil sa nu faci asta. Dar foarte posibil sa te opresti la un moment dat.

Este posibil sa ai controlul. Nu asupra ta. Si este imposibil de frumos cand ti-l pierzi. Si poate posibil de daunator. Dar...

Este posibil sa nu vezi absolut nimic. Doar sa atingi lucruri incredibil de intangibile. Dar este imposibil de minunat sa fii orb.

Ultimele doua sfaturi sunt posibil daunatoare. Dar...

Early winter



Starting over and over again
It hurts and I can't remember sunlight
Looks like an early winter

marți, 4 decembrie 2007

Reactii adverse pe ploaie

De fiecare data cand ploua isi pierd controlul.

Soferul incepe sa rada isteric dupa ce tocmai era sa calce doi copii pe trecerea de pietoni. (i-am zis ca o cana de cafea la ora 6 seara nu face decat bine, calmeaza orice inceput de stari nervoase)

Vanzatorul de verdeata de la metrou inlocuieste mararul cu patrunjel. (tu urasti cel mai mult schimbarile)

Un pachet de servetele aruncat la intamplare pe dalele portocalii se confunda cu un buchet de ghiocei putin ofiliti. (stie ca lucrurile cu adevarat frumoase au un singur loc)

Scarile rulante incep sa se miste invers si intr-o mare de oameni tacuti se aude un singur tipat. Din inertie. (printre singurele lucruri care mai functioneaza azi)

Un telefon suna cum nu a mai sunat niciodata pana acum. Trei alarme se aud consecutiv la distanta de cateva scaune. (important are o silaba mai putin incepand de azi)

Cel putin am descoperit legatura. Intre ploaie si control...

Placinta cu visine

Nu exista varsta si conditionari pentru anumite lucruri.

Asa cum gustul unei placinte cu visine la 8 dimineata in frig nu se va schimba niciodata. Asa cum privirea din ochii lor ramane intiparita undeva, facand abstractie de toti anii care au trecut si de toate urmele lasate in fiecare loc, atat de evident.

La fel cum un multumesc este uneori cel mai nepotrivit cuvant, pentru ca nu are rost.

Imi place sa ii vad la aceeasi masa, singuri intr-un loc in care vara nu mai exista spatiu nici macar pentru un sunet. In linistea lor, la fel de cuminte ca si zapada care nu vrea sa mai vina. Pronuntand cuvinte cu sonoritati atat de clare si uitandu-se intr-o parte. Evitand priviri prea directe si fraze prea complicate.

Uneori un simplu gest pe care il faci te poate face mai fericit decat o mie de cadouri pe care le-ai putea primi. Iar pentru lucrurile simple nu exista varsta sau conditionari.

luni, 3 decembrie 2007

Turn me on

Pentru toate lucrurile exista un moment anume. Asa cum pentru fiecare statie exista un tramvai si pentru fiecare treapta alta treapta.

duminică, 2 decembrie 2007

Scrooge si Bradul de Craciun

Micul Scrooge s-a revoltat si in seara asta. Prea multe lumini, prea multe zambete pe fata mea, prea multa agitatie si prea mult Bucuresti.

Dar in astfel de momente, niciodata nu este suficient. Plus ca este atat de placut sa abuzezi de anumite lucruri.

Cum ar fi...

Multimea de oameni. Sunt inofensivi. Iti pastrezi calmul si atat. Ei niciodata nu te imbulzesc, doar isi fac loc. Sa treaca pe langa tine, si nu peste tine. Ei niciodata nu urla, doar tipa de bucurie. Nu se agita, doar isi exteriorizeaza starile mai mult sau mai putin placute auzului nostru.

Artificiile. "Clipe de tranzit intre o lume amortita si una insufletita. Primeste dezgustat o iubire falsificata." Interesanta descriere. Eu nu ma gandeam asa departe. Sa zicem ca semanau cu o punga de bomboane verzi, galbene si rosii, varsate alandala in noapte pe o masa putin murdara.

Bradul. "Brad capturat de moase care il aclama, il iubesc brusc si apoi il parasesc." Atat de mare incat nu il puteam incape intr-o privire de-a mea. Prea mare pentru un Bucuresti tot mai invaziv. Aici si-a facut domnul Scrooge simtita prezenta. Dar prea mic pentru capacitatea de asteptare a mea.

Ciocolata. Seamana cu o budinca. La plic. Dar are gust de sarbatoare. Si de sarbatoare toate lucrurile sunt bune.

Bucurestiul. "Bucurestiul este un pacient scofalcit conectat la aparate pentru a supravietui." Potrivit cat sa te pierzi pe fiecare strada si sa uiti unde trebuie sa ajungi. E minunat cand uiti.

Mai e timp totusi ca micul Scrooge sa uite sa se mai revolte atat. Deadline-ul este pe 24 decembrie. Opinia completa si total diferita, aici.

sâmbătă, 1 decembrie 2007

Ghicitori

De ce o maneca este alba si alta rosie?

De ce ea zambeste si imi leaga fularul in jurul gatului?

De ce nu m-a sunat in seara asta?

Oare o sa afle ca am picat ultimul examen?

De ce usile se deschid cu zgomot mai mare si se inchid in soapta?

Oare a terminat de facut checul cu stafide?

Cand o sa ajung sa vad bradul va fi acolo?

De ce afara e intuneric si luminile din vagon nu clipesc niciodata?

De ce am devenit asa?

Imi place sa ghicesc gandurile oamenilor. Din metrou. Imi place sa imi inchpui sonoritatea fiecarui cuvant nerostit in parte.

In anumite dimineti

In anumite dimineti miroase teribil a primavara.

In anumite zile nu ai nevoie de motive pentru a fi tu exact asa cum nu ai mai fost pana acum. Nu ai nevoie de cafea pentru a te trezi sau de haine pentru a nu-ti fi frig. De cuvinte, pentru a certa, de priviri, pentru a intelege, de soapte, pentru a fugi.

In anumite seri se face din ce in ce mai intuneric si gasesti din ce in ce mai multe cani de ceai fierbinte uitate in fiecare camera in parte. Fiecare cu povestea ei.

Si atunci esti doar tu, asa cum ai fost dintoteauna. Cu o mie de cuvinte, tot atatea priviri si fara nicio soapta.

Pentru ca in anumite dimineti miroase teribil a primavara.

joi, 29 noiembrie 2007

In my secret life

Acolo unde lucrurile se rotesc incet si se insereaza tarziu.

Oameni de joi

Isi sprijina sacosele pe picioarele mele. De zece minute. O aud cum vorbeste in spatele meu de trafic, aglomeratie si domnisoara care nu i-a dat locul azi in tramvai. De asta a ales microbuzul azi in loc de orice altceva. Interesanta alegere, as putea spune.

Ar trebui sa ma irite, dar are o voce placuta. Asa ca incerc sa mai uit de efectul sacoselor ei asupra picioarelor mele deja amortite. La un moment dat se face intuneric. Fularul ei impresionant prin dimensiuni si textura ajunge pe fata mea. Nu stiu prin ce miscari abil efectuate, dar... era acolo. Insa are o voce placuta in continuare si rezist.

Monologul, presarat pe alocuri cu interventii nervoase ale celor din jur, trece de la domnisoara care nici in ruptul capului nu i-a dat locul de dimineata, la retete culinare de care nu mai auzisem in viata mea (dar pareau bune), la povesti despre rude mai mult sau mai putin indepartate, la intrebari retorice (ne vom mai misca vreodata de aici), la tacere in cele din urma.

Si la plans. Un plans mai neasteptat si mai clar ca niciodata. Si la linistea dimprejur. Si la vocea ei placuta, picioarele mele amortite, si neputinta de a o ajuta cumva.

miercuri, 28 noiembrie 2007

Semne

Cand iti ingheata varful nasului mai mult ca de obicei.

Cand apar in vitrine primele ghirlande de stele si primii ochi rotunzi si negri.

Cand te grabesti si in acelasi timp stai pe loc.

Cand razi si aerul miroase a fum, a caldura si a vanilie.

Cand seara lumina capata cu totul alte reflexii ca pana acum.

Cand diminetile sunt mai linistite si noptile mult mai scurte.

Cand nu mai ai rabdare si incepi sa te joci cu degetele de la o mana cantand la un pian imaginar.

Sunt toate semne.

marți, 27 noiembrie 2007

Azi insa era acolo

Vara era mai tot timpul acolo. Ma obisnuisem atat de mult cu ea. Aceeasi ora, aceleasi dimineti. Invatasem chiar sa nu intarzii pentru a o mai prinde pentru cateva minute.

Apoi nu a mai aparut. Si eu am inceput sa intarzii.

Azi insa era acolo. Cu aceeasi ochi rotunzi si veseli, ce imi amintesc de sunetul castanelor rostogolite in parc. Mai imbatranita si mai trista. Dar cu aceeasi ochi. Si aceleasi castane in mintea mea.

Apleaca smerita capul cand un trecator grabit ii arunca un ban. Si tine minte foarte multe lucruri. Tine minte buchetul de flori pe care i l-am dat in loc de bani si tine minte pateurile cu caise din diminetile de iulie. Iar eu o tin minte. Mereu.

Si tin minte ca ii plac florile albastre, prajiturile, discutiile de 3 minute de la 8 dimineata si oamenii. Iar mie imi place ea. Foarte mult.

luni, 26 noiembrie 2007

Te-am uitat pe ultimul scaun

L-am uitat pe ultimul scaun din ultimul 90 de pe ziua de azi. Cuminte, s-a uitat cu mine pe fereastra spalata de ploaie tot drumul. Stie ca nu imi place sa vorbeasca aiurea si a tacut la fel de pios ca si o calugarita abia intrata in manastire.

Ma mai uitam din cand in cand la el. Si mi se facea pofta. Dar ploua prea frumos astfel incat sa ii stric tacerile aburinde cu gandurile mele ascunse. Am mers pret de cateva statii, doar noi si stropii de ploaie, si aburii de pe geamuri.

Dupa a doua statie, au inceput manifestarile tandre. Brusc, m-am gandit ca poate ii e frig. Nu aveam altceva, asa ca i-am cedat o manusa de a mea. Cu dungi albastre, albe si rosii. A primit-o recunoscator. Atat ii trebuia...

Am mers inca o statie si inca una... Deja a trebuit sa impartim dragul nostru 90 cu privirile curioase ale calatorilor infrigurati. Nu mai aveam rabdare si el stia asta. Dar nu am ce sa ii fac. Toate lucrurile frumoase au un sfarsit. Toate ploile au un cer senin. Toate autobuzele au un capat. Si toate gandurile mele au o limita.

Mai era putin. Stia si stiam. Il privesc. Ultima privire. Ma pregateam sa pun capat. Se deschid usile. Si ploua. Si ma grabesc. Si cobor. Si ma impiedic. Si il uit acolo. Pe ultimul scaun din ultimul 90. Cu pareri reciproce de rau.

Intotdeauna mi-au placut strudelele cu dovleac. Iar acesta era ultimul pe seara de azi.

duminică, 25 noiembrie 2007

Inghetata de fistic

Se aseaza langa mine si imi dau seama ca nimic nu s-a schimbat.

"Peste un timp, voi pleca. Uite, inca mai ai inghetata din aceea ciudata, cu fistic."

Am aprins lumina si am alergat pe toate holurile pe care le stiam sau nu. Am aruncat cutia de inghetata inspre el, spunand ca mi-e frig. Si ca nu imi place culoarea verde. Dar mie imi place de fapt. Culoarea verde.

Cu prima pereche de sandale iesite in cale am pasit pe langa el, inchizand toate luminile in urma mea. Erau sandale de urias in picioarele mele si ma ajutau sa ma impiedic, la fiecare pas. Iar lui ii place sa ma impiedic.

Iar mie imi place inghetata de fistic.

Uneori, pentru unele lucruri

Pentru unele lucruri e bine sa lupti. Pentru ca foarte rar se intampla ca lucrurile sa fie perfecte.

Pentru unele lucruri e bine sa te hotarasti. Pentru ca cel mai usor se pot pierde lucrurile aparent inexplicabile.

Uneori nu e bine sa cauti explicatii, ci doar sa vezi. Sa vezi, pana nu vei deveni mult prea orb.

Uneori e bine sa te trezesti, pentru a visa in continuare, mult mai frumos.

Pentru ca unele lucruri chiar merita.

Bitter Moon

Polanski a reusit sa vorbeasca perfect despre pasiune si obsesie duse la extrem. Ca toate filmele vazute in ultima vreme, rezist cu greu la prima ora, pentru ca in ultimele 30 de minute sa prind o replica, o privire sau un gest care sa imi schimbe parerea.

In cazul de fata, replica atat de simpla “Matur, sa ne comportam matur” m-a facut sa vad filmul cu alti ochi. Era incercarea disperata de reintoarcere la normalitate, cand deja jocul obsesiv nu mai permitea demult asta. Deplin constienta ca in viata oricui exista un astfel de moment in care a te comporta matur suna atat de derizoriu si amuzant, am trecut mai departe. Incepea sa imi placa, in sfarsit. Pacat ca mai erau doar 15 minute.

Ultimul schimb de replici dinainte de a se transforma totul intr-un cliseu:

Cred ca m-am indragostit de tine
Sa fim seriosi, sunt doar o fantezie.
Este tot un joc?
Am spus eu ca nu ar fi?


Bitter Moon este un film despre 4 oameni cu 2 destine frapant diferite. Nu este nevoie decat de un moment de nebunie pentru a declanja un joc la fel de nebun. Deja ma gandeam ca “Magicianul” lui Fowles va apare dintr-un colt razand haotic. Dar nu. S-au dus si cele 15 minute. Eu insa l-am vazut pe Conchis tot filmul, intr-un colt, regizand. Sau probabil ca a fost doar Polanski.

vineri, 23 noiembrie 2007

Oameni si emotii

Ar trebui sa fie de ajuns sa ne uitam unii la altii si sa mergem mai departe. Dar nu am putea vedea atat de multe lucruri.

Ar trebui sa nu ne pese cand cineva e la pamant si are nevoie disperata de o mana intinsa. Se gasesc atat de multe cioturi de care sa se agate. Ce ar mai conta o mana? Mainile sunt expresive si nu e bine.

Ar trebui sa nu auzim, sa nu intelegem, sa nu conteze si sa nu contam. Emotiile sunt cele care te doboara si te fac sa auzi, intelegi si sa contezi atunci cand nu trebuie.

joi, 22 noiembrie 2007

Descant pentru o secunda de liniste

11 septembrie zicea la un moment dat sa mai fac un descant. Dar nu mai aveam disponibil nici un cufar cu magie. Azi am mai gasit cate ceva. Sper sa functioneze.

Trebuie sa tii ochii inchisi, cat mai inchisi cu putinta. Astfel incat sa simti cum fiecare geana se linisteste.

Sa faci un puzzle incomplet cu toate lucrurile albe sau mai putin albe de peste zi. Sa le rastorni pe toate cele mei putin albe si sa le pierzi. In seara asta pana si lucrurile incomplete pot fi frumoase.

Sa reusesti sa auzi cum fiecare om din jurul tau este perfect prin gradul de perfectiune pe care tu i-l acorzi. Sa asculti ceea ce este dincolo de silabe si sunete.

Sa bei o cana mare de lapte cu cafea. Nu cafea cu lapte. Din cea mai frumoasa cana a ta. Trebuie sa ai asa ceva.

Sa vezi in spatele oricarei usi o poarta catre ceea ce vrei tu. Portile de obicei sunt din povesti, iar povestile sunt intotdeauna frumoase. Si atat de simple. La fel ca melodia de mai jos.

Cel putin pentru o secunda va fi liniste.

Patru lucruri de joi

Azi vreau o inghetata si un geamantan rosu. Dupa ce mananc inghetata, iau geamantanul (rosu) si niste bilete de tren (nu conteaza culoarea).

O stropitoare si niste flori pe care sa le ud. Daca nu ploua. Sau nu ninge.

O umbrela. Pentru ca am vrut si stropitoare. Cu flori.

Niste margele si o pereche de ochelari. Margele pentru ca sunt in culoarea portocalelor. Ochelari pentru ca e bine sa jonglezi cu perspectivele.



miercuri, 21 noiembrie 2007

Pacate capitale

Azi am aflat care sunt "atributele esentiale" pentru a supravietui. Total diferite de ale mele. Dar la urma urmei, oamenii sunt facuti pentru a dezamagi si a fi dezamagiti.

Canile de plastic aruncate pe podea nu se sparg niciodata. Se crapa sau se invechesc.

Imi plac pantofii ei

Imi plac pantofii ei roz rupti pe o parte. Si imi place cum sta neclintita in frig si in soarele de 8 dimineata. Si rade. Cu ecou.

Se uita in vitrinele inalte si mult mai curate decat pantofii ei. Incredibil cum poate sa rada. Imi vine si mie sa rad, dar e prea frig. Ma apropii. Parca sunt si mai roz pantofii, si mai limpede rasul.

"Bine, si acum ce o sa se intample? Ce o sa faca? O sa prinda soarecele?"

Imi dau seama ca e grav. Nu numai ca rade, dar si vorbeste. Ma apropii mai mult. Da, se uita la desene animate in televizorul din aceeasi vitrina curata, incaltata cu aceeasi pantofi roz murdari si rupti. Pe o parte. Si avea in jur de 70 de ani. M-am asezat langa ea.

"Cred ca o sa prinda soarecele", am zis.

"Esti sigura? Uite cat de repede alearga"

"Da!! Intotdeauna soarecele este prins si intotdeauna scapa, asta e farmecul"

Si intotdeauna tramvaiele apar atunci cand nu trebuie. Poate insa o voi mai gasi si maine acolo. La urmatorul program de desene animate de la 8 dimineata din statia de tramvai. Azi imi plac pantofii roz, dar numai ai ei, si numai cei rupti. Pe o singura parte. Sper ca soarecele intr-adevar a scapat...

luni, 19 noiembrie 2007

Creep

Uneori nu e bine sa folosesti prea multe cuvinte.

Perceptii distorsionate

Unele lucruri se vad in mod diferit. Depinde de ora la care le privesti.

Geanta neagra e un cufar pe care poti sa il umpli cu hartii vechi sau caramele, pe care poti sa il trantesti intr-un colt atunci cand nu ai chef de el si sa il readuci la viata atunci cand ploua afara.

Cizmele din fata sunt incaltarile rotunde ale unui spiridus care a pasit stramb in aceasta dimineata.

Ziarul de langa mine e doar perna pe care as putea dormi pana voi stii ca totul e bine.

Parfumul scaunului de alaturi e mirosul de caise prea dulci care iti fac rau intr-o dupa-amiaza de august. Ai fi vrut sa mananci de fapt struguri. Dar nu avem azi.

Scaunul din stanga e cosul mare in care poti sa arunci multe lucruri, aproape orice. Impletit din salcie care nu plange niciodata.

Rasul fara ecou din capatul celalalt e raspunsul la tot ce nu ai vrut sa intrebi vreodata. Nu imi plac oamenii care rad fara ecou. Rad fara farmec. Iar intre farmec si ecou exista o legatura indisolubila.

Si intr-adevar, poti sa alegi sa vezi lucrurile altfel. Depinde de ora, de cat de dens este aerul si cat de clara este lumina. Eu as alege doar spiridusul si cufarul.

duminică, 18 noiembrie 2007

De cata magie ai nevoie...

De cata magie ai nevoie pentru...


a vedea lucrurile asa cum vrei sa le vezi si a auzi cum zboara fiecare vorba de a ta transformata in gand

pentru a intelege ca frumusetea lucrurilor sta in faptul ca sunt relative si te poti juca cu ele si te poti juca cu tine

a urca o mie de trepte doar pentru a le cobori apoi

pentru a spune o suta de lucruri inutile si a ti le aminti atat de utile

a memora chipuri si sunete, numere si mirosuri, toate distincte si atat de puternice

pentru a fii constient ca poti face o magie in fiecare zi, chiar si atunci cand e innorat afara

pentru a stii ca pentru o astfel de magie ai nevoie de putina cafea, putin frig si putina caldura, un pic de lumina si cateva coli de hartie. Si ai nevoie de tine.

Ai nevoie de foarte putina magie pentru a intelege ca "Nu exista adevar dincolo de magie"

sâmbătă, 17 noiembrie 2007

Descant de ninsoare

Daca vrei sa ninga, trebuie sa cumperi prajituri de la cofetaria din colt, dupa-amiaza, inainte sa se intunece, cand lumina este atat de limpede pentru cateva minute si cand simti ca iti este atat de frig incat iti ingheata degetele de la o mana.

Sa iei numai prajituri cu ciocolata. Sunt cele mai "sincere" prajituri din lume. Si nu o sa te amageasca niciodata.

Sa vorbesti in soapta, atat de incet incat sa te auda doar cei care aud si atat de tare incat sa taca cei care nu aud. Sa mergi usor, iar pasii tai sa aiba cadenta unui dans de acum 100 de ani. Usor...

Sa te gandesti la lucruri pline de culoare si sa lasi sa curga toate lucrurile lipsite de consistenta si sens. Sa nu iti fie frica de cuvinte si sa le pronunti cu tonalitatea cu care recitai atunci cand erai mic.

Sa desfaci ambalajele de la 4 bomboane diferite, cu portocale, si sa le mananci pe indelete, spargandu-le in dinti. Lucrurile sparte sunt frumoase. In felul lor.

Sa privesti pe geam, aiurea, si sa te gandesti ca totul are sens. Uite ca ninge...

joi, 15 noiembrie 2007

I see your smile

La multi ani, Dana!

Nu bea cafea desi ii place. Decat ciocolata calda, si pe aceea din cateva inghitituri. M-a depasit deja. Nu se supara (cred) daca din greseala dimineata mai scap paharul de cafea langa ea si apoi izbucnesc in ras.

Ii plac pufuletii, mai ales cei de la metrou si plimbarile pe peron dintr-o parte intr-alta. Ii plac bocancii de munte si rade de pantofii mei cu toc.

Are cate un raspuns la fiecare intrebare de-a mea si stie de ce rad in metrou si de ce ma impiedic uneori.

Ah, si face cele mai minunate poze din lume. Si este ziua ei. La multi ani, Dana!

miercuri, 14 noiembrie 2007

Punct si de la capat

Azi imi place sa ma uit in tavan si sa rad fara motiv. Sa imi fie foarte frig si sa imi gasesc manusile pierdute prin buzunare. Sa beau ceai cu aceleasi inghitituri mici cu care beau cafeaua. Sa imi insir pe birou toate cele 4 cani si betisoarele chinezesti.

Sa imi arunc pantofii cu toc pe covor si sa ma gandesc ca am timp maine sa ii adun. Sa imi pierd un cercel pe care sa il gasesc a doua zi sub perna. Sa deschid in acelasi timp doua pachete de servetele, unul cu miros de zmeura si unul cu miros de cafea.

Sa inlocuiesc partiturile de saptamana trecuta si sa imi inghete degetele pe clape la 12 noaptea. Sa confund si bemol cu la si sa rad a doua zi dimineata. Sa rup un sir de margele si sa stau 2 ore sa le adun.

Sa mananc mere verzi si sa ma uit la un plic de scortisoara pentru a-mi inchpui o placinta cu mere. Sa ascult cum se face din ce in ce mai frig si sa caut o cutie de chibrituri pe care sa nu o gasesc.

Azi imi plac foarte multe lucruri.

Will you fall for me?

marți, 13 noiembrie 2007

Perfect inutil.

Te ustura in gat si tot fumezi. Mananci aceleasi chestii nesanatoase zi de zi. Si azi e frig si degetele au capatat o culoare ireala. Ti-a spus cineva odata ca ai maini ciudate?

Azi nicio muzica nu e buna. Nimic potrivit cu tine. Se va lumina in curand si va trebui sa redevii ce esti. Acelasi tu, la fel de inutil ca in fiecare zi de luni, marti, miercuri sau duminica. Stiu ca se lumineaza. Aud zgomotul neclar al masinilor din ce in ce mai pronuntat. Perfect normal. Stiu si cand se intuneca. Aud tiuitul infundat al trenurilor din gara de langa. Perfect anormal.

Parca mirosea a cafea mai devreme. Acea cafea din plicul de plastic cu gust de carton, din zilele in care uiti de tot si cu care totusi te mandresti. Uman as putea spune.

Perfect inutil din partea ta. Total absurd dintr-a mea.

luni, 12 noiembrie 2007

Top cautari pe aici

Trecand peste banalitatea acetui post, totusi nu ma pot abtine. Top cautari pe aici, pe la mine:

placinta cu branza - sarata, dulce, nu conteaza, placinta sa fie. Se pare ca devine din ce in ce mai stringenta nevoie unui blog culinar. Si macar daca mi-ar iesi bine de fiecare data placinta, dar...

ciocolata milka - in toate formele posibile. De la "cat costa o ciocolata Milka" (30.000 la orice magazin non-stop si 25.000 in supermarket), la "de ce sa mananc ciocolata Milka" (pentru ca este delicioasa, are ambalaj mov si o vaca adorabila pe ea), la "ciocolata Milka cu spuma de lapte" (multumesc pentru informatii, nu stiam ca exista asa ceva).

snitele cu pesmet - se pare ca sunt multi amatori de asa ceva; cu o singura conditie: pesmetul sa fie auriu (din nou, nu faceam diferenta, dar...)

te urasc in spaniola - probabil in spaniola poti uri cel mai bine. Din pacate, nu stiu care este traducerea exacta si nu o sa ma obosesc sa o caut. Poate i-a folosit la ceva "te urasc" in romana. Desi eu nu imi amintesc cand am urat pe aici...

deci, am avut dreptate si de data asta - bineinteles, aici poti avea toata dreptatea din lume. Dar numai de data asta. De restul ma ocup eu.

pentru ca merit - Da, e preferata cautarilor mele! Ma mir cum au ajuns aici!

nu te mai vreau - cred ca exista o oarecare legatura intre "pentru ca merit" si "nu te mai vreau";

nu te mai vreau in viata mea - se pare ca problemele de la precedenta cautare nu s-au rezolvat, ci dimpotriva, s-au agravat;

e atat de placut - ok, este bine de data aceasta;

portret colega nesuferita - nu imi amintesc sa fi creat unul, dar, daca totusi se cauta asa ceva... Ma gandesc doar daca este vorba despre mine sau nu.

dependenta de dulciuri - degeaba, nu am o solutie pentru asa ceva, te pot invata in schimb cum sa fii si mai dependent.

cat costa un articol - nu stiu. Daca e scris de mine, depinde.

morile de vant - inteleg, si eu ma lupt cu ele zilnic. De acord deci.

Au fost cele mai... interesante. Nu vreau sa ma gandesc ce se va mai cauta in viitor. Devine prea palpitant. Si imi place.

duminică, 11 noiembrie 2007

Am nimic

Napolitane cu vanilie sau cu ciocolata? La 5 sau la 6?

I-a spus in treacat ca la un moment dat ceasurile se opresc. Si ceasornicarul acela vechi, din colt, cu pravalia ce sta sa se darame de la atatea tic-tac-uri anarhice, a disparut.

Sa aprinda lumina sau nu?

Toate dalele de pe Lipscani suna intr-un mod ciudat, iar felinarul din mijlocul cafenelei clipeste. Probabil se va stinge. Iar cafeaua cu dulceata de zmeura are un gust la fel de bizar ca si ecoul tocurilor grabite din afara.

Sa taca sau sa taca si mai mult?

Daca tace, inseamna ca o sa poata auzi in curand cum se apropie ninsoarea. Si o sa i se faca frig. Daca tace si mai mult...

Prajituri cu lamaie

Sta pe acelasi scaun pe care ne-am certat si ne-am impacat. Miroase putin a iarna si a prajituri cu lamaie. E ciudat, nu a mai facut nimeni prajituri cu lamaie. De 5 ani. Povesteste cu aceiasi ochi ce tresalta la fiecare cuvant.

Ma roaga sa cumpar lamai. I-am zis ca nu am mai gasit. Dar voi cumpara portocale de Craciun. Voi cumpara cele mai multe portocale de pana acum. Dar nu lamai. Zambeste in cel mai indepartat mod cu putinta.

Nu, nu mai vreau cafea, multumesc, este tarziu. Iar tu nu ai voie asa ceva. Cafeaua este doar pentru oamenii obisnuiti, care mai au timp sa se intristeze si sa se bucure. Tu de acum ai timp doar sa te bucuri.

O sa inchid geamul, miroase din ce in ce mai tare a prajituri cu lamaie si te intristezi. O sa fac totusi o cafea, de dragul vremurilor trecute, macar pentru a alunga ultima adiere de iarna si lamai. Si tacerea mea, tot din vremuri trecute.

La inceput nu stia daca sunt in clasa a sasea sau a saptea. Cu toate acestea, imi cumpara cacao cu lapte in fiecare dimineata. Si dadea drumul la calorifer pentru a nu-mi ingheta mainile pe caietele de matematica. Foarte mult timp am crezut ca ma pot juca cu timpul.

joi, 8 noiembrie 2007

Sometimes

M-a intrebat eu ce vreau sa fiu. I-am zis ca vreau sa fiu mica si sa fac oamenii sa zambeasca. Mi-a zis ca nu am cum sa fac asta, ca nu stiu si ca nu voi reusi niciodata.

Atunci am vrut sa pot sa vad lucrurile din mintea oamenilor. Atunci chiar nu vei mai putea zambi. I-am raspuns cu un zambet si i-am zis ca uneori e posibil.

Mai ramai putin

Tort cu ciocolata la metrou

Imi plac oamenii care indraznesc.

Are o esarfa cu flori mov si ochi negrii. Si un tort cu ciocolata. Cred ca e bun. E cald si metroul nu vrea sa mai porneasca. Fosnet de sacose si alergari de pasi. Tot mai multa lume.

Ne privim pentru o secunda in ochi. Alaturi, se deschide un ziar. Nu ma intereseaza. Imi e pofta de ciocolata. Cu lapte. O vad ca deschide o punga, apoi o cutie. Urmeaza apoi o lingurita de plastic. Nu vede nimeni. Si incepe sa manance din tort, atat de linistita si relaxata. Metroul porneste. Oare cat va reusi in doua statii?

Imi venea sa cant "la multi ani". Dar vocea mea ragusita din dimineata asta nu ar fi facut fata. Arunc o privire la ziarul deschis din fata mea. Imi sare in ochi un singur titlu, la fel de negru ca ochii ei si ca ciocolata de pe tort, care probabil era amaruie: "L-au infulecat" Hmmm, oare pe cine? Nu conteaza. Oricum ciocolata nu era cu lapte.

Mai e o statie si jumatate. Adica 2 minute si 20 de secunde. Mai e si mai mult de jumatate de tort. Adica 3 felii si jumatate.

Imi place. Poate mai vine si maine. Si poate indrazneste.

marți, 6 noiembrie 2007

A deeper meaning

luni, 5 noiembrie 2007

Pe ploaie

Pe ploaie, lucrurile se spun in soapta. Totul capata o alta tonalitate. Te poti pierde, este suficient sa te intrebi de prea multe ori de ce. Este suficient sa te gandesti doar o secunda in plus si poti pierde controlul. E totusi atat de placut.

Poti sa pierzi un tramvai, si inca unul, si inca unul, si inca o rafala... Poti sa alergi fara sa te gandesti unde vei ajunge. Atunci cand ploua, nu mai e cazul sa aplici reguli si mecanisme, totul se desfasora in acelasi ritm cu cel al respiratiei tale. Si e atat de usor.

Poti sa te intorci unde vrei, sa stergi tot ce te-ar face sa devii cu un singur gram mai banal, sa creezi orice in care sa crezi apoi cu disperare. Exista un singur moment in care nu e nevoie sa te temi de acest cuvant. Si e atat de normal.

Pe ploaie, poti sa incerci sa iti fie cald si sa uiti ce inseamna sa iti fie frig. Poti sa te agiti, sa te linistesti, sa te bucuri, sa plangi, sa vorbesti, sa visezi si sa crezi. Si e atat de frumos. Dar...usor...in soapta.

Alimentara sau supermarket, Mall sau cinemateca

Le vad peste tot si ma uimesc din ce in ce mai mult pe zi ce trece. Probabil ca de asta ma mai impiedic pe strada, de uimire, am gasit in sfarsit raspunsul...

Nu merg la alimentara, ci doar in supermarket. Se poate sa intre in ceva ce nu numai ca nu mai e la moda, dar si pe cale de disparitie? Plus ca in alimentara miroase a salam si branza, pe cand in supermarket au carucioare enorme cu care sa "care" o crema de fata si o sticla de Coca-Cola. Light, bineinteles. Se poarta.

Filmele bune se vad numai la Mall. Asa e trendy, ce nu ai aflat inca? Ah, plus ca trebuie sa isi faca intrarea in cele mai scumpe magazine, indiferent daca vor cumpara sau nu ceva. Asa trebuie. Plus plimbarea de onoare in pas lejer pentru a fi observate. Se cere, doar. Cu soldurile unduite, bineinteles.

Nu trebuie sa razi, in schimb trebuie sa vorbesti abia deschizand gura, cu capul putin pe spate daca se poate. Nu iti iese din prima? Mai exerseaza, merge pana la urma. Sa vezi cat de interesanta te vor considera cei din jur!

Nu trebuie sa recunosti nici in ruptul capului ca iti cumperi haine din alta parte decat de la un magazin cat mai fancy, mai ales in ceea ce priveste preturile. Vezi ca ai uitat sa ii mentionezi vecinei de la etajul trei cat de mult a costat ultima ta geanta cumparata bineinteles tot din Mall. Asta deja se numeste dezinformare in masa.

Si, nu in ultimul rand, tu nu mergi la serviciu cu mijloacele de transport in comun. Cum sa suporti toti mitocanii care se uita la tine cu ganduri nu tocmai potrivite pentru ora matinala? Tu, care esti atat de pura si inocenta. Nu.

Si ca sa stai linistita, uite, nu ai pierdut nimic:

Alimentara chiar nu e un loc potrivit pentru tine, de acolo nu poti cumpara parfum si branza pe care le vei transporta in aceeasi punga pana acasa. Cinemateca presupun ca nu stii ce este, lasa, nu te ingrijora, nu trebuie sa iti incarci memoria suplimentar. Si in Mall e chiar frumos de fapt, nu? Nu incerca sa razi sau macar sa zambesti. In caz contrar, ceilalti ar incepe sa isi schimbe parerea despre tine, iar tu nu vrei asta, nu-i asa?

Cat despre metrou, nici sa nu te gandesti! Toata lumea aceea care se uita la tine in mod ciudat, si mirosul, si faptul ca pret de cinci statii poti sa visezi cu ochii deschisi. Lasa, nu e cazul. Maine la Mall se va lansa o noua colectie de genti. Sper ca vei fi acolo!

Small Wonders in sfarsit

In dimineata asta, la 5.30, cu cana de cafea langa mine (cea de ceai cu mere de aseara ramasese din nou afara in ploaie, prost obicei...) am inteles un lucru. Small Wonders, chiar pret si pentru cateva clipe, si-a justificat existenta.

Imi place sa vad lumea din jurul meu zambind. Le-am spus de mii de ori ca este cel mai usor lucru de facut. Imi place sa ii fac sa vada lucrurile pe langa care trec. Lucruri banale de cele mai multe ori, dar care tocmai prin banalitatea lor aduc ceva minunat in fiecare secunda. Ca si acum de altfel.

Cel mai absurd lucru ar fi sa iti justifici fericirea prin prisma fericirii altora, dar e atat de frumos si mi se pare atat de imposibil sa te abtii sa faci asta. E pur si simplu minunat.

duminică, 4 noiembrie 2007

Doar mere si ceai

Miroase a mere si a ceai.

"Ce faci?"
"Incerc sa scriu, dar am uitat. Poti sa imi arati macar cum sa incep, uite, ia-mi mana si ajuta-ma sa desenez prima litera. Dupa aceea iti promit ca ma voi descurca singura."

"Literele nu se deseneaza, se scriu."
"Mie nu imi place sa scriu, imi place sa desenez. Nu imi place sa stau, imi place sa alerg."

"Ai sa obosesti."
"Nu conteaza, am timp. In fiecare zi obosesc din ce in ce mai mult si urasc sa fiu odihnita. Nu are niciun farmec altfel"

"Nu iti e frica ca ai putea sa scrii gresit? Ti-am mai zis ca esti stangace."
"Imi place sa gresesc. Lucrurile par apoi, la final, mult mai corecte."

Ti-am adus un ceai. Stiu ca iti place. O sa inchid geamul sa miroasa si mai mult a mere. Cele mai dulci, cumparate sambata dimineata.

The Notebook

Imi pot da seama destul de repede daca merita sa vad un film pana la capat sau nu. De data aceasta m-am inselat. Dupa primele 10 minute din Notebook, deja intuiam finalul (ceea ce m-a facut sa imi pierd total interesul).

In afara de scena din parcul de distractii, nimic care sa ma faca sa fiu atenta pentru inca mai bine de o ora. Scenariu clasic, al carui happy-end era mai mult decat previzibil.

Este insa pentru prima data cand a meritat sa vad un film pentru ultimele 10 minute ale sale.

Pentru cei care inca nu au vazut Notebook, este un film romantic (incredibil de romantic uneori), nerecomandat sambata seara daca nu ai in casa o rezerva de servetele si o ocupatie cat de cat invioratoare pentru a doua zi.

O poveste de dragoste la trecut si prezent, un zambet al lui Ryan Gosling uneori fermecator, o plimbare cu barca printre lebede aproape ireala, un final care iti poate schimba radical starea de spirit. Exceptand cliseele clasice ale unui film de acest gen, The Notebook merita vazut. Chiar daca ramai fara servetele sambata noaptea.

vineri, 2 noiembrie 2007

Doar vineri

Si s-a facut din ce in ce mai liniste. Totul pare mult mai aproape: blocurile trecute parca printr-un incendiu imaginar, cerul mai plin de nori ca niciodata, aerul care azi ma copleseste.

Si e liniste. Nu inteleg de ce atat de multa liniste. E frig si mie mi-e cald. Am lasat toate ferestrele deschise si am inchis geamurile.

Tot liniste e. Pot sa aud cum trece fiecare nor si cum uita sa mai ploua. Pot sa aud cum se raceste ceaiul in cana, pot sa aud cum cade cate o coala de hartie pe parchet si cum un tramvai nu mai porneste din statie.

Pot sa aud si pot sa inteleg cat de liniste e.

joi, 1 noiembrie 2007

Oare cum ar fi...

Oare cum ar fi daca m-as trezi intr-o dimineata si m-as simti cu o doza in plus de normalitate? Oare cum ar fi daca nu mi s-ar intampla nimic spectaculos pe drumul spre servici, nu as observa nimic "anormal" in toate metrourile, tramvaiele, pe strazi, pe scari, in jurul meu si la mine?

Cum ar fi daca as mentine in pozitia corecta o cana de cafea? Daca as rade atunci cand trebuie sa rad si as privi in alta parte atunci cand ar trebui sa plang? Daca as discuta la ceaiul de sambata seara despre intretinerea de la bloc, mobila de bucatarie, de faptul ca a racit copilul vecinei, de credite pentru o mie de lucruri utile si inutile?

Cum ar fi daca as renunta sa ma gandesc ce gandeste florareasa din statia de metrou, omul cu pantofi sau batranul care vinde cele mai dulci mere in fiecare sambata dimineata?

Cum ar fi daca nu as observa in fiecare dimineata cate un zambet diferit pe scaunul din fata mea din metrou? Cum ar fi daca nu ar conta prea mult daca ploua sau nu, daca incepe sa miroasa a iarna sau vara, daca nu as mai manca ciocolata Milka la Piata Victoriei, daca nu mi-ar mai fi frica de fulgere si nu as mai merge prin ploaie cu o umbrela mov...

Cum ar fi daca nu mi s-ar mai face pofta la mirosul de portocale si la cel de capucino cu foarte mult lapte?

Cum ar fi daca nu mi-as mai dori lucruri imposibile si m-as multumi doar cu ceea ce este posibil?

Cum ar fi daca o sa realizez ca nu mai e normal tot ceea ce mie mi se pare anormal de minunat? Poate ar fi totul mai normal. Sau poate ca nu.

Would you lie with me?

Nu te mai vreau azi


Nu te mai vreau azi. M-ai enervat cu toata cafeaua ta fara nici un gust pe care oricum nu am mai putut sa o beau.

De maine sa ma lasi in pace. De maine o sa fiu un om normal, care se va limita la maxim o cafea pe zi. Fara cofeina.

De maine nu iti voi mai zambi chiar daca nu ma pot abtine si tu stii asta.




De maine voi fi indiferenta si voi rade amar de fiecare data cand voi trece pe langa tine. Dar imi va fi pofta.

De maine voi fi mult mai calma pentru ca nu vei mai fi tu in viata mea. Scurtele momente de nostalgie le voi trata cu ceai cald.

Poti insa sa mai ramai prin preajma. Poate cine stie, ma voi ciocni de tine intr-o dimineata si voi cumpara una dintre cafelele tale fara gust. Doar asa, de pofta.

miercuri, 31 octombrie 2007

Halloween Party

De azi sunt un adevarat fan placinta cu dovleac.

Este prima petrecere de Halloween la care am reusit sa ajung in 26 de ani. Si chiar reusita as putea spune. Ma voi opri din a aduce elogii placintei cu dovleac (pentru a limita tendintele culinare ale blogului meu), voi trece si peste faptul ca vinul fiert cu scortisoara a picat foarte bine la sfarsit de zi (probabil ca voi dobandi o abilitate mai mare in numararea statiilor de metrou).

Nu pot insa sa trec cu vederea faptul ca la capitolul organizare echipa acasa.ro s-a descurcat de minune! Felicitari si la cat mai multe petreceri de Halloween!

Sa nu uit: chiar am devenit fan placinta cu dovleac!

marți, 30 octombrie 2007

Motive de marti dimineata

Mi-e frig si tramvaiul nu mai vrea sa vina. De 20 de minute. Chiar imi e frig. Incredibil de frig. Nu mai am cafea cu lapte. Nici anul asta nu am reusit sa ajung in America de Sud. De ce nu se mai opreste ploaia? Nu am umbrela.

Sta in statie si vinde gutui. Oare ii pasa ca ploua?

Da, mi-am amintit. Era ceva ce ma socase anul trecut. "Creditul pentru paine". Mi-am zis ca nu poate exista asa ceva. Anul acesta i-am vazut cum dorm in scari de bloc pentru a nu "pierde randul" la sacosele cu mancare primite drept supliment, ajutor, bunavointa, mila... Presupun ca majoritatea sunt "bunicii cuiva".

Brusc, mi-au revenit atat de proaspat in minte imagini de acum mai bine de 20 de ani: zanganitul sticlelor goale de lapte aranjate in toate diminetile de iarna la ora 5 la coada, apoi gustul de lapte putin dulce din cana albastra si fierbinte (mai tarziu mi s-a explicat ca laptele era fierbinte, nu cana).

Imbulzeala din Ajunul Craciunului la "coada de portocale" (ajunsesem sa cred ca este un adevarat ritual, ca asa vrea Mos Craciun sa stam la coada pentru a ne aduce portocale). Zambetul amar cand cu 2 persoane inainte, vanzatoarea inghetata de frig "anunta" ca din pacate portocalele s-au terminat. Ador portocalele de atunci.

Nu a vandut nici macar o gutuie. Si ploua mai tare. Poate e si ea bunica cuiva.

Nici nu stiu cand au trecut cele 20 de minute. Mi se pare chiar cald. Poate la anul o sa vad America de Sud, nu ma grabesc. Ziceam ceva si de cafea cu lapte?

Harta literara a Capitalei

Face parte din proiectul URME (Urban Remembrance and Memory of Europe), totalizand 6 trasee din Bucuresti cu semnificatie literar-artistica. Cu alte cuvinte, un nou punct de vedere asupra Bucurestiului si a valorii sale.

Lansarea oficiala a hartii literare a capitalei va avea loc miercuri, 31 octombrie, la Libraria Carturesti, impreuna cu o antologie de texte si eseuri despre Bucuresti apartinand unui numar de 24 de autori romani si straini.

Luand in calcul ca din acest proiect face parte si realizarea hartilor literare a unor orase precum Atena, Saragossa, Arles, Potenza, Lodz si Budapesta, mi se pare o initiativa interesanta din partea Muzeului National al Literaturii Romane.

Chiar daca mult-asteptata harta literara este practic o parte a unui proiect european, si poate asta justifica varianta in limba engleza, astept totusi si lansarea variantei in limba romana. Mai potrivita cu spiritul Bucurestiului in care ma trezesc in fiecare dimineata.

duminică, 28 octombrie 2007

Do you remember?

joi, 25 octombrie 2007

La revedere, dragostea mea!

Ai aparut intr-o dimineata, atat de puternic si sigur pe tine si pe ceea ce imi poti oferi. M-ai intrebat: "Simona, crezi in dragoste la prima vedere?". Eu m-am fastacit putin la inceput, dar ti-am raspuns: "Da, bineinteles..."

Totul a decurs apoi in cel mai natural si frumos mod intre noi. Am inceput sa simt nevoia (eu, nu stiu daca si tu) sa te vad zilnic. La inceput, ne intalneam dimineata foarte devreme, cand amandoi eram putin adormiti. Iti zambeam si imi zambeai. Treptat, am devenit posesivi amandoi. Nu ne mai ajungea o singura intalnire pe zi.

Am ajuns sa ne vedem in orice pauza, in orice minut liber al meu. Tu nu erai niciodata ocupat si asta imi placea. Erai doar al meu. Intr-o dimineata am intarziat putin si te-am vazut cu altcineva. Si apoi din ce in ce mai multa lume incepuse sa vina la tine, in fiecare zi, in fiecare dimineata.

Cu toate acestea, eu nu te-am parasit. Starea mea de spirit depindea de tine, nu aveam cum.

In urma cu cateva zile, ai tipat la mine si mi-ai varsat cafea fierbinte pe maini. Atunci am inteles. Nu avea sa mai dureze mult. Si doar ti-am zis ca nu imi place cand incepi sa devii agresiv.... Dar tu nu...

In dimineata asta mi-ai oferit un cappuccino acceptabil. Nici macar nu l-am varsat pe jos, de dragul vremurilor bune. L-am baut bineinteles, neavand cum sa stiu ca va fi ultimul. Asta pentru ca deja la a doua noastra intalnire pe ziua de azi, TU nu ai mai fost acolo.

Ai fugit ca un las, un nerecunoscator, ai uitat toate intalnirile noastre romantice de la 7-8 dimineata, ai uitat cum ma incalzeai cand imi era frig iarna, ai uitat cum urlam la tine cand imi "serveai" o cafea mizerabila.

Nu-i nimic, dragostea mea, fugi! Si asa m-am saturat de cafeaua ta fara zahar, de mocacino cu prea multa cafea in loc de ciocolata, de ciocolata cu gust de hartie si de laptele cu prea mult zahar. Fugi, dragostea mea, ca si asa nu imi plac despartirile, nu am ce sa iti zic decat ca de maine voi bea o cafea mai buna si... "love me when I'm gone"...

miercuri, 24 octombrie 2007

Tu

Se pare ca varsta isi spune cuvantul. Sau poate e de vina toamna. Cert e ca, asemeni vinului, muzica veche devine din ce in ce mai buna odata cu trecerea timpului. Nu are cum sa se demodeze sau sa devina desueta. Lucrurile simple si frumoase nu se pierd.



Nu stiu cate melodii din ultimii 10 ani mai au asemenea versuri:

Tu, esti in globul de cristal
Ce-mi arata drumul catre mal
Cand ma pierd in lumea ta, si-as vrea
Sa inving tristetea grea

Tu, nevazuta dar te simt
Te ignor dar nu pot sa ma mint
Esti in ceea ce respir, esti tu
Firul ce ma leaga de miracolul din zori
Cand din vis usor cobori, in tot ce ating in jurul meu
Chipul tau il vad mereu, in gand
Esti orice, oricum, oricand

Tu, asteptarea din amurg
Cand secundele incet se scurg
Cu atingeri moi de catifea
Alintate-n mana ta

Tu, esti ideea de intens
Cautarii mele-i dai un sens
Un motiv ca sa incerc mai mult

Tu esti vocea ce-o ascult
Esti chemarea de demult
Ce ma face sa nu-mi apartin, nu mai sunt eu
Nu mai e nimic al meu, estï tu
Nu pleca nu spune nu...

marți, 23 octombrie 2007

Here comes the sun

De ce s-o fi gandit sa apara tocmai acum? Incepusem sa ma obisnuiesc sa imi fie frig si sa numar secundele pana la urmatorul tramvai. Dar el s-a gandit ca nu e bine sa ma obisnuiesc.

Am zis bine, daca asa vrei tu, o sa ma dezobisnuiesc.

Incredibil de cald. Ma gandeam deja ca va ninge. Dar nu. Acum ma gandesc ca poate a mai uitat cate ceva si s-a intors. Nu, probabil mi-am uitat eu starea obisnuita acasa.



Eram pregatita sa imi caut manusi colorate si idei noi, sa te uit si sa te dezgrop intr-o primavara.

Eram pregatita sa inghet in fiecare dimineata si sa tremur in fiecare seara. Eram pregatita sa alunec, sa cad si sa ma lovesc. Dar nu. Mai prelungim putin.

I put a spell on you

luni, 22 octombrie 2007

In acelasi loc

S-a stins absolut tot. E bezna si stiu ca ti-e frica, recunoaste. Ti-e frica ca or sa vada cat de mic esti si cat de mult te temi. Maine te vor gasi inghetat acolo, in acelasi loc, in caldura inabusitoare.

O sa ai timp sa urzesti zeci de planuri care oricum vor fi date peste cap. Mai bine dormi tot timpul asta. Daca poti. Inchipuie-ti ca auzi ticaitul ceasului. Stai linistit, nu cauta. Nu ai nici macar ceas. E mai bine asa.

Asculta cum se lovesc picaturile de apa pe fereastra. Te vei linisti. Nu ai nici ferestre? Poate va bate cineva la usa. Roaga-l sa bata cat mai mult si asculta fiecare bataie sacadata, din ce in ce mai proeminenta si infuriata, apoi din ce in ce mai stinsa. Stiu, usa nu mai e de mult.

Iti e dor de toate vocile pe care ti se parea ca le auzi, de luminile care se aprind si apoi se sting intr-un mod ciudat.

Nu cumva sa incepi sa te obisnuiesti. Ti se va deschide la un moment dat. Nu stiu daca maine. Si atunci va fi cel mai greu. Daca iti e frica, gandeste-te ca nu ai niciun dusman aproape. In afara de tine.

In momentul in care o sa incepi sa te bucuri, cred ca vei scapa.

Probabil ca

Latra intr-una de jumatate de ora. Probabil e nervos. Nu ii trece nici cu pateuri cu branza. Incerc si cu ciuperci. Nimic. E de la ploaie inseamna.

Langa mine, o vad urland. O aud cum se agita si nu ii convine nimic. E nesuferita si o urasc. Si ea e nervoasa. Si eu. Nu vom reusi azi sa ajungem la un consens. Poate maine. Depinde cum ne trezim amandoua.

Floraresele zgribulite de pe marginea drumului ne privesc sec si gol.

Noi mergem mai departe. Ca intotdeauna. Incearca sa ma intrebe ce am. Nu am nimic, poate tocmai asta e. Nu reusesc sa am nimic. Tu ce ai?

Stam amandoua in statii pe care am ajuns sa le masor in minute si in intensitatea pasilor nostrii pe loc. Ma priveste fix (i-am zis sa nu mai faca asta): imi place sa te vad asa, dezorientata. I-am explicat ca nu ma poate vedea altfel azi. Rade. Din ce in ce mai tare. Eu o urasc din ce in ce mai tare.

Nu pot sa fac altceva. As putea sa o iubesc. As avea ceva. Sunt doar doua variante, intotdeauna. A treia deja se numeste compromis.

Azi insa nu o pot iubi. Deci, raman fara nimic. Maine, poate.

Si latra intr-una. Nu se mai opreste. Mi se pare ca aproape plange. Il inteleg. Ii arunc intreaga punga cu pateuri cu branza. Poate e fericit. Poate o sa fiu si eu.

duminică, 21 octombrie 2007

Let's Get it On



I know you know
What I've been dreamin'of

sâmbătă, 20 octombrie 2007

Ciocolata Milka la Piata Victoriei

Ciocolata Milka cu lapte. Delicioasa. Metrou la Piata Victoriei. Incapatanat.

Nu are mai mult de 14 ani. Si pare normal. Se uita la mine, apoi la ciocolata. Cu ambalaj mov, culmea. Ma uit si eu la el, apoi la ciocolata. Se apropie din ce in ce mai mult. Devin din ce in ce mai agitata.

Intinde mana. Dintr-un gest reflex, intind ciocolata. Milka. Ahh, si cat de buna e. Era.

"Pot?"

"Da"

Deja simt priviri de peste tot atintite asupra mea. E doar o ciocolata si o statie de metrou. Iar el nu are mai mult de 14 ani.

Rupe din ciocolata. Aproape toata. Apar primele semne ale posesivitatii mele asupra ciocolatei cu lapte. Dar are doar 14 ani...

"Este cu lapte, nu-i asa?"

"Da" (cat de monosilabica pot fi uneori)

"Nu este buna pentru diabet, nu?"

"Nu" (din nou eu, din nou concisa)

"Atunci nu pot."

"Bine" (ma uimesc, deja fac progrese la cuvinte bisilabice)

"Uite, ia-o inapoi, imi pare rau"

Liniste.

Piata Victoriei. Metrou mai putin incapatanat. Rasete in jur si priviri nesuferite. E nebuna sau e nebun? E doar sambata. E doar o ciocolata Milka cu lapte. Foarte buna...

Din Bagdad, cu dragoste

Pentru indiferenti, o carte buna doar pentru suportul cestilor de cafea. Pentru iubitorii de animale, o lectura emotionanta. "Din Bagdad, cu dragoste" este un amalgam de trairi, emotii si stari contradictorii.



Esre o carte depre atentate teroriste, campul de lupta din Irak, indiferenta si iubire, despre salvarea catelului Lava din mijlocul unei lumi nu tocmai prietenoase.

Nu este genul de carte lacrimogena, carte pentru copii sau carte de citit in metrou de plictiseala doar. Te pune pe ganduri daca intr-adevar tu nu poti face mai mult. Si da, in cele mai multe cazuri, chiar poti.

Lansarea oficiala a cartii va avea loc sambata, 27 octombrie 2007 la Circul Globus. Trecand peste comoditate si ora relativ matinala, daca esti constient ca orice gest individual este pretios, daca vrei sa ajuti si tu un animal fara stapan, presupun ca vei face abstractie de orice conditii "de mediu" si vei fi acolo.

Pentru cei care nu inteleg ca si animalele au nevoie de afectiune si atentia noastra, mai bine nu...

joi, 18 octombrie 2007

Imagini

De doua zile ma urmareste aceeasi imagine. De fapt aceeasi persoana.

Pentru prima data l-am vazut ieri, zambind. Apoi in aceasta dimineata, cu acelasi zambet.

Imi place sa vad oameni zambind.

Intr-o statie plina mai mult de nervi si incrancenare decat de "oameni", vorbeste cu cei 3 caini fara stapan de culori diferite. Nu stiu cat de mult se inteleg, dar macar e mai bine decat aplicarea tehnicii "un picior si hai, fugi de aici, ca imi murdaresti pantofii mei scumpi".

Se aseaza dimineata in fata mea, in metrou. Isi scoate palaria, la fel de veche ca si gestul in sine. La fel de demodata, si la fel de frumoasa.

Zambeste. La coborare, se apropie: "tu esti fata de ieri din statie care mangaia cainii, nu?". Da, eu sunt. De fapt in dimineata asta pot fi oricine.

miercuri, 17 octombrie 2007

17 octombrie

Pentru zile speciale de 17 octombrie. Pentru ca azi dimineata nu m-am mai putut duce sa cumpar tufanele si crizanteme si sa ma furisez cu ele pe sub geam fara ca nimeni sa ma vada.

Pentru ca ultima data acum 5 ani pe 17 octombrie a nins si nu am mai gasit flori.

Pentru toate zambetele primite timp de 21 de ani, care nu imi pot fi suficiente, dar care totusi trebuie sa imi ajunga o viata.

sâmbătă, 13 octombrie 2007

Urmeaza statia: ultima statie

"Cred ca m-am indragostit. L-ai sunat? Suna-l in seara asta. Nu. Nu. Va trebui sa divortez. Ai mei stiu deja."

Si inca o rafala de ploaie, inca o statie prin intuneric. Nu e nici 7 seara.

Un fosnet de sacose pline cu zarzavaturi, o scuturare de umbrela, o privire melancolic-nervoasa a femeii indragostite. O privire plina de zambet si reprosuri ascunse ale colegei ei de autobuz. Amandoua trecute de 50 de ani.

Domnul din fata se pare ca nu ma agreeaza. Se uita la picioarele mele cu pantofii plini de apa si la pungile cu cumparaturi. Cred ca il irita culoarea mov a umbrelei mele si zambetul din coltul gurii. "Ce vrei sa fac, zambesc, si asa mor de frig."

In mod ironic, aud un vers dintr-o melodie: "Have you ever seen the rain". Deja nu mai reusesc sa deslusesc nimic afara.

"O sa il sun maine, azi nu ma simt in stare. Draga, ti-am spus, ai grija. Vezi ca vecina de la 3 a aflat deja."

Ploua din ce in ce mai tare. Am ajuns. Urmeaza statia: "ultima statie". Au denumit-o asa probabil din lipsa de inspiratie. Oricum suntem la capatul pamantului. Nu conteaza, I saw the rain.

vineri, 12 octombrie 2007

Ladyfest 2007

"Whatever your fight, don't be ladylike"

Este motto-ul festivalului ce va avea loc in Bucuresti, in perioada 12-14 octombrie 2007 (ca locatie, festivalul se va desfasura in principal pe strada Arthur Verona, zona Magheru). Organizat pentru prima data in SUA, in anul 2000, ulterior si la noi la Timisoara, este mai mult decat o simpla miscare feminista.

Festivalul va cuprinde o serie de manifestari artistice - proiectii de film, prezentari, concerte, ateliere si discutii libere pe diferite teme, toate avand ca element central imaginea femeii in societatea de azi: comunicare non-ierarhica, non-violenta si organizarea in grup, prezenta femeilor in spatii pe internet, maternitatea si implicatiile sale sociale si politice.

Exceptand vremea de afara care nu prea ma face sa ies din casa, mi se pare o idee ingenioasa. Astept cu interes sa vad si capitolul organizare daca va fi pe masura asteptarilor.

Flores de otro mundo

Patricia, Milady si Marirosi. Trei femei si trei destine aparent diferite. Aparent, deoarece, pe langa diferentele de cultura, de aspiratii si de... culoare a pielii, pe cele trei le uneste o dorinta.


Patricia, refugiata din Republica Dominicana, vrea sa isi intemeieze o familie in care sa isi poata creste copiii. Milady a parasit Havana pentru acelasi "taram al promisiunilor", satul Santa Eulalia, plin de barbati neinsurati, iar Patricia, desi are o oarecare siguranta materiala, este singura. Foarte singura.

Amuzant, prin replicile aproape memorabile de inceput hilar-romantic-promiscuu al unei relatii, realist, si, mai ales, foarte bine filmat. Mai-mai ca imi venea sa iau si eu primul autobuz catre Valencia, la fel ca Milady, sa vorbesc cu vacile, asemeni Patriciei, sau sa alerg prin zapada cu un plover albastru de lana pe mine (unul dintre cele mai frumoase cadre).

Din tot filmul razbat puternic incercarile de integrare intr-o lume care in mod fortat va trebui sa le accepte, diferentele culturale si ideologice, imposibilitatea relatiilor conjugale. Mentalitatea e simpla: "am nevoie de el pentru siguranta materiala, chiar daca imi doresc altceva."

Singura care reuseste sa transforme aceasta mentalitate este Patricia. "Il iubesti? Ma face sa rad si se poarta frumos cu mine." Iubirea se masoara in masa de seara pe care le-o poti oferi copiilor, in casa frumos aranjata, in ideea de camin dupa care tanjesc cele trei. Reformulez asadar: "Il iubesti?"

N-am primit raspunsul nici pana la finalul filmului, dar poate a fost mai bine asa.

Meravigliosa creatura



Trecand peste faptul ca este coloana sonora din reclama Fiat, mi se pare minunata. Sau meravigliosa. :)

joi, 11 octombrie 2007

Amazed



Am dat peste ea intamplator si m-am indragostit. De melodie. Imi suna foarte cunoscut, cred ca am mai ascultat-o acum ceva timp, nu imi mai amintesc cand, unde, cum. Doar ca imi place.

miercuri, 10 octombrie 2007

Cat costa un prieten?

Fiecare lucru are pretul sau. A fost o perioada in care am crezut ca nu pentru absolut toate lucrurile din viata trebuie sa platesti ceva. Dar m-am trezit.

Ma gandeam ca, in loc de plimbarea mea matinala din fiecare sambata din piata, sa ma duc la targul de prieteni. Am auzit ca saptamana aceasta sunt chiar si reduceri. Ca daca tot trebuie sa platesc, macar sa stiu ce sa aleg. Poate or sa imi dea si un certificat de garantie, ceva, in caz ca mecanismul de prietenie nu va mai functiona, sa pot macar sa il returnez si sa imi mai amortizez investitia. Sentimentala.

Tot din procesul de trezire de saptamana aceasta: nu este bine sa faci investitii mari. In caz de faliment, pierzi prea mult. Iar varianta cu asumarea riscurilor si-a pierdut deja viabilitatea.

In cele din urma, s-ar putea chiar sa functioneze aceasta varianta. Este cea mai sigura si mai lipsita de riscuri. Semnezi un contract, vezi calitati si defecte, achizitionezi una bucata prieten si esti fericit. Eviti astfel toate posibilele neintelegeri de genul "trebuia sa ma gandesc ca nu tot ce zboara se mananca, trebuia sa imi dau seama ca oamenii sunt in primul rand... oameni si aspectele pozitive devin odata cu trecerea timpului tot mai nesemnificative".

Deja incep sa ma simt mai bine. Ma voi interesa daca la targ se cumpara si pliculete de indiferenta. O sa cumpar vreo zece pe bucata de prieten. Nu se stie cand ai nevoie. Sper sa imi ajunga banii de data aceasta.

luni, 8 octombrie 2007

Make a memory



"You wanna steal a piece of time
You can sing the melody to me
And I can write a couple of lines"

sâmbătă, 6 octombrie 2007

Tu din ce turma faci parte?

Toata vara am fost intoxicata de buline, pantofi rosii, genti rosii etc. Imi venea sa le opresc pe strada sa le spun "draga mea, daca ai citit tu in nu stiu ce revista ca se poarta x accesoriu, nu inseamna ca trebuie sa iti pui tot dulapul pe tine, nu conteaza in ce ordine si cantitate, numai ca sa fii si tu la fel cu colega de metrou."

Dar nu imi plac cuvintele cu multe apelative mai mult sau mai putin familiare primite in plina strada.

Bun, partea cu dulapul si culoarea rosie in exces (chiar m-a scos din minti toata vara in fiecare metrou de 7 dimineata) am rezolvat-o.

Sa trecem la partea cu "de ce nu zambeste Simona sambata dimineata la 6 daca si ceilalti oameni zambesc". Pe moment, nu am stiut ce sa ii raspund doamnei de altfel bine intentionate, dar cu un pronuntat exces de zel. Aveam probabil maxilarele inclestate de atata somn. Iata insa de ce Simona nu poate sa zambeasca intotdeauna la o ora atat de matinala: poate procesul de trezire a dat eroare in acea dimineata si nu am apucat sa setez corect optiunea "binedispusa", poate am mai varsat o cafea, poate imi place sa pronunt prea mult "nu am chef". Dar mi-era prea somn si pentru asta.

Urmeaza partea deja serioasa. "Ar trebui sa te gandesti serios, la varsta ta eu imi duceam deja copilul la gradinita." Ei nu mai spune! O sa il duc si eu, stai linistita, cand o sa il am! Da, o sa ii citesc chiar si povesti (si nu orice, ci din "povestile marii" preferatele mele de acum 20 de ani) si o sa si gatesc, culmea! (Da, Simona mai stie sa si gateasca, asa ca a devenit imuna la bancurile cu presupusele incompatibilitati cu lumea gastronomica). Toate la timpul lor insa. Nu ma grabesc sa ocup un loc de cinste in grupul "femeilor care stiu ce vor de la viata".

Tot din seria "chiar nu stii ce e bine pentru tine" combinata cu "draga, in viata trebuie sa pui mana pe ce e mai bun": "un barbat fara masina este ca o femeie fara tocuri". Mda, cu toate ca ador pantofii cu toc, iar in unele zile mi se par chiar indispensabili, nu reusesc deloc sa vad legatura intre proprietarul de sex masculin al unei masini cat mai noi si proprietarul unui IQ cat mai ridicat. Concluzia: diminetile mele nu ar mai fi la fel fara expeditiile cu tramvaiul 5, pe tocuri, sau cu metroul, tot pe tocuri. Au un farmec aparte. Dar ai nevoie si de un IQ aparte ca sa intelegi.

Ma opresc aici, pentru ca de la moda am ajuns la capitolul barbati si chiar nu vreau sa exagerez (la ora aceasta, sistemul meu de gandire devine din ce in ce mai asociativ ). Pana sa ma hotarasc din ce turma fac sau nu parte, ma gandesc sa trag un pui de somn deocamdata. Nu de alta, dar trebuie sa setez optiunea "Simona zambeste la comanda, puteti face si o poza", sa imi dau seama ce vreau eu cu adevarat de la viata (sa las deoparte prostiile cu cariera, scris o carte, plimbat caine, invatat portugheza) si sa ma dezobisnuiesc sa fac deosebirea dintre masini si IQ-uri.

Totusi, sunt cam multe. Asa ca le las pentru urmatoarea viata. Poate acolo gasesc si o turma!

vineri, 5 octombrie 2007

Omul cu pantofi

Langa locul cu cele mai bune cafele, cu gust de plecari si reintoarceri, sta pe un scaun miniatural cu cele 3 cutiute magice: neagra, crem si cafenie.

Intr-un Bucuresti din ce in ce mai abstract si lispit de sens, pare rupt total de lume, adus printr-o minune de undeva de acum mai bine de 50 de ani.

Daca nu era dupa-amiaza si eu destul de treaza, exceptand caldura ciudata de afara, as fi zis ca sunt intr-una din clipele in care nu stiu pe ce lume sunt.

Dar nu.

Nu mai are clienti de mult si totusi asteapta. Inca un tren, inca un sunet metalic de pasi pe pasarela ruginita pe care deja imi e frica sa mai merg. Inca un "barbat adevarat" ce ii rastoarna cutiile cu crema de pantofi si scaunul de dimensiuni anormal de mici.

Singura ocupatie e sa zambeasca fiecarui om care trece pe langa el. Pur si simplu. Fara motiv si fara un scop anume. Si este unul dintre cele mai frumoase zambete pe care le-am vazut pana acum.

Inca o plecare.

Inca o imagine.

All this time

Probabil ca se trage de la toamna

de la caldura ciudata de octombrie

de la ghivecele de flori pe care am uitat sa le ud

de la ciocolata calda din cana pe care am uitat sa o beau

de la soarele prea puternic

de la timpul prea lung

de la toate punctele de suspensie

de la toate colile de hartie neatinse.

marți, 2 octombrie 2007

Baby it's you



Una dintre preferatele mele din categoria oldies.

luni, 1 octombrie 2007

Noua pasi.

Pasul 1: Descoperirea. Citeam ieri o chestie relativ interesanta despre prioritizare si cum sa devii mai eficient. Nu am retinut prea multe. "Lectura de servici", interesanta oricum.

Pasul 2: Constientizarea. Termin de citit, inchid fisierul. Bun. Nu ma simt prea bine. De fapt nu ma simt bine deloc. Incep mustrarile de constiinta. Rezolvam cu o cafea, ca de obicei. Nu merge. Hmmm, ciudat. Brusc imi vin in minte toate lucrurile pe care alta data le consideram importante si la care acum am renuntat.

Pasul 3: Gasirea motivelor. Mai beau o gura de cafea si incep sa ma gandesc. Parca deja incep sa ma simt mai bine. Bineinteles, nu mai am timp, sunt alte lucruri mult mai importante, o sa vina odata un weekend in care o sa am timp de toate acestea, lasa ca o sa imi fac odata si odata o lista a lucrurilor importante, si plus ca in decembrie o sa vina si concediul.

Pasul 4: Nu merge. Trecem la a doua cafea. Mai dulce, pentru ca situatia nu se prezinta la fel de "ispititoare". Nu este bun nici unul dintre motive. Si eu stiu asta. Si constiinta mea stie. Poate cu un somn o sa treaca. Prea tarziu deja, eram la a doua cafea. Neagra.

Pasul 5: Sa definim ce inseamna important. Poate asa scap. Poate ca inca nu cunosc pe deplin sensul cuvantului "important". Stau si rascolesc. Important = ceea ce mi se pare ca ar fi normal la 26 de ani? Hmm, partial, da. Important = ceea ce ma face sa ma trezesc dimineata si sa zambesc. Nu m-am hotarat inca asupra variantei.

Pasul 6: Amanarea. Maine nu e luni, nu pot sa incep asa, din mijlocul saptamanii. Imi mai acord o sapamana de dezordine. De fapt de ordine.

Pasul 7: Concluzia (nu foarte ferma). Pentru ca niciodata nu am timp sa fac toate lucrurile pe care mi le doresc fara a lua masuri radicale, pentru ca nu reusesc sa renunt la cafea, sa ma las de fumat, sa imi plimb cainele in parc, sa scriu in sfarsit o carte, sa ma intalnesc cu toti prietenii care imi sunt atat de dragi, sa realizez ca am 26 de ani (off), sa vad o mie de locuri din lumea intreaga...

Pasul 8: Poate totusi. Poate totusi reusesc sa devin mai eficienta si sa largesc putin ziua cu cel putin inca 24 de ore.

Pasul 9. Poate nu. Atunci o sa visez la dimineata in care timpul devine relativ, eu mai dezordonata, putin mai indiferenta, cu putin mai mult curaj de a-mi pune in aplicare lucrurile importante. Adica prioritatile.

Jim Alinder sau... Paris je t'aime


La inceput au fost fotografiile panoramice ale lui Horst Hamann din seria New York Vertical. In acelasi loc, acum cateva zile, l-am descoperit si pe Jim Alinder. Mai bine zis, mi-a atras atentia una dintre fotografiile din seria dedicata Parisului.

Tot ce pot sa spun este ca la o cafea cu aroma de alune si spuma de lapte din abundenta, au mers de minune. Turnul Eiffel si Arcul de Triumf in ipostaze inedite, straturi de lapte rece si cafea fierbinte, imaginea bistro-urilor chic din Paris si o dupa-amiaza de toamna cu (prea mult) soare...

Din portofoliul fotografului nascut in Minneapolis, fac parte portrete, peisaje, fotografii de familie, imagini panoramice. Fotografiile lui Alinder sunt practic o codificare a relatiilor interpersonale surprinse cu ajutorul peliculei fotografice.

"Markets of Provence", "The Sea Ranch", "Somalia, As it Was", "Panoramics" mi se par cele mai reusite photobook-uri realizate de Jim Alinder, caracterizate printr-o foarte mare expresivitate si frumusete intrinseca.

Am pornit de la cateva imagini ale Parisului, am trecut prin pietele din Provence, am analizat fiecare detaliu din "Diana/Holga & Instamatic", m-a frapat "Somalia As it Was" si am ajuns la concluzia ca Jim Alinder chiar imi place. Intr-o dupa-amiaza cu mai mult sau mai putin soare.

duminică, 30 septembrie 2007

Lucruri in care cred

M-a intrebat cineva zilele trecute care sunt lucrurile in care cred. Erau prea multe, eu prea obosita astfel incat sa ii raspund. Plus ca intotdeauna vreau sa spun mai multe decat spun si intotdeauna scriu mai multe decat vreau sa scriu. Nici de data asta nu ma voi dezminte.

Cred in deznodaminte fericite, precedate de puncte culminante nu la fel de fericite.

Cred in ceilalti mai mult decat trebuie, dar nu o sa ma schimb niciodata.

Nu cred in lucruri imposibile, dar ador sa le fac sa se intample.

Cred in prima noapte de decembrie in care ninge si in prima dimineata de august in care simt miros de toamna.

Cred in intuitie si in lucrurile pe care le fac fara motiv.

Cred in frumusetea lucrurilor care nu se demodeaza niciodata.

In acestea si multe altele, bineinteles. La fel de vag, bineinteles.

joi, 27 septembrie 2007

Cat de incapabil esti?

Ii vezi zi de zi in metrou. Mai plictisiti sau mai agitati, mai mult sau mai putin banali. Acum cateva zile, inainte sa imi beau chiar cafeaua de dimineata, am aflat ca se cred undeva deasupra noastra. Am zambit.

Nu puteam sa fac altceva, ca nu bausem cafeaua.

Am promis totusi o replica si niciodata nu ma pot abtine. La fel cum nu ma pot abtine sa nu imi sara in ochi zi de zi diferitele lor "manifestari de superioritate".

Tipul intelectualului frustrat: este de obicei la costum, bine calcat, la dunga (inca putin si aproape ii iesea), obligatoriu poarta ochelari si servieta in ton cu costumul. Daca mai asorta si sosetele cum trebuie, mai-mai ca la capitolul fashion ii dadeam un 8. Sta cu nasul bagat in Bussines Magazine si nu vede ce se intampla in jurul lui. Pe naiba. Se uita cu coada ochiului si aproape ii tremua ochelarii pe nas. Deh, frustrarile.

Tipul necomunicativ: nu schimba o vorba si doar se uita. Te analizeaza. Are o privire putin pierduta, putin indiferenta, putin acra. Explicatia: supradoza de personalitate. Si superioritate.

Tipul "unde esti mami?": nu il condamn ca inca mai are nevoie de ingrijirea materna. Ma gandesc doar la sarmana fiinta de langa el, care abia isi mentine echilibrul, si asa precar, in aglomeratia din metrou, fiind nevoita sa suporte si greutatea lui. Hmm, probabil nu vedea bara din fata pe care putea sa se sprijine. La fel, exces de putere. Si vedere slaba pe timp de noapte.

Tipul "ce pica": Zambeste fiecarei persoane de sex feminin care urca in diversele statii. Are mare succes la Piata Victoriei, unde concentratia de femei din vagonul de metrou inregistreaza o crestere fulminanta. Imi venea sa-i zic: "Stai, domle, are 50 de ani, fii si tu mai selectiv".

Tipul "ia-ma cu tine": iti arunca priviri luuungi pe toata durata calatoriei, presarate pe alocuri cu un zambet. Se ridica, se indreapta spre usa diametral opusa, doar pentru a trece pe langa tine. Aproape ca isi unduieste si soldurile. M-a depasit la faza asta. Mai-mai ca o femeie. Nu am alte cuvinte decat "Keep going, baby!"

Nu sunt feminista convinsa si, apropo, chiar imi place sa fac ciorba! (de la ciorba pornind intreaga discutie). Nu am nimic ca ei sa se creada deasupra. Am vrut doar sa sesizez "diferentele de nivel" si sa explic ca acest "deasupra" poate avea multiple sensuri si semnificatii.

miercuri, 26 septembrie 2007

Nobody knows it but me

Like a clown I put on a show....

I carry a smile when I'm broken in two.....

These four walls closing more every day....


Fara nicio relevanta.


luni, 24 septembrie 2007

24. Pentru ca merit

24 de motive sa fiu fericita si tot atatea sa nu. 24 de idei bune si tot atatea mai putin bune. 24 de minute de asteptat tramvaiul, putin mai multe de iritare. 24 de da-uri si tot atatea nu-uri.

24 de secunde sa imi dau seama ca imposibilul este totusi un cuvant in vocabularul limbii romane, tot atatea secunde sa realizez ca e cazul sa invat despartirea sa in silabe.

24 de optiuni si 24 de solutii. 24 de minute de gandire. 24 de lucruri inutile. 24 de minute efectul unei cafele cu prea mult lapte, 24 de minute de frig.

24 de secunde sa gasesc un fluture pe care il caut de mai bine de o saptamana. 2 secunde pentru a ma indragosti de un parfum si 4 pentru a-mi trece.

24 de plecari si 24 de intoarceri. 24 "sclipiri" de curaj si 25 de "nimic". De ce? Pentru ca merit.

sâmbătă, 22 septembrie 2007

Oamenii de sambata dimineata

Sunt oameni pe care ii stiu de mai bine de zece ani si care imi inveselesc fiecare dimineata de sambata. Nu stiu multe despre ei, nu ne vedem des, ci doar pret de jumatate de ora, in fiecare sambata dimineata, uneori si duminica, la aceeasi ora.

Batrana cu sticlele de bors - de la covrigii calzi din Ajunul Craciunului, care ii incalzeau mainile inghetate pe sticlele de bors si perechea de manusi verzi de lana, a devenit una dintre persoanele obisnuite ale conversatiilor de sambata dimineata. Plus ca am acum suficiente sticle de bors incat sa gatesc pentru o armata de oameni.

Omul cu merele - imi place un anumit soi de mere, foarte dulci si parfumate. De cativa ani, aduce numai astfel de mere, iar eu ii sunt bineinteles clienta fidela. Discutii despre vreme, despre recolta de anul acesta si... super oferta pentru "fetita cu bluza rosie": mere, piersici si prune, toate la pretul modic de 1 RON.

Vanzatoarea de la paine - a plans cu mine cand mi-am pierdut cainele si in noaptea urmatoare a lipit afise in toata piata si in parc. Nu i-am putut multumi niciodata indeajuns. Imi povesteste despre toti cateii pe care ii duce la veterinar si care apoi se "muta temporar" la ea, totul degenerand in cele din urma intr-o dragoste iremediabila fata de patrupedele dornice de afectiune.

Florareasa - nu rezist in fata unui buchet de flori bagat in nas si a rugamintilor fierbinti de a-l cumpara. A stiut ea acum cativa ani si mi-a prins "slabiciunea". De atunci ajung acasa cu lista de cumparaturi aproape intacta, dar cu cel putin 3-4 buchete de flori. Bineinteles, 2 dintre ele gratis.

Batranul cu tufanele - sta intr-un colt, ferit de tot haosul pietei sambata dimineata. In fiecare toamna aduce buchete enorme de tufanele legate cu fire de lana colorata. Fiecare conversatie dureaza aproximativ jumatate de ora, nu conteaza ca deja mai am un buchet de flori in mana, imi mai da unul asa de dragul tuturor toamnelor in care am stat la taclale. In lipsa de flori, aduce botosei de lana pentru copii. Am acasa 5 perechi. Diferite modele si culori.

Si, pe langa toate "achizitiile" mele din fiecare sambata dimineata, strang in fiecare saptamana atat de multe imagini, povesti si promisiuni ca data viitoare merele vor fi la fel de inmiresmate, florile la fel de frumoase, borsul in aceleasi cantitati impresionante, ei la fel de prezenti, eu la fel de prezenta.

vineri, 21 septembrie 2007

Here I go again

Din lipsa de somn, si, mai ales, datorita invaziei de muzica veche din ultimul timp... here I go again.



A nu se asculta dupa 12 noaptea. Dispare instantaneu orice urma posibila / eventuala de somn. Aduce buna-dispozitie, energie si melancolie. Mai ciudat chiar decat o cafea bauta la aproape 1 noaptea.

miercuri, 19 septembrie 2007

Zapada contra cost

Din seria m-am plictisit de normalitate, simt din nou mirosuri suspecte in jurul meu. Daca acum aproximativ 2 luni imi mirosea a toamna, iata ca de data aceasta este mai grav: imi miroase din nou a iarna. In birou.

Si cum obsesiile intotdeuna merg de minune combinate, am cautat ceva care sa semnifice exact unde as vrea sa fug acum.



Cu marea se poate rezolva. Luna trecuta m-am imprietenit cu personalul de Constanta si cu ploaia din Costinesti. Cu zapada nu stiu insa ce o sa fac. Nu mai am rabdare si gata. Stiu ca pentru toate lucrurile bune trebuie sa astepti, dar eu nu sunt de acord.

In concluzie.... "Caut zapada, in stare naturala, cat se poate de alba, in cantitati enorme, de preferat undeva la mare. Nu am bani sa o platesc inca, poate in rate. Dupa ce scap de cele deja existente, bineinteles. Ofer insa "aducatorului de zapada" recompensa. Ce? Nici eu nu stiu inca... Dar poate cine stie."

Pink Martini anytime

Au pornit din Portland si au ajuns in lumea intreaga. Mai nou si la noi, pe 27 octombrie. Au popsit si in calculatorul meu, cu toate albumele, incepand de la "Symphatique", albumul de debut, "Hang on Little Tomato" si recentul "Hey Eugene".

Despre Pink Martini, pianistul si fondatorul acestora, Thomas Lauderdale, spunea ca este asemeni unui musical hollywoodian al anilor '40-'50 caruia i s-a adaugat insa o perspectiva foarte moderna.

Modern sau nu, nu mai conteaza. Pot spune doar ca Pink Martini merge ascultat oricand: cand am chef de muzica sud-americana, de music hall sau lounge. Si daca mai pun si faptul ca si lectiile de dans se potrivesc de minune cu piesele de pe "Hey Eugene", am obtinut combinatia perfecta. Ar mai merge doar un Martini. Sec.



Mai multe despre concertul Pink Martini de pe 27 octombrie, cititi aici.

duminică, 16 septembrie 2007

1973



Ea e "de vina" pentru aceasta melodie :)

"I would call you up every saturday night
And we'd both stay out 'til the morning light
And we sang, "Here we go again""

vineri, 14 septembrie 2007

New York Vertical sau perspectiva inaltimii


Fotograf pentru Vogue, Cosmopolitan sau Beau Arts, la asta se rezuma cam tot ce auzisem pana acum despre el. De curand am descoperit insa ca Horst Hamann nu inseamna numai atat. Inseamna mai ales "New York Vertical", un photo book cu si despre New York, pur si simplu fascinant. O alta perspectiva asupra New York-ului, o multime de unghiuri si "puncte de vedere" toate avand ca punct de referinta verticalitatea.


Pasiunea sa de mai bine de 20 de ani pentru Manhattan si elementele arhitecturale ale acestuia se reflecta perfect in fiecare fotografie, o opera de arta in sine. Perspective dramatice si ametitoare ce parca au la baza o formula matematica, scot la iveala un New York altfel decat mi-l inchipuiam. Foarte impersonal. Si tocmai asta imi place, deoarece imi da posibilitatea de a-mi pune amprenta imaginatiei mele exact asa cum doresc.
#TakeMeThroughBucharest Acuarela Airbnb Alandala Cafe alergare alter-native 22 Animest Antipa antreprenoriat antreprenoriat rural ARCEN Asia Fest Asociatia Atelierul de creatie Asociatia Carusel Asociatia Claca Asociatia Exista Viata dupa Doliu Asociatia Fluens Asociatia ORICUM Asociatia Paspartu Asociatia Plantam Fapte Bune Asociatia React Asociatia Team Work Astra Film Festival ateliere Atelierul de Panza autism Autism Romania benzi desenate Biblioteca Metropolitana Biblioteca Nationala biciclete BitaColor Bookfest Bucharest Art Week Bucharest Night Run Byron Carol53 Carturesti Ce citim Ce descoperim Ce poti face in weekend Ce poti sa faci de 1 Decembrie Ce poti sa faci de 1 iunie Ce poti sa faci de 1 mai Ce poti sa faci de Craciun Ce poti sa faci de Dragobete Ce poti sa faci de Florii si de Paste Ce poti sa faci de Halloween Ce poti sa faci de Martisor Ce poti sa faci de Mos Nicolae Ce poti sa faci de Revelion Ce sa faci cand nu stii ce sa faci Ceainaria 5 Ceainaria La un Ceai Centrul Ceh Centrul National al Dansului Bucuresti ceramica CeRe Cinema Art Yourself Gallery Cinema Elvire Popesco cinema in aer liber Cinema Muzeul Taranului CinePOLSKA Citim in iarba Clubul Taranului Cluj Cluj Jazz Festival Concerte Ateneul Roman Concerte si petreceri concurs conferinte Control Control N Copenhaga Creart Creative Business Cup Creative Est Creative Learning creative writing Creative Writing Sundays Crucea Rosie CSR cultura alternativa cursuri cursuri gratuite dans contemporan Deschis Gastrobar Design dezbateri dezvoltare personala Dianei 4 Dilema Veche DIY Docuart Fest Documentary Mondays Electric Castle Energiea EUROPAfest expozitii Expressive mind f64 Femei pe Matasari Ferentari Festivalul de Film Rusesc Festivalul Filmului European Festivalul Filmului Evreiesc Festivalul Filmului Francez Festivalul International de Film Experimental festivaluri festivaluri culinare Film Filmul de Piatra Fish Eye Fest Foto Union Fotografie freeshop FriendlyTech Fundatia Calea Victoriei Fundatia Comunitara Bucuresti fundraising altfel Galateca Garajul Ciclop Gradina Botanica Gradina cu Filme Gradina de Citit Gradina Floreasca Gradina Verona Halele Carol HomeFest HOMEproject IKEA Ikebana Imbold Incubator107 InnerSound Inspirational Film Festival instameet Institutul Cervantes Institutul Cultural Roman Institutul Francez Institutul Polonez Joburi Joia de Film Journey Pub Kinedok Libraria Bastilia Lokal Lucruri neinsemnate Make a Point ManiFEST MaraFest Matasari Merci Charity Boutique MNAC MNAR MTR muzee Muzeul National al Satului Noaptea Alba a Bucurestiului Noaptea Alba a Creatorilor si Designerilor de Produs Noaptea Alba a Filmului Romanesc Noaptea Alba a Galeriilor Noaptea Caselor Noaptea Cercetatorilor Noaptea Devoratorilor de Publicitate Noaptea Institutelor Culturale Noaptea Muzeelor Nomad International Film Festival Nomad Shorts Noul Cinematograf al Regizorului Roman One World Romania ONG Opera Nationala Romana opera si opereta Pegas PhotoVoice Povesti Prin tara Program Cinemateca Romana Program teatre Bucuresti reciclare creativa Roaba de Cultura Robin and The Backstabbers Romania Frumoasa Romanian Design Week Roots Revival RuralFest Sanziene Scoala Altfel Se picteaza Seneca Anticafe Serendipity Tea SF & Fantasy Sighisoara Film Festival Simbio Smart Change Social Gym Stiri de bine Strada Armeneasca Street Delivery Superscrieri targuri teatru The Ark The Big Lunch The CSR Agency The Institute The Power of Storytelling traininguri Transylvania Calling trasee culturale Trip Talks Uber UNATC Unde mergem Unde mergem gratis Undercloud UNTOLD Festival V for Verde Vama Veche Verde Altfel Voluntariat Wishful friday workshopuri Zilele Filmului Brazilian Zilele Filmului German Zilele Filmului Irlandez Zilele Filmului LUX Zilele Filmului Polonez Zilele Filmului Spaniol zmee

Rooftop Cinema: Autumn Resolutions

Joi, 8 septembrie , la Deschis Gastrobar are loc o noua seara de Rooftop Cinema. Tema acestei saptamani: Autumn Resolutions . Vor rula...

Blog Archive