duminică, 28 decembrie 2008

Lucruri perfecte

Dimineti tarzii. Tarzii de tot. Tarabele pline de mandarine si cativa oameni infriguratii. Statia de 300. Goala. Mancarea la care ravneam de aproape o saptamana cu condimente de tot felul si semintele de pin la sfarsit. Strazile pustii, cu un strat fin de zapada, si trotuare pe care nu a calcat decat mirosul de inceput de seara, cand se amesteca oameni si umbre in urme de lumina. Frigul de 10 seara si nasul inghetat. Maini calde. Si senzatia de perfectiune.

luni, 22 decembrie 2008

Vodanet Old Team Christmas Party

Pentru ca imi era dor de fostii colegi si pentru ca cele mai frumoase petreceri au fost impreuna cu ei, ma gandisem eu, deja cu ceva timp in urma, sa duc mai departe traditia petrecerilor de Craciun impreuna.

Desi am auzit de nenumarate ori fraze de genul "nu iti face prieteni la locul de munca", "nu e bine sa iesi cu subalternii", ei uite, se pare ca ceea ce am facut a fost bine pana la urma.


Am rememorat zilele petrecute aproape doi ani in acelasi loc, intamplari vesele, momente grele prin care am trecut, dar din care toti am invatat cate ceva si am ramas cu multi, foarte multi prieteni.


Le multumesc tuturor celor care au venit si sper sa ne revedem si anul viitor, in aceeasi formatie!





P.S.: Multumiri speciale Adrianei si Sorinei, fara de ajutorul carora petrecerea nu ar fi iesit la fel.

luni, 15 decembrie 2008

Lista pentru Mos Craciun

luni, 8 decembrie 2008

Preturi si oameni

Vroiam sa scriu depre renii din curte la care ma uit in fiecare dimineata, despre Rudolph, despre faptul ca a inceput sa miroasa a Craciun din ce in ce mai tare in fiecare seara, despre gheata si dans, despre ceai de zmeura si prajituri cu vanilie, despre manusile colorate la care ma tot uit prin vitrine, despre partiturile cu Jon, despre prieteni vechi si amintiri frumoase.

Insa, o sa scriu despre oameni care se schimba, despre "reactii cumparate", despre pretul pe care trebuie sa il platesti pentru aproape orice. Pretul pentru a nu muri pe coridoarele unui spital inainte de sarbatori, pretul pentru a se uita cineva la tine atunci cand te simti rau, pretul pentru o vorba buna, pentru o simpla privire care sa iti insenineze ziua.

Pretul pentru a pastra oamenii de langa tine asa cum i-ai cunoscut si asa cum ai crescut langa ei, pretul pentru a-i face pe ceilalti sa vada dincolo de zambetele de convenienta din fiecare dimineata, pretul pentru a nu-ti lasa prietenii sa se transforme in simple cunostiinte, pretul pentru sinceritatea din vorbele celorlalti.

Nu imi place sa cumpar astfel de lucruri. Si nici nu am de gand sa o fac. Prefer sa cumpar doar manusile alea colorate la care ma tot uit. Restul ar trebui sa vina de la sine, din simplul fapt ca sunt oameni. Dar, cum zicea cineva, ar fi bine sa ma trezesc, nu pot salva lumea azi. Si nici maine. Si nici poimaine probabil.

Nu pot schimba oamenii si nu le pot pretinde ceea ce nu pot oferi. Gratuit, din inima. Pentru ca, asa cum ziceam, nu am de gand sa cumpar astfel de lucruri.

Si totusi, vroiam sa scriu doar despre reni. Si despre Craciunul care se apropie. Si despre cel mai frumos cadou pe care il poti face oricui, in fiecare zi: un zambet.

Si e gratuit.

vineri, 21 noiembrie 2008

Runaway

miercuri, 12 noiembrie 2008

Baletul mecanic

Miroase asa, a seara si a frig, a oameni grabiti si a apropiere de decembrie.

Intersectia Aviatorilor. De 5 minute deja la semafor. Se apropie cu o chestie mica si alba in brate. Care ma latra cand deschid geamul. "Sa ii iei de mancare, da?" "Da, doamna. Ca ma iubeste, nu vedeti?"

Piata Victoriei. A schimbat trandafirii cu tufanele. Doar ca nu mai cumpara nimeni. Si e mult mai frig ca de obicei.

In pasaj la metrou. "Baletul mecanic si un pictor nebun, rasul organic un balon de sapun, anunturi bizare si masini in rand, pavaje si stalpi de beton, femei usoare aerul vibrand, reclame lumini de neon." Canta acolo aproape in fiecare seara. Singurul moment in care il scot pe Jon din urechi.

1 mai. Vinde ilustrate vechi cu 5000 bucata. Le-a asezat frumos, cu meticulozitate, una langa alta, langa scarile rulante. S-a rezemat de partea cealalta si fumeaza, stiind ca nu o sa cumpere nimeni.

La magazin. Sta la usa si are ochii inchisi. Se sprijina de cealalta jumatate a usii care nu se deschide si pare ca aproape a adormit. Ii intind ce gasesc prin doua buzunare. Cele mai reci maini din inceputul asta de iarna.

Si miroase asa, a seara si a frig, a oameni grabiti si a apropiere de decembrie.

marți, 11 noiembrie 2008

Chestii pe care le iubesc

Montecore era curioasa sa afle ce iubesc. Si, cum invitatiile se respecta, iata:

Sa merg la mare in orice anotimp. Senzatia pe care o am cand ating pentru prima data cu picioarele nisipul si topaitul de rigoare cu picioarele in apa.

Cafeaua de la Grigore. Mai ales cea din Gara, pe drumul spre oriunde. Sau de la Victoria, pe drumul spre casa.

Filmul asta. L-as putea vedea non-stop.

Sa merg cu metroul. Si sa ma holbez la lume.

Craciunul. Starea de pe 24 seara. Beculetele, mirosul de brad, portocale si bomboane de ciocolata. Patinoarul si linistea de pe 25 dimineata.

Mirosul de asfalt ud, ciresele, datul in leagan tare-tare.

Sa pierd o zi intreaga fara sa fac nimic. Sa fumez dimineata devreme pe prag si seara tarziu pe pervaz.

Manusile colorate, sa stau de vorba cu necunoscuti pe strada, Nirvana cu praline, motocicletele si diminetile de sambata.

Hard Rock Cafe, anticariatele, sa combin haine si culori, mierea de tei (mai ales cea din ursuleti de plastic), Huba Buba si melodia asta.

In ordinea numerelor de pe blog, leapsa merge la Adriana, Raluca si Panta.

marți, 28 octombrie 2008

Statia nicaieri

La ora la care toate metrourile sunt aproape goale, cand poti sa auzi cum iti numeri pasii pe dalele portocalii, la ora cand nimeni nu se uita la nimeni, ma gandeam, asa brusc, ca oamenii sunt in esenta lor, empatici. Mai mult sau mai putin.

S-a urcat langa mine, la Gara.

Doamna din fata isi trage cu patos sacosele de Carrefour la piept. Jumatate din salariul ei. Se inchid usile.

Cum ar fi sa urmeze statia nicaieri. Pentru cateva secunde se sting luminile.

Incepe sa planga incet. Nimeni nu scoate un sunet, nu se schimba nicio mimica a fetelor, ci doar il fizeaza cu priviri iritate.

Ma intreb cum arata nicaieriul lui.

Toti vad, desi, de fapt, nimeni "nu vede". Probabil ca suntem empatici pana la limita de a face putin mai mult decat a compatimi pe cineva in gand.

Fosnesc iar sacosele din Carrefour. Se aprind luminile. Nu s-a intamplat nimic. Aceleasi drumuri spre casa obositoare in banalitatea lor, de fiecare seara. Aceleasi vagoane de metrou pustii. Aceleasi sacose de Carrefour.

Maine, la ora la care vagoanele de metrou sunt aproape goale, ma gandesc, asa brusc, cine o sa mai opreasca in statia nicaieri.

joi, 23 octombrie 2008

Joi, 23

marți, 21 octombrie 2008

Moca bianco si trandafiri

Sunt imprastiati pe bordura, la Piata Victoriei. Ii pazeste, uitandu-se lung la trecatori. Poate-poate se indura cineva. Macar un fir.

Aleg cativa. Inevitabil ma si intep de cateva ori.

"Sunt pentru factura de gaze. O sa mi-o taie din nou."

Mai aleg cativa. Si vorbim, acolo pe bordura. Despre gradina ei cu trandafiri. O sa aduca si tufanele si crizanteme in curand. O sa vina si urmatoarea factura. Deja am bratul plin de flori. Trec peste etichetarile "esti naiva, oamenii astia o duc mai bine decat noi, nu reusesti sa ajuti pe nimeni in stilul asta, cu o floare nu se face primavara."

Lumea se strange in spatele nostru. Probabil atrasi de batrana aplecata asupra trandafirilor, pungile si haina mea insirate pe jos, pe bordura la Piata Victoriei.

Cineva mai cumpara cateva fire. La cativa pasi, Grigore. Nu stiu cati trandafiri am reusit ca ii cumpar. Stiu doar ca nu mai aveam maini libere si ma intepau degetele.

O moca bianco. O vad de la masa asezata strategic pe trotuarul de vizavi.

Se insereaza si treptat devine doar o silueta vaga, aplecata aupra trandafirilor. Ai putea sa zici ca cerseste. Dar doar vinde trandafiri. Si ofera cel mai cald "multumesc" celor care cumpara. Acel "multumesc" spus cu toata inima si cu privirea senina.

Pret de o moca bianco a reusit sa ii vanda aproape pe toti. Un bilet de tramvai, ma uit, e inca acolo, gustul de cafea, intepaturile din maini, silueta de vizavi, furnicarul de oameni care probabil nici nu o vad, frigul de octombrie si gusul acela de seara de luni.

Ma gandeam ca intr-adevar, cu o floare nu se face primavara. Dar se aduce un zambet. Macar.

Marti

duminică, 19 octombrie 2008

Prajituri cu nuca

Trebuia sa facem prajituri. Din acelea cu nuca. Sa radem pana se facea seara si frig si ni se facea pielea de gaina la masa de sub ciresi. Sa adunam frunzele in mormane si sa sarim in ele.

Sa mirosim fumul de la focurile de frunze arse de pe strazi. Sa iti spun ca miroase iar prea tare de la maldarul de tufanele din casa si sa deschidem putin geamul.

Sa ne facem planuri cum vom pleca vara viitoare din nou amandoua la mare, vom manca pepeni si vom cumpara haine din bazarele cu tampenii.

Sa ne gandim ce vom face de Craciun, de unde vom lua brad, sa te conving sa pastram catelul de pe strada, sa ma convingi sa il facem cuiva "cadou", sa adormim si sa ne trezim de parca toata lumea e a noastra.

Trebuia sa facem prajituri. Dar eu singura nu stiu cum.

miercuri, 8 octombrie 2008

Soricarul

"Unde mi-ai ascuns soricarul?"

6 dimineata si intuneric. Incep sa caut. Sub masa, sub perne, in dulap. Ma gandeam eu ca totusi nu as fi bagat un soricar in dulap, dar, pentru orice eventualitate.

6 si 10. Inca nu apare. Si clar, imi amintesc cum l-am lasat pe undeva prin casa, aproape adormit. Ii dadusem si sa manance. Oase si struguri. Struguri nu stiu de ce si nu stiu cum a putut sa ii digere totusi.

Deci nu e.

Incep sa ma simt vinovata ca am pierdut un biet soricar care zace probabil acum undeva pe-afara prin frig.

"Pana la urma, unde l-ai pus?"

Liniste si chicote.

"Auzi, dar tu nu bei cafeaua odata asa, de dimineata?"

Doua inghitituri de cafea si brusc lucrurile devin mult mai clare.

Soricarul nu e in continuare. Normal. Probabil ca ar trebui sa fiu atenta la ce ma gandesc inainte de a adormi pentru a nu mai visa soricari ascunsi in dulap, cu preferinte culinare dubioase (struguri), si pierduti intr-un final.

Morala: In loc de buna dimineata, "unde mi-ai ascuns soricarul" e o varianta mai creativa. Plus: urmatorul caine va trebui sa fie un soricar in mod obligatoriu. De preferinta unul care nu se ascunde de buna voie si nesilit de nimeni prin dulapuri.

vineri, 3 octombrie 2008

Strutul si corporatista

Geanta mare, aurie. Se aud periodic franturi de conversatii telefonice. Tare, tare sa se auda dintr-un capat intr-altul al biroului in care isi duc existenta peste 20 de oameni, asaltati de rezonantele infipte si blond-platinate.

"Au sunat mai multi barbati. Nu aveam cum sa-i refuz." Intelegem. Deducem ca e vorba de un eveniment. Monden, bineinteles, pe care domnsioara "stralucesc de-ti iau ochii" il organizeaza cu o fervoare iesita din comun. Ca, deh, ca noua corporatista, trebuie sa se afirme. Oricum. Cu orice pret.

Palarie cu cristale. (Probabil Swarowski daca am intreba-o. Dar mai bine nu riscam.)

Tenisi. Wow. Aurii. Ne-am linistit.

Pantaloni de trening portocalii, luciosi. Si cu dungi. Asortati cu o bluzita stramta. Ca a auzit ea ca se poarta combinatiile sport-elegant. Fashion Pitzi si-ar da acordul.

Si, la sfarsit, fauna de birou: Strutul. Cum care strut? Strutul roz, de puf, ce troneaza triumfator langa Maria Sa, Geanta aurie. Nu stiam de unde am inceput de la o vreme sa am puf roz pe haine.

Poze: nuuu... Doar cateva pene din coada sarmanului animal. Nu riscam mai mult. Geanta aurie de corporatista e grea probabil.

joi, 25 septembrie 2008

Numaratori

Pentru ca ploua. Si nu se misca nimic. Si poti sa numeri de cate ori a cazut o picatura in acelasi loc.

Si sa iti lipesti nasul de geamurile aburite.

Si sa pierzi un tramvai. Si inca unul. Pana iti ingheata mainile.

Sau varful nasului.

Pentru ca ploua, asa incet, incat nici nu auzi.

miercuri, 24 septembrie 2008

Dupa Aurel. Adriana si ciorba

Pentru ca ni s-a facut foame dupa atata alergatura cu si dupa Aurel, am recurs, in fapt de seara, la operatiunea ciorba.

Incununata cu succes. Relatarea completa a evenimentului, de catre unul dintre participanti, aici.

Aurel

Aurel n-are treaba toata ziua. Doar sa zaca in parcare. Si sa faca tampenii, din cand in cand. Adica sa intre dupa tine in birou. In rest, n-are treaba.

Pazeste cate o masina in fiecare zi, mananca biscuti si turta dulce, in functie de preferinte si da din coada. Sincera sa fiu, cred ca asta e ocupatia lui de baza: datul din coada. Si brusc ma gandesc ca e atat de bine sa nu ai alta treaba decat sa te indopi cu dulciuri si sa dai din coada cand cineva te mangaie pe cap.

Daca ar fi insa toate lucrurile atat de simple... Aurel nu are stapan. Si s-ar bucura enorm sa aiba unul. Nu cere mult: doar biscuiti (ii plac cei cu vanilie) din cand in cand si scarpinat intre urechi. O sa te invete in schimb cat de bine poate fi sa lenevesti o zi intreaga. Plus inca alte cateva chestii despre iubirea neconditionata.





miercuri, 17 septembrie 2008

Supa de rosii

Ne stim de cand suntem mici. In fine, de cand sunt ei mici.

Ne-am atasat unii de altii treptat. Cu primul corn cu ciocolata (smuls din mana), primele pete de noroi (aruncate la intamplare pe mine), prima muscatura (prieteneasca bineinteles) si primele priviri acuzatoare atunci cand nu aveam. Ceva de mancare sau chef de alte pete de noroi pe mine.

Martori imperturbabili ai tuturor evenimentelor din preajma: stiu pe de rost (rost cainesc) orele mele de venit si plecat, continutul pungilor de supermarket (care se mai revarsa asupra lor din cand in cand), orele din seara in care vecinul de langa mine sta cu cartea de bucate in prag si fumeaza, masina albastra care parcheaza in fiecare noapte la 11 vizavi.

Azi insa nimic.

Doar vecinul care probabil face din nou supa de rosii. Dupa miros.

Si ploaia interminabila.

Si ei doi, unul peste altul, in singurul loc uscat, sub streasina farmaciei cu "inventar" pe usa. Inventar la ploi, minute in care nu se intampla nimic si la fiecare respiratie calda de-a lor.

Iar supa aceea de rosii. Probabil ca a fost buna. Dupa miros.

luni, 15 septembrie 2008

Multumesc

Pentru mirosul de mandarine care imi aduce aminte de Craciun si de toate lucrurile imposibile care devin posbile.

Pentru faptul ca mi s-au inmuiat picioarele aproape un minut pe 11 la pranz.

Pentru Domnul Joi la care o sa ma uit si o sa imi amintesc ca va iubesc mult.

Pentru Domnul Bon Jovi (chiar daca nu in carne si oase), ci in discografie completa.

Pentru cafeaua si cana de la Grigore.

Pentru toate chestiile care stiti ca imi plac la nebunie si la care v-ati gandit. Fiecare se leaga de cate o amintire placuta impreuna.

Pentru simplul fapt ca ati indurat "Always" si "Bed of roses" 4 ore, pentru ca nu ati ras prea tare de tenisii mei din geanta, pentru ca sunteti mereu langa mine, pentru ca ma acceptati cu toate chestiile si tampeniile mele.

Si pentru ca si eu va iubesc mult.

Si am uitat sa va dau inimioarele cu ciocoalata Finetti. Aveau si lingurite de plastic albastre. Dar au fost asa de bune la mare!


Sapte si cinci

Pentru ca ploua.

7 dimineata. Primele picaturi de ploaie. Pe nas. E clar, ceva e in neregula.

Suna telefonul. 7 si 5.

"Deci ploua?"

"Deci ploua"

"Ce facem?"

Pauza. Sentimentul acela de asteptare in care fiecare asteapta solutia salvatoare de la celalalt, desi, in acelasi timp, fiecare stie ca nu o detine.

"La Victoria, pe peron, da?"

Da. In sandale (aproape) si cu caciula (aproape).

Am analizat cu atentie piata umbrelelor pe ziua de azi. In urma raportului calitate - pret nu am reusit sa finalizam nicio achizitie. Am achizitionat in schimb aproximativ 20 de balti (de adancimi si densitati diferite), vreo 3-4 oameni treziti mai prost ca noi de dimineata si cu un vocabular mai bogat, cateva priviri (aproape) admirative asupra sandalelor si, in final, o cafea fierbinte.

Asta pentru ca ne place sa traim cu intensitate impreuna momentele de (aproape) panica.

Sau pentru ca pur si simplu ploua. Asa aiurea, dintr-o data, fara sa imi zica si mie nimeni nimic din-nainte.

marți, 9 septembrie 2008

Schimbari de anotimp

Probabil ca se schimba doar anotimpurile.

Sau poate e vorba de alegeri, cedari, compromisuri si valori.

Nu stie sa faca tort de ciocolata si ii tremura putin mainile. A trebuit sa invete multe insa in ultimii 26 de ani.

Lucruri la care nu ai cum sa nu tii, gesturi de care te atasezi involuntar.

"Ai venit" si privirea "depind de tine, dar nu o sa-ti spun niciodata asta".

Replici care or sa se piarda la un moment dat. La fel ca aburul de seara la sfarsit de vara.

Si nu mai e vorba nici de alegeri, nici de cedari sau compromisuri.

Doar de oameni care dispar de langa noi incet-incet si pe care ne gandim sa ii oprim cand nu mai putem.

Sau poate ca e vorba doar de anotimpuri care se schimba.

When september ends

vineri, 5 septembrie 2008

Preferinte

Ne-am intalnit in dimineti sau dupa-amieze diferite. Fiecare cu gustul si simplitatea ei.

Paulica



Paulica e sensibil la fosnetul de pungi, poate urca un etaj pe scari in viteza uimitoare (mai ales cand miroase a parizer) si e dependent de bomboanele M&M (de preferat cele rosii, dadea mai mult din coada). Musca ocazional, doar dupa ce mananca.

Stimuli externi



Chestia alba si tarcata reactioneaza destul de bine la stimuli externi: tavaleala prin nisip, scosul cu forta din cort, incercarile de discutii pe diferite tonuri cat mai apropiate de cele canine. Intr-un final, cedeaza. Si adoarme aproape.

In cautarea timpului pierdut




In cautarea timpului pierdut. Sau a dopului. Chiar in fata. Iar mai departe, marea. Contemplativ si indepartat. Miroase a somn si a mare.

luni, 1 septembrie 2008

Sand in my shoes

luni, 11 august 2008

Stie

Ceata de sambata noaptea. Ploaia de dupa. Somnul aiurea cu vise incalcite. Cele mai lungi minute. Gustul ciudat de duminica dimineata, la 11.

"Imi aduci si mie o bluza? M-a plouat. Si mi-e frig. Si o sapca."

Stie ca nu am avut niciodata o sapca, stie ca i-am adus intotdeauna bluze. Si pantofi.

Aceeasi terasa ca acum 10 ani cu aceeasi cafea proasta. Dar scaune mai reci ca niciodata.

"Da, vin pe 13. Mergem sa iti aleg rochia."

Cel mai de convenienta zambet.

Stie ca voi veni pentru ca imi va aminti mereu de ea. Singura veriga ramasa.

Bancile de lemn imbibate cu apa. Nu o sa musti, nu-i asa? Pleaca dand din coada, probabil de la zambetul meu de convenienta. A uitat sa si latre. Stiu ca vroia.

Reprizele de somn intrerupte de Almodovar. Sau invers, in fine. Ploile lungi si intunecoase care iti fac pielea de gaina. Geamurile zgaltaite de ultimul avion de seara. Somnul de duminica. Cu vise incalcite.

Probabil ca avem nevoie la un moment dat de chestii de care nu stim. Sunt bune pentru visele incalcite.

luni, 4 august 2008

Margareta si pepenii

Margareta e femeie. Logic. Si face galagie. Ca orice femeie care face galagie multa, nu e periculoasa. Isi petrece noptile prin diverse locuri mai mult sau mai putin obscure.

In seara asta a ales barbatii cu gramezi de pepeni. S-a intins langa o gramada de pepeni galbeni, pe care ii simteam din capul strazii. Mirosul de noapte, de praf, de zapuseala si de pepene galben.

Se uita in gol si face de fiecare data galagie cand te apropii. Sta intinsa si se uita la stalpii de curent. Clipeste la fiecare rafala mai puternica de vant care rascoleste plopii de vizavi.

Margareta e acolo, noapte de noapte. Nu o deranjezi, nu te deranjeaza. Ea si gramezile de pepeni. Galbeni si cu miros ce se simte de la 5 minute distanta de mers pe jos, agale. Margareta nu vrea chestii. Doar sa stea, sa maraie la rafalele de vant, sa se uite cand la pepeni, cand la stalpii de curent.

Si putina afectiune, din cand in cand.

miercuri, 30 iulie 2008

Cu taxiul noaptea

O plimbare cu taxiul noaptea e ca un film. Te face sa revezi chestii. Franturi, oameni, voci, locuri, stari.

Kisseleff si mirosul din Herastrau, noaptea, de iarba si apa. Necugetat.

Holurile lungi, noi trei si aceeasi cafea de dimineata. Zapada de dupa Craciun si geamurile aburite. Minunat.

Strazile din Paris, femeia cu ursul din targul de vechituri, Pont Noeuf, ecoul din statiile de metrou si lumina din Notre Dame. Ireal.

Cafeneaua. De fiecare data diferita. Sangria si cafea. Ploaie torentiala. Cel mai sincer hohot de ras. Intens.

Tortul de ciocolata de la 3 ani. Primele amintiri. Arcurile de pat rupte. Gustul de alune. Praful din sertarele unei case prea vechi. Dor.

Soseaua. Drumul spre mare. Frigul de dimineata. Mirosul de cafea amestecat cu cel de sare si nisip. Dependenta.

Si 20 minute. Cate o parte din fiecare, pe intuneric, iar si iar. Painted on my heart.

marți, 29 iulie 2008

Playing with Jon

Ne jucam in fiecare dupa-amiaza de weekend.

Desi cel mai bine ar merge seara tarziu, dupa o zi in care pleci din birou pe strada cu cana de cafea in mana, dai peste copaci si iti ceri scuze, raspunzi in acleasi timp la 6 mailuri si nu visezi decat momentul in care sa pleci. Atat de departe incat sa nu mai auzi decat niste clape de pian si sunet de valuri.

Zgomot, vecini, ore de somn, ore lipsa de somn, geamuri deschise, priviri acuzatoare, sentimente de vina. Probabil atractia irezistibila pentru lucruri interzise, "this old piano" si joaca cu el.

sâmbătă, 26 iulie 2008

Praguri si pervaze

Se pare ca o sa ploua. Sfarsit de iulie si miros de inceput de septembrie.

Frunzele pe care aluneci dimineata si pe care le trezesti noaptea tarziu.

Pervazul pe care te trezesti si pragul pe care uiti.

Crema cu ciocolata pe care niciodata nu ai stiut sa o faci, prietenii cu telefoane ciudate fara buton de answer, pantofii cu toc, tampeniile si chestiile, mailurile si deadline-urile, mirosul de floricele si imaginile din fiecare noapte, dorul de mare, trandafirii cumparati de la tiganca de la metrou, problemele lor, rezolvarile tale, pernele pe care ai putea sa dormi cat pentru 3 nopti, cafeaua, praful din ochi, cainii din drum spre metrou, leaganul din spate, direct mailuri cu nume sonore, draperiile, intunericul, crema de ciocolata. Pe care nu si stiut niciodata sa o faci. Canile sparte, tigarile, pragul, mirosul de toamna, frica, copiii razand, prima tigara, primul 24, urmatorul 24, poate o sa fie bine, frica, mirosul de mandarine si de spital, inca o tigara, inca un 24, inca un telefon fara buton de answer,cateva partituri cu numere de taxiuri pe spate, zeci de perechi de pantofi, un rucsac pentru mare, un zambet, o dimineata cu miros de sfarsit de iulie si o seara cu miros de sfarsit de septembrie.

Si, inevitabil, pragurile. Si pervazele. Te trezesti, uiti si speri.

luni, 21 iulie 2008

Acadele de seara

Ne legau cateva caiete si pauze de la scoala. Pauzele acelea cu miros de vata de zahar colorata cu care nici una dintre noi nu ramanea, acadelele verzi, coronitele de la sfarsit de an, mirosul de lac din Herastrau si floricelele de porumb de duminica dupa-amiaza.

Papusile pe care i le aruncam in curte si fugeam. Asa eram sigura ca o sa le accepte. Tezele la romana, intotdeauna intoarse in partea dreapta si scrise mai mare, sa se vada. Eseuri si comentarii, problemele mele si problemele ei.

Oamenii pierduti de ea si oamenii pierduti de mine. Vara mea cu pian, balet si miros de ziduri de bloc, vara ei cu capite de fan si miros de lucruri libere.

Ne intoarcem iremediabil la anumite lucruri. Pentru ca ne amintesc de unde am plecat si ce suntem. Si brusc, la sfarsit de zi, o zi importanta in care altadata ne legau plimbari interminabile, prajituri din care mancam pana nu mai puteam respira si aerul limpede imbibat doar cu mirosul cafelei baute pe pervaz, ne dam seama ca ne leaga un simplu telefon.

Impersonal. Incapabil sa transmita nici macar o mica parte de emotie. Acea emotie care te face sa vorbesti mai rar si sa iti revina in minte, pe rand, acadelele verzi, vata de zahar, tezele, cafelele, parcurile, pervazul, momentele.

Si sa realizezi cat de putin oameni ramanem in fiecare zi.

joi, 17 iulie 2008

Un an de Small Wonders

Si s-a facut un an. Am scris, m-am bucurat, l-am vizitat pe Grigore din gara destul de des, am mancat cantitati enorme de ciocolata Milka, am varsat nenumarate cani de cafea, m-am convins ca dupa barbati, tramvaie si placinte nu trebuie sa alergi niciodata, am pierdut oameni si am castigat oameni.

Am dezvaluit vicii si secrete, mi-am amintit de ce tin foarte mult la anumiti oameni, am tradat, mi-a fost al naibii de dor.

Intotdeauna am avut o pasiune puternica pentru remediile interzise, inca imi mai place sa fug, si probabil ca si peste un an voi varsa la fel de multe cani de cafea, voi tine la fel de mult la anumiti oameni, voi alerga dupa placinte cu branza la metrou si voi adora melodia asta.

miercuri, 16 iulie 2008

Problema butonul

M-am invartit toata noaptea. De fapt de doua nopti. Pe langa tramvaie zburatoare, cai, struguri si plaje s-a intamplat sa mai visez si altceva. Si nu alte tramvaie zburatoare, albastre sau verzi. Ci un buton. Un simplu buton. Dar... lucrurile simple, chestiile frumoase, imprevizibile, the same story.

Deci un buton. A fost langa mine la cafeua de dimineata. La cea de la 11. Non-stop. Starea aceea de nu ma calmez pana nu obtin. Cu orice pret. Si incep sa povestesc. Design, pozitionare, culoare, utilitate.

In momentul in care ma prind in cele din urma ca vorbesc cu peretii, incerc sa ma calmez si sa renunt la ideea mea de obtine vreodata Butonul. Dar ma urmareste. A devenit deja chestia aceea pe care o vrei si nu o ai. Si care te macina. Te innebuneste. Te face sa te uiti la fiecare om pe strada si sa vezi un... buton. De fapt Butonul.

Devin irascibila, nu mai am nevoie nici de cafea, nici de mancare. Il vreau doar pe el. Cand dependenta mea de cafea se estompeaza, inseamna ca e grav. Si tocmai ce-am uitat pe birou una bucata cana cafea cu lapte, mult lapte. Pentru care as fi omorat inainte.

Si, deodata, cand rabdarile mele sunt undeva la un anume capat iar acel capat nu da semne a se vedea prea curand, apare el.

Vreau un buton. Stii... acolo, dedesubt, cu albastru, mic, pe fiecare pagina. Pare interesat. Plusez. Stii, ar fi foarte util. Incep sa i-l desenez cu mainile in aer. Deja parca se vede capatul. Acela cu rabdarile. Zambete. Cedez in cele din urma, cu gandul ca niciodata nu am fost suficient de convingatoare.

Si finalul. Glorios. Surprinzator. I just pushed the button. And it worked. Probabil ca la noapte o sa ma rezum doar la tramvaie zburatoare. Rosii si albastre.

marți, 15 iulie 2008

Piese

De ani de zile se joaca aceesi piesa. Se schimba decoruri, haine, tunsori, machiaje, scene, actori. Dar e exact aceeasi piesa.

Musca din marul verde si mi se sterpezesc dintii doar uitandu-ma. Rochia cu buline negre ii ajunge undeva deasupra genuchilor.

Oameni care vin si pleaca. Intotdeauna raman locuri goale.

Isi piaptana parul ud. Si in soarele acela de dupa-masa tarzie de vara pare mai moale decat toate paturile lasate afara, in leagan.

Oameni care iti raman cumva in fiecare respiratie.

Camerele albe in care te dor involuntar ochii, respiratiile lungi si bataile de inima, strangerile de mana, ultimele cuvinte nespuse, privirile "o sa fie bine", tigarile, camerele in care invluntar nu poti sa vezi nimic, linistea sacadata, leaganele si paturile la fel de moi. Merele verzi si rochia cu buline. Deasupra genuchilor.

Cineva a uitat sa schimbe decorurile probabil. Desi a schimbat actori. Si povesti. Si dupa-amieze tarzii de vara.

Si in fiecare respiratie, in fiecare tigara, ramane, involuntar, cumva.

luni, 14 iulie 2008

Monday mornings

Pervazul la ora 7 dimineata. Cafeaua de aseara. Pantofii aruncati in mijlocul casei. Tot de aseara. Dimineata. De azi. Tipul care vrea o tigara, apoi o bricheta, si apoi, culmea, vrea sa bem si o cafea.

Plaja in care nu exista luni dimineata. In care nu exista tipi care sa ceara brichete, tigari si cafele. Plaja in care nu exista ora 7, pervaze de pe care sa cazi si cafea rece, pantofi care sa te bata, distante enervante, femei frustrate si in care parul meu nu e niciodata ciufulit.

Ma apuca doar luni dimineata. Tine maxim cateva ore. Dar tot vreau plaja aceea.

vineri, 11 iulie 2008

Whitesnake - Good to be bad

Totul a inceput cu o ploaie calda cu soare.

A continuat cu recitalul Iris din deschidere, cozile interminabile "Coca-Cola", putin vant de vara, miros de scena, "Love bites", o mare de maini, urlete isterice, dorul meu de duca, picioare obosite, rockeri mai mult sau mai putin pasnici, britanicii de la Def Leppard cantand varianta acustica de la "Two steps behind", din nou cativa stropi de ploaie.

"Wherever you go, I’ll be two steps behind you", ce avea sa imi rasune in mod isteric in minte toata noaptea urmatoare.

Si Whitesnake. Dupa 3 luni de asteptare. David Coverdale intr-o forma de zile mari. Nu a mai contat nici eterna confuzie Bucharest – Budapest atunci cand au inceput sa cante.

"Is this love", "Here I go again", intunericul care devenise atat de sonor dupa 11 noaptea, senzatia ca mainile si picioarele nu iti mai apartin, priviri din toate directiile, racoarea care iti face inima sa bata mai tare.

Si s-a incheiat cu ora 12 jumate, tigara fumata pe bordura, cainele de la marginea drumului (oare de ce nu pricepea ce zic?), racoare again, strazi necunoscute si campuri in mijlocul Bucurestiului.

Totul de la o ploaie cu soare si un concert Def Leppard & Whitesnake peste asteptari.

sâmbătă, 5 iulie 2008

Down the shore

marți, 1 iulie 2008

Din Victoria

Stiam drumul pe de rost. Tramvaiul din statia din fata parcului. Venea din 20 in 20 de minute. Pana la capat, ca toate experientele fericite de altfel. In spatele Cismigiului. Apoi pe jos. Cofetaria Bucuresti, cu cele mai bune eclere cu frisca, piscina unde am invatat sa inot, cofetaria Capsa, cu prajiturile cu ciocolata si nuca si sucul de portocale. Magazinul Victoria in care ma rataceam de fiecare data si in care probam palarii pana la epuizare.

Apoi palatul in care te gaseam in fiecare zi. Si din care te luam la aceeasi ora. Nu intelegeam de ce oamenii mari trebuie sa munceasca intr-un loc atat de frumos. De ce nu alearga ca mine pe scari pana se impiedica, de ce nu fac avioane din hartie si de ce nu rad la fiecare om care intra pe usa.

Mirosul de hartie veche, de cerneala si sunetul masinilor de scris. As fi putut sta o eternitate doar sa miros si sa ascult. Si mainile tale. Mereu agitate. Doamna aceea mare care venea inspre mine si ma strangea in brate pana mi-as fi dorit sa respir tot aerul din lume. Parfumul ei puternic de mosc, mainile mari si parul roscat. Imi venea sa fug dar de fiecare data ma impiedicam. Se pare ca orice palat are paznicul lui. Sau pentru orice lucru frumos trebuie (?) sa platesti.

Si mainile tale. Uneori, rar, linistite. Cu degete lungi. Desi nu te-am invatat niciodata sa atingi clapele pianului.

La ora 4, pe Calea Victoriei, simteam cum se deschid toate lucrurile pe care nu puteam pana atunci sa le ating. Usa de fier de la Capsa. Si prajiturile cu nuca. Usa de la cofetaria Bucuresti. Si eclerele cu frica.

Mirosul de sine de tramvai incalzite de soare. Praful aproape invizibil din aer. Si manilie tale. Mereu agitate. Uneori, atat de uneori, linistite.

sâmbătă, 28 iunie 2008

Barbatii si spalatul pe cap

Sunt femeie si ma apuca uneori acea pornire de "do anything crazy". M-am limitat doar la o vizita la un salon destul de cunoscut din Bucuresti. Vroiam doar un tuns. Atat. Se pare insa ca primesc mereu bonusuri. La pachet. Incluse. Amuzante. Depinde.

El. Probabil ca e tentant la inceput si plictisitor dupa sa speli femeile pe cap in fiecare zi, de mai bine de 20 de ori. Genul acela aranjat, cu ochelari, daca l-as fi vazut pe strada as fi putut baga mana in foc ca nu se ocupa cu asa ceva. In fine. Ma aseaza pe scaun. Confortabil. Chiar prea confortabil. Conversatie banala. Urasc sa vorbesc tampenii la coafor. Doar tunde-ma si taci. Conversatia in alta parte.

Vorbeste incet si apasat. Imi da cerceii jos. Cat tupeu. Sampon pe baza de plante, bambus, masca de par sau balsam? Doamne, mai rau ca o femeie. Doar sampon. Ce-o fi, atat.

Deja aprofundam aspectul "hai sa o spalam pe cap pe Simona". Miscari usoare dar puternice in acelasi timp, priviri lungi si zambete. Nu stiu daca sa ma simt ca la coafor, la stomatolog, la masaj sau la intalnire.

Devine incitant. Ma sfatuieste sa imi las capul in palmele lui. Nice. Dar nu stie ca pentru asta trebuie sa am tone de incredere. Nu o fac nici macar cu stilistul, nici cu stomatologul. Discutii despre horoscop, shopping si chestii pe care le vorbesti in general cu cea mai buna prietena. Dar nu, eu o fac cu tipul care ma spala cu atata dedicatie pe cap.

Deodata, intru in panica. Ma uit in jur. Chiar e un salon in care doar ma tund, da? Sigur nu am ajuns in alta parte, nu? De la ceafa, mainile lui ajung la jumatatea spatelui meu. Cazuse sampon, trebuia sa il clateasca. Si daca tot era acolo, putin masaj se gandea ca nu strica. Mai am putin si adorm. Privirile pe sub ochelari si mainile puternice ma trezesc insa. Ma uit la ceas. Aproape o ora. Damn, cam atat imi ia sa ma spal pe cap toata saptamana, dar in fine.

Uit cerceii, uita sa nu zambeasca. Se pare ca exista o legatura puternica intre barbati si spalatul pe cap al unei femei. Kind of sexy think. Sau mai bine zis, isi facea doar job-ul. O politica de marketing buna, n-am ce zice.

miercuri, 25 iunie 2008

Hey there you

luni, 23 iunie 2008

Nirvana

Atat de cald incat nu stiu ce sa fac cu hainele de pe mine. Atat de multa lume, incat e mai indicat sa raman cu ele pe mine. Si totusi... Parca...

Aproape 1 noaptea si nici strop de vant. Cateva masini, la intervale de zece minute. Miros de mare. Atat de aproape. Incat nu pot sa vad. Doua motociclete si mirosul de sosea si peste 150 kilometri la ora. Imi place mirosul asta. Si totusi...

Mi-e pur si simplu pofta. Sau dor. Nici eu nu stiu. Uneori ajungem sa le combinam atat de bine. Din doua chestii simple si perfect normale iese o pornire nebuneasca pe care o povestesti pe inserat la o tigara, cu ochii larg deschisi si mainile nelinistite.

Nu mai incercasem pana acum. Nebunia necunoscutului. Iluzia lucrurilor neincepute.

Mi-e pur si simplu pofta. Sau dor. Nirvana.

Ca doi necunoscuti carora nu le pasa de urmari si de judecati pline de frustrari, ne-am aruncat unul asupra altuia. Fara sa conteze maine, de ce, cum sau pentru ce. Doar Nirvana. Cel mai bine la 1 noaptea, cu miros de mare, nisip pe maini si briza in par.

Mi-era si dor si pofta. Si tot. Imi place. Prea mult. Periculos de mult.

Si cel mai mult cu praline.

duminică, 22 iunie 2008

Ne reindragostim iremediabil de fiecare data

Ora 6 dimineata. Miroase a zi de sambata care nu incepe prea bine. Fara ceas. Fara curent. O cafea fara zahar. Vama veche. "Trebuie sa va spun, dar mi-e rau dor de mare..." Se aude de la vecini, la ora 6 dimineata. Alti nebuni ca si mine. Uite de ce nu ma simt eu singura.

Ora 7. A doua cafea. Curios, nici urma de somn. Cateva tricouri, o pereche de blugi, ochelarii de soare, o fusta, un prosop, o geanta. "Gata, vezi ca plec." "Ai innebunit?" "Eu? Dintotdeauna."

Ora 7.20. Taximetristul care asculta bossa-nova la ora asta matinala. "Si zici ca pleci la mare?" Eu, cu un zambet urias: "O, da." "Pe ultima suta de metri, nu?" Ca de fiecare data. Fumam o tigara si imi ureaza drum bun.

Microbuzul plin. Gasesc un loc. O cafea proasta la pahar de plastic. Printre picioarele mele se impleticeste ceva. Sper sa fie doar un caine. Ma calmez. Era doar o aratare patrupeda infometata. Impartim 4 napolitane cu ciocolata, cateva priviri si intentia lui Patrocle de a ma musca la final. Ciudat modul in care unii isi demonstreaza afectiunea.

Si marea. Si eu. Ne reindragostim iremediabil de fiecare data. Genul acela de relatie in care nu trebuie sa dam socoteala pentru ca ne ajung fericirea si nebunia momentului.

Si golful. 2 mai. Nisipul fierbinte, singura pereche de papuci care inevitabil se rupe, drumul pe soseaua fierbinte in picioarele goale, cateva claxoane plictisite, talpile arse de soare si pline de nisip, papucii rupti intr-o mana. Cat de greu poate sa fie sa fii fericit uneori?

Taraba cu nimicuri. Cateva coliere de scoici, o pereche de cercei albastrii, reducerea "dramatica" de pret. Eram prima si cea mai meticuloasa clienta. O ora cu mainile adancite in nisipul de margele, coliere si bratari. De parca amestecai gandurile cuiva incercand sa gasesti ceea ce vrei.

Cerceii probati in oglinda motocicletei din golf. Cerceii si bestia. Vantul si mirosul de nisip ud. Marea si o pereche de picioare goale.

Doar fericirea si nebunia momentului.

miercuri, 18 iunie 2008

Just one left

marți, 17 iunie 2008

Momente de dimineata

Fiecare in parte are o privire anume. Si fiecare ma face sa incetinesc pasul in mod diferit. Imi place sa le ascult povestile si sa le zic cateva cuvinte. Au reactii diferite.

Uneori imi strang mana, alteori se uita la mine cu o privire care ma urmareste apoi toata noaptea, alteori privesc pur si simplu in jos si schiteaza un gest cu capul, putin intr-o parte.

Pentru cativa ditre ei am devenit partenerul zilnic de discutii. La aceeasi ora, la aceleasi guri de metrou. Uneia dintre ele ii plac florile. Avem, odata la cateva zile. Alteia, pateurile de la patiseria de pe partea stanga. Cele cu caise in special. Avem, de cele mai multe ori calde.

Batranului de la Victoria ii place doar sa stea de vorba. Si nu primeste nimic. Cel putin nu de la mine. Si nu am inteles niciodata de ce. Intre doua metrouri, imi povesteste cat de greu ii e sa adoarma uneori. Stiu.

Uneori, primeste doar ciocolata. Care de fiecare data se intampla sa fie Milka. Cu lapte. Lucrurile simple ar trebui sa fie cele mai bune. Iar momentele simple cele mai gustoase.

Habar nu am cum ii cheama. Le stiu insa povestile. Mai triste sau mai previzibile, mai ciudate sau mai lipsite de sens.

Probabil ca momentele simple se intampla mereu, in fiecare dimineata. Doar ca nu reusim sa le vedem uneori prea bine. Sau poate ca dimineata suntem mai orbi ca de obicei.

Cora vrea acasa!

Dupa ce a stat o vreme in fata birourilor noastre, si-a gasit temporar o stapana. Acum "s-a mutat" din nou in vechea casa, insa ii lipsesc afectiunea si grija unui camin adevarat.

Cora are aproape 7 luni, 11 kilograme, deparazitarea si vaccinurile facute, multa blanita si multa iubire pentru viitorul stapan.


duminică, 15 iunie 2008

My Blueberry Nights

So what's wrong with the Blueberry Pie?

Intreba adorabila Norah Jones. Am incercat sa vad si eu pana la final what's wrong with the blueberry pie / My Blueberry Nights.

Primul film in engleza al lui Wong Kar Wai (In the Mood for Love, Hong Kong Express) si o alegere inspirata de a o distribui in rolul principal pe Norah pentru care My Blueberry Nights constituie debutul cinematografic.

Desi la inceput mi s-a parut genul de film in care toate se desfasoara mult prea lent si parca auzeam mereu pe fundal sunet de ploaie, intr-un final mi-am dat seama ca tocmai asta e farmecul. My Blueberry Nights e genul de film de vazut seara tarziu sau dimineata devreme, pe ploaie, si neaparat cu ceva de baut langa.

Scenariul e relativ simplu. Jeremy (Jude Law) are o cafenea in New York. Si o placinta cu afine atat de geniala incat nimeni nu o vrea. Doar Lizzie, intr-o seara, dupa ce afla ca iubitul o insela.

So what's wrong with the Blueberry Pie?
There's nothing wrong with the Blueberry Pie, just people make other choices.


Totul se repeta pana in momentul in care Lizzie se hotaraste sa traverseze America in cautarea iubirii. Nu o va gasi, dar se va regasi pe sine. Si pe Jeremy, in aceeasi cafenea, la 300 de zile distanta dupa ultima placinta cu afine mancata in aceeasi cafenea.

Nu stiu ce mi-a placut mai mult. Probabil cateva replici memorabile, atmosfera de ploaie a filmului, Jude Law fumand in fata cafenelei, sarutul din final sau Natalie Portman in Jaguar-ul decapotabil gonind pe autostrada pustie.

Probabil cate putin din toate. Sigur Jude Law si sigur replicile:

"Ii placeau cheile si asfintiturile. Se pare ca mai mult asfintiturile. Incat s-a pierdut pana la urma intr-unul dintre ele."

"De ce pastrezi toate cheile? N-as putea sa le arunc, daca as face asta ar insemna ca acele usi se vor inchide pentru totdeauna si nu sunt eu in masura sa decid asta, nu?"

"Mi-a luat aproape un an sa ajung aici. Pana la urma nu este asa de greu sa traversezi strada, depinde insa cine te asteapta de cealalta parte."

"Cateodata ne bazam pe oameni ca pe o oglinda care ne arata si ne spune cine suntem."

Intr-un final, dupa o ora si jumatate, am gasit si raspunsul... There's nothing wrong with My Blueberry Nights... E doar un film adorabil ce merita vazut.

sâmbătă, 14 iunie 2008

Love shack, baby!

Cand ai dansat ultima data pe scaunul de la birou fara sa iti dai seama?

Eu ieri. Sper ca nu a observat nimeni. Melodia e de vina.

So... Bang bang bang on the door baby! Love Shack, baby Love Shack!

miercuri, 11 iunie 2008

Cupa presei la cantat in Hard Rock Cafe

Prima editie la care merg si, surprinzator, prima impresie buna. Exceptand juriul putin neobiectiv. Dar trecem peste. Era de la caldura, de la bere sau de la urechile dlui Marcel Pavel obisnuite cu anumite tonalitati similare tonalitatii vocii sale. Care, sincer, ma calca putin pe nervi.

Impreuna cu vechii prietenii de la acasa.ro am asistat la o editie in care nu ma asteptam sa vad / aud ca lumea chiar canta bine in presa romaneasca. La capitolul organizare, din start doua plusuri: locatia aleasa, Hard Rock Cafe, in care ma simt ca acasa de fiecare data si recitalul Iris din final. Fara cuvinte.

Fetele de la revista Joy au avut o dilema - "Voulez-vous couchez avec moi?". Nu stiu daca le-a raspuns cineva nici pana acum. Au castigat insa locul doi pentru... prezenta scenica. Valentin Tomescu de la N24 si Metallica au fost pe gustul meu. Iar premiul pentru libertatea de exprimare binemeritat.

Chiar daca nu a castigat vreun premiu, John a castigat toate aplauzele noastre sincere. Cover-ul dupa Savatage - "Sleep" a sunat parca mai bine decat originalul. Si mi-a dat exact aceeasi stare ca atunci cand ne canta "Too many tears" in birou dupa ora 6 sau la mare, la orice ora.





luni, 9 iunie 2008

So delightful unusual

Ploua si ti-ai uitat toate lucrurile de neuitat la mine. Am grija insa.

duminică, 8 iunie 2008

Podurile de duminica

O cafea cu lapte in centrul vechi si o dupa-amiaza de duminica. Linistea aceea. Nu are ce sa se intample rau. Calcam usor pe podurile de lemn. Stiu ca daca se rup, nu vom mai gasi drumul inapoi.

Mai e putin si se insereaza. Cateva picaturi de ploaie. Miros de praf si de piatra veche. Chelnerul care se uita ciudat. Toate gandurile care se invart la fel de ciudat.

Podurile de la intoarcere. Oare de ce ne e frica de fiecare data de ceva ce ar putea sa ne raneasca?

Ma joc cu degetele de la maini asa cum face un copil sa adoarma. Sunt mai treaza insa ca niciodata.

Podurile din spate... Am stiut mereu drumul, in caz ca te ratacesti...

sâmbătă, 7 iunie 2008

Over a cup of coffee

Imi spui ca e racoare. Si sa am grija cand ma urc pe scarile de lemn ud. Stii doar ca nu ma pot abtine. Miroase a vara, a apa si a tei. Caldura de mai devreme si ciocolata prea dulce, mainile cu care ma joc si nu stiu ce sa fac. Scarile inalte. Ametesc putin.

Si habar n-am de ce.

Over a cup of coffee...

Se amesteca ciudat doua parfumuri. Trei de fapt. Mai e si vara printre noi, cu noi, langa noi. Pantofii care ma bat. Baloanele agatate la geamuri de la o nunta trista. Fara muzica, fara oameni fericiti. Doar cativa greieri si broastele de pe trotuar de care ma sperii de fiecare data.

Si habar n-am de ce.

Over a cup of coffee...

De sus de pe scari se vede ceata. O simt prin fiecare por al pielii. Si mi-e cald. Nu mai am aer. De parca nu am mai dormit de mult timp si am inchis ochii brusc 5 minute. Si ametesc putin. De fiecare data.

Si habar n-am de ce.

Over a cup of coffee...

Fusta albastra

Ne-am uitat amandoua la ea cateva luni. Si la tricoul acela de pe raftul de sus, ingramadit intre zeci de umerase. Si nu ni le puteam permite pe-atunci. Dar era obiceiul nostru, in fiecare zi, dupa servici, sa intram in magazinul fermecat si sa ne uitam. Inspectam pretul de fiecare data, poate doar-doar. O invarteam pe toate partile. Da, era frumoasa. Si albastra. Si ne-o doream amandoua.

La un moment dat ne gandeam cum ar fi sa punem bani amandoua si sa o purtam cu randul. Asa ne ramaneau bani pentru cafelele / ceaiurile de weekend de la Grigore.

Mi se pare ca a trecut o eternitate de atunci. Si mi-e dor. Mi-e dor de zilele in care numaram maruntii la metrou pentru pufuleti. Si uneori imi mai dadea ea. Acum urasc sa merg cu taxiul.

Mi-e dor sa ma uit la fusta aceea albastra. Doar sa ma uit, nu sa o cumpar. Acum nu mai are niciun farmec sa intru, singura, si sa cumpar si fusta si tricoul.

Mi-e dor sa ii povestesc topaind prin baltile de pe strada ultimele tampenii facute cu o seara inainte, de tramvaiul 55 dupa care alergam desi eram amandoua convinse ca dupa tramvaie si barbati nu se alearga niciodata. Acum nu mai are niciun farmec drumul singura pana acasa in masina.

Mi-e dor de vremurile cand eram fericite cu atat de putin. Si de fusta aia albastra la care ne holbam in fiecare seara in cursul saptamanii dupa ora 6. Si pe care nu am avut-o niciodata.

Like there's no tomorrow

Doar o zi. De ce? Vezi ca nu am mai gasit ciocolata. Nu vreau altceva. Ploua deja de o ora. Nu, si poate ca

o sa intelegi vreodata.

De ce am pierdut metroul? Ma doare scaunul acela de fier rece. De ce nu vezi? La pagina 24, 24, acolo se intampla toate. Nu ai cum sa le opresti. Poate

o sa poti vreodata.

Nu mai sunt nici tigari. O cana de cafea, atat. Stiu, nu mai am voie. Trebuie sa plec. Toate lucrurile imi par inconstient de diferite. Trebuie sa le gasesc pe ale mele. Poate

o sa pot vreodata.

vineri, 6 iunie 2008

Disappear

miercuri, 4 iunie 2008

Sus, pe teatru

Sus, pe teatru. Racoare. Lumina aceea de jumate zi, jumate noapte. Zarva. Miros de cartofi prajiti. Nu au cafea.

Came in from a rainy Thursday on the avenue...

Parca adie a mare. Sau poate a ramas undeva in gand. Din ce in ce mai frig. Am nevoie de o cafea mai fierbinte decat toate dupa-amiezele de vara indurate pana acum.

There's an ordinary world, Crazy, some'd say...

Sus, pe teatru. Trei randuri de scari. Urcate pe lumina, coborate pe intuneric. Drumul intotdeauna e pavat... cu seri de inceput de iunie. Femeia din lift. Mereu imi arata drumul. I se incurca degetele printre ghemele de ata colorata. Verde si rosie.

Somehow I have to find...

Sa ma descalt si o cafea. Atat. Sau poate nu. Inca putin din vantul ciudat cu gust de vara. Din ce in ce mai frig. Aceleasi scari, aceeasi pasi, alte miscari de maini. Adie a mare, stiam eu... acolo, sus, pe teatru.

luni, 2 iunie 2008

Uneori e bine sa fugi...

Pentru unele lucruri nu exista limite. Doar inceputuri.



Cu ea am inceput dimineata. In miros de trenuri si linistea de dimineata din gara.



Mi-e somn. Trenul care nu mai ajunge. Doar 2 ore de somn. Senzatia de somn pe dinafara si agitatie pe dinauntru.



Campurile cu maci. Un greiere si o cana de cafea rece. Miros de mare. Asa de departe de tot. Uneori e bine sa fugi.



Cu el am impartit un apus de soare. Nisip pe nas si mirare in gand. De ce suntem dependenti de anumite lucruri?



Ora trei. Putina ameteala. Acelasi miros de mare. Prin toti porii. Starea de nu imi pasa. Pentru unele lucruri trebuie sa visezi doar.



Ora 10. Perfect de departe si interzis de frumos. Liniste. Cu ea am incheiat seara. Si fuga.

Chiar, uneori e atat de bine sa fugi...

marți, 27 mai 2008

I used to love her but...

luni, 26 mai 2008

Vantul de la 11 noaptea

"Some things have to be believed to be seen"

Ma gandeam care sunt acele lucruri in care trebuie sa crezi pentru a le putea vedea. Minuni, tampenii, vise, chestii de genul pe care le "vezi" seara tarziu si ti le amintesti dimineata devreme in aburii de somn.

Unele lucruri indecent de frumoase, pe care le vezi doar cu ochii inchisi dar in care crezi. Pur si simplu, asa: am crezut ca pot face magii de ninsoare, si a nins... am crezut ca pot linistii furtuna din gandurile tale, am reusit... am crezut ca mirosea a primavara in ianuarie, am gasit primii ghiocei sub zapada, a doua zi, am crezut ca oamenii pe care ii iubesc ma iubesc la randul lor, am simtit asta.

Uneori trebuie doar sa crezi, in cel mai simplu mod cu putinta. Sa inchizi ochii cateva minute, sa respiri vantul de la 11 noaptea, atunci cand inima iti bate mai puternic, si sa vezi.

duminică, 25 mai 2008

Riders on the storm

Te-am descoperit duminica seara. In locul meu preferat. Ti-am zis ca nu mai cred de putin timp in dragoste la prima vedere. Trec primele 5 minute. Si uit ce am zis mai devreme. Tipul de la bar zambeste. Dar nu sunt singura azi. Abia ating cu varfurile degetelor de la picioare pamantul de sub scaunul inalt din piele alba. "There's a killer on the road... Riders on the storm..."

Putin fum si gustul puternic de piersici. Ti-am zis ca ma innebuneste mirosul tau? "Into this house were born... Into this world were thrown..." Au trecut 3 ore, sunt tot aici. Asta ar trebui sa iti spuna multe. Tipul de la bar vorbeste prostii. Nu il aud. Imi placi. Dar trebuie sa plec. Te gasesc acolo in fiecare zi. La fel, cu parfum de piersici. Si uneori, cirese.

Se apropie furtuna. Nu e bine sa ne prinda impreuna.

There's a killer on the road... Riders on the storm..."

sâmbătă, 24 mai 2008

De ce miroase a vara?

Primii stropi de ploaie in lumina aproape portocalie de la ora 6. Miros de praf si o sosea pustie. Ma dor putin picioarele si ma cert cu vantul care imi incurca suvitele de par.

Imi place mirosul acela de ploaie si liniste dinainte. Miros de vara, de ploaie, de praf, de vant, de apa, de lucruri la locul lor, de oameni tristi sau fericiti.

Cafeaua prea dulce de la 6 si un sfert. Vorbele spuse si neauzite din cauza vantului. Cateva raze de soare ma fac sa inchid ochii. Si sa vad mai bine.

Clovnul care vinde baloane "ce zboara garantat" la un pret de nimic si zambete "pe gratis". Ii ofer si eu unul. Tot gratis.

Oameni grabiti, care au uitat sa vada lucrurile "neesentiale". Atat de neesentiale, incat ne tin in viata.

Mirosul de cer aproape senin, de ploaie cu soare, de piele arsa de soare si de iarba proaspata.

Cat de departe e prea aproape? De ce miroase asa a vara azi la ora 6?

joi, 22 mai 2008

Without words

miercuri, 21 mai 2008

Bilete de papagal

Ii vad fata printre doua crengute de trandafir salbatic. In aceeasi statie de metrou. Ca de obicei. Mai e putin si ploua. Si starea aceea de agitatie inexplicabila.

"Trenul accelerat in directia...". Tipul cu bilete de papagal. Mi-e frig, nu vezi?

Batrana de langa scari. Azi e fericita.

Mai e putin si ploua. Mirosul de trenuri, mai puternic si intepator ca niciodata. Ma amestec printre ei, atat de diferiti, pana nu mai aud decat un fosnet continuu de pasi. Langa mine, citeste biletul de papagal. Inca putina cafea. Rasul meu pe care incerc sa il acopar. Mi-e frig.

Mirosul de cirese aproape coapte, noaptea, inainte de furtuna. Prima, a doua, a treia strada, la fel de pustii. Si chiar mi-e frig.

Mai e atat de putin si ploua. Doar uita-te la mine.

marți, 20 mai 2008

Hello, my love

luni, 19 mai 2008

Retete de fericire

Cautam retete de fericire. Dar de fapt neglijam secundele. Sunt mai importante. Nu poti fi fericit o viata. Dar poti avea milioane de secunde de fericire. Inchizi ochii si nu iti pasa de nimic altceva.

Ma intrebam care este secretul unei relatii. Cat de asemanator sau de diferit trebuie sa fi ca sa mearga. Cat de mult trebuie sa accepti sau sa nu. Cat de mult trebuie sa te schimbi sau nu.

Habar n-am.

Nu am urmat niciodata vreo regula si nici nu o voi face vreodata. Probabil ca gresesc enorm, dar, cum zicea cineva, "asa esti tu". Ma simt minunat fiind eu. Ma simt extraordinar cand ceilalti inteleg de ce am chef sa ma descalt azi pe strada si de ce am chef sa mananc ciocolata la 2 noaptea.

Ma intrebam care este secretul sa te trezesti dimineata zambind.

Habar n-am.

Dar ma trezesc zambind. Si imi place cafeaua mea de dimineata. Nu am urmat niciodata vreo regula dupa care sa o prepar. Si nu o voi face vreodata.

These Small Wonders

Here we go again,
With your hair in your face,
My head in my hands
Hoping to find something.

Then these small wonders
Keep us awake at night,
These small wonders
Hold us down the ground,
And show us who we are.

Am gasit-o in sfarsit.

sâmbătă, 17 mai 2008

S-a deschis strandul!

Unde? La Small Wonders acasa.

Improvizatie, normal, capitolul meu preferat. Una bucata leagan incapator, una bucata costum de baie, 3 bucati vecini curiosi printre gratiile gardului. Le trece. Sa nu faca insolatie.

Delicatese: Cafea cu gheata si inghetata de vanilie. Pepene galben si cirese.

Ambient: putin Bon Jovi pe fundal si cateva pagini din "150 experimente in psihologie".

Picanterii: Am aflat ca tata e un mare meloman si e la curent cu toate barfele din moda si muzica. Nu stiam ca a auzit vreodata de Amy Winehouse, ca ii plac femeile cu putin mai mult de 50 de kilograme si ca ii pare rau ca a ratat-o si de data asta pe Kylie Minogue.

Taskuri ineplinite: o idee de culoare diferita a pielii (vai, fata, si nu e solar), o groaza de pistrui si o sumedenie de suvite blonde. Natural. Un capitol interesant din cele 150 experimente. Am aflat cate minciuni poti spune in 10 minute si de ce foarte rar te casatoresti cu prietenul din copilarie.

Si m-am reindragostit de tine.

vineri, 16 mai 2008

Tipare de vineri

O plimbare normala la o ora normala. Lume normala. Prea normala as putea spune. Aceleasi prototipuri. Aceleasi tipare. O masa intr-un colt, in Cafenea. Ma descalt. Ador sa fac asta si ei sa se uite la mine.

O discutie cu Adela. Ar trebui sa aiba mai multa initiativa. Si incepe episodul de azi. Sa vedem ce pica. Sau cine pica mai bine zis. Cateva minute de analiza, la umbra sau la rece, nu mai conteaza.

Primul subiect: tipa blonda. Blondul acela platinat. Am fost blonda. Urasc bancurile cu blonde. Dar ea... O, ea... Pantaloni stramti. Albi, biensur. Tricou roz. Totul stramt. Privire putin plictisita. "Vai, fata, locul asta nu e suficient de trendy pentru mine.". "Da, fata, iar tu nu mai prezinti niciun interes. Trecem la urmatorul subiect.

Bronz. Mult bronz. Prea mult bronz. Crema, solar. "Vai, fata, ai vazut solarul nou deschis la Unirii? Uite ce misto te face!". "Da, fata, esti una dintr-o mie, la fel. Ahh, si vezi ca nu Marin Preda a scris "De veghe in lanul de secara". Dar poate o gasesti printre vraful de reviste fancy la solarul din Unirii. Care, vai, fata, e chiar tare."

Impinge cu un zambet mai acru decat lamaia din paharul meu salata intr-o parte. "Ti-am zis ca vreau cu ton, nu cu pui." Privirea jenata a chelneritei, dupa o zi intreaga de stat in picioare. "Vai, fata, asta doarme pe ea?". "Vai, fata, poate chiar s-a trezit la 7 dimineata si acum trebuie sa iti suporte tie aerele."

Ne bem cafeaua, si eu si Adela, si plecam. Dupa ce ma incalt. Urasc sa fac asta si ei sa ma priveasca.

Am fost blonda, citesc reviste glossy, am un blog de moda, lucrez in domeniu. Dar nu la asta se rezuma toata viata mea.

Apropo, buna cafeaua de azi.

joi, 15 mai 2008

Amanti de-o vara

Ne intalnim de obicei pe la inceputul lui martie, dar mai rar. In aprlie incepem sa ne vedem din ce in ce mai des. In mai suntem deja dependenti unul de celalalt. La sfarsitul lui septembrie traiesc cu presimtirea plecarii tale.

Imi place sa imi pierd controlul de fiecare data in preajma ta. Iar tu zambesti. Nu trebuie sa iti dau socoteala pentru nimic si nu trebuie sa imi justifici nimic. Se intampla sa nu te vad cateva zile. Stii, senzatia acea de libertate amara. Ma satur cand esti langa mine si mi-e sete cand pleci.

Esti unul dintre lucrurile care creeaza dependenta. Stii asta si profiti. Toata vara. Dispari cand incepe sa nu mai miroasa dimineata a vara. Ma saruti ca si cum ar fi ultima data. Tremur.

E sfarsit de septembrie. Si dispari. Cu ultima raza. Atunci cand seara miroase a frunze uscate si mi-e putin frig. Dureaza o vara, de fiecare data. Stim amandoi.

marți, 13 mai 2008

Sa treci pe la mine

"Sa treci pe la mine sa iti dau bujori din aceia de vara."

Stiam eu bujorii. Si zambeam. Din aceia mari, rosii, albi si roz. Mai ales cei rosii. Ca obrajii ei acum 50 de ani.

Se sprijina cu degetele brazdate de gardul de fier vechi. Un bujor mai are putin si infloreste. Zambim amandoua. Imi povesteste de mesele de duminica de altadata, cand lucrurile erau diferite si oamenii zambeau altfel. Ii povestesc ca am crescut, dar imi e dor inca de ciresele din ciresul care nu mai exista de mult timp. De cainele care in fiecare sambata la ora 7 dimineata ma trezea din somn. De mult timp, am incetat sa ma mai trezesc sambata dimineata la 7.

Ii intind peste gard 3 lalele, in lipsa de altceva. I se agata manecile de la bluza de lana albastra. Si tace.

"Stii, imi amintesti de ea."

Si tac.

"Sa treci pe la mine sa iti dau bujori din aceia de vara."

Promit. Din aceia de vara. Ii stiu eu.

sâmbătă, 10 mai 2008

Addictive

joi, 8 mai 2008

Trei saruturi

Banca inundata de soare, putin uda de la ploaia dinainte. Il vad prin geamul masinii, inchid ochii si imi doresc sa adorm. Cainele de langa el ma priveste insistent. Nu am biscuiti azi. Cred ca s-a prins si se uita in alta parte. Inca mai vreau sa adorm.

Batranul de la metrou de la Piata Victoriei, acolo unde se termina un rand de scari si incepe un altul, la fel de prezent, la ora 8. Ma opresc. Ridica putin privirea. Stie. Caut ceva in geanta, tipul nervos din spatele meu mai are putin si ma lipeste de stalp. Se grabeste sa se certe cu nevasta. Gasesc. Ma aproprii. Zambesc. Imi multumeste. Imi vine sa ii zic eu multumesc. Ma opresc la prima silaba. Mai zambesc o data, ma dezlipesc de langa stalp. Sunetul de leagan ruginit al usilor de metrou.

Placinta cu branza si adierea de mare. Mesele de lemn, murdare pe fiecare colt si vantul care ma infioara de parca as saruta pe cineva. Gustul iaurtului un pic acrisor si zambetele lor trecute de 70 de ani, un pic invechite, un pic... atat de tandre. Cateva frimituri de placinta, pe jos. Din nou vantul.

Oare de ce inchidem ochii atunci cand sarutam?

miercuri, 7 mai 2008

Pana la capat

Am dat intamplator peste povestea asta, intre doua cani de cafea si un privit plictisit pe geam.

Si mi-am dat seama ca totul inseamna mai mult decat un simplu drum, o suma de lucruri care "trebuie" facute, un job, o familie sau un grup de prieteni.

E vorba de cum te bucuri tu in fiecare zi de ceea ce primesti din jur, de cum percepi diferite situatii, de cum reusesti sa ii bucuri pe altii.

E vorba de o atitudine.

Si, intre doua cani de cafea si un privit plictisit pe geam, am gasit raspunsul la intrebarea care ma chinuia acum 4 ani de zile: pana cand merita sa lupti?

Banuiam eu. Pana la capat.

Povestea o puteti citi aici.

marți, 6 mai 2008

Love in your sights

luni, 5 mai 2008

Libertate in doi

Bagaje facute in graba, ploaia rece si picioarele mele goale. Vant. Departe. Cat mai departe.

Te asteptam de cateva luni bune. Imi era dor sa te simt langa mine din nou. Sentimentul acela de libertate in doi. De totul este posibil. Am clipit cand te-am reintalnit. Repede, ca un copil fericit care isi vede jucaria preferata. Noi doua intotdeauna ne-am jucat, am fost fericite, am ras, am plans si am visat.

Scoici, nisip in pantofii rosii. Frig. Libertate. Departe. Cat mai departe.

Cafeaua de dimineata, tricourile aruncate pe pat, parul meu ciufulit si briza ta care m-a facut mereu sa redevin eu. Vocea ta seara, plaja din Vama Veche, nisipul care ma intepa in talpa stanga, soarele si pistruii, tricoul cu Nirvana, ploaia torentiala de la intoarcere si dorul meu.

Deja imi lipsesti.

sâmbătă, 26 aprilie 2008

Doua minute

Niciodata nu m-am dus singura. Trebuia sa mai fie cineva. Anul asta imi era pur si simplu frica. Mi-am dat seama insa, in cele cateva secunde in care s-a facut pe deplin liniste, ca sunt mai puternica decat credeam. Sentimentul acela de impacare, de liniste, de 2 minute in care ma iert si ii iert pe ceilalti, a contat foarte mult.

Probabil ca aveam nevoie de acele 2 minute doar cu mine. Probabil ca aveam nevoie sa iti simt mana pe umarul meu, exact ca atunci cand eram mica, sa inchid ochii si sa iti spun te iubesc. Si stiu ca m-ai auzit de data asta.

Au fost cele doua minute ale noastre.

Whenever

Miroase a vara si a cafea. Si mi-e bine. Putin frig, doar, cat sa uit din ce e alcatuit restul lucrurilor.

Miroase a tampenii facute de copii de 15 ani. Care nu se vor maturiza niciodata.

Miroase a ora 2 noaptea. Cand adormi incet, uitand de orice urma de previzibilitate.

Miroase a pamant ud si a presimtire de ploaie. Cand te infioara fiecare adiere de vant.

Si brusc mi-e bine. Putin frig. Doar.

miercuri, 23 aprilie 2008

Departe



Departe. Pe autostrada unde nu exista regrete, zile "asa", seri "altfel", incertitudini si reguli. Acolo unde lucrurile au sens pentru ca asa vrem noi sa fie.

Doar departe.

luni, 21 aprilie 2008

Love actually

Ne-am cunoscut intr-o seara ploioasa, la o cafea. Cateva gesturi tandre si am stiut ca vom fi impreuna. Chiar daca minunile nu dureaza mai mult de 3 zile, a noastra avea sa dureze macar pret de cateva ore. Nu aveam nevoie de mai mult.

Mi-am dat seama ca ne atasam deja prea mult, dar nu imi pasa. Stiam ca e acolo unde sunt si eu si era confortabil. Am terminat cafeaua si am mers mai departe. Am mancat impreuna. Se spune ca este printre primele lucruri pe care le faci intr-o relatie.

Nerecunoscator, a plecat la scurt timp. Si tocmai cand ma pregateam sa il sterg definitiv din minte, s-a intors. A doua zi, la aceeasi ora.

Ma ierti? Stii ca tot la tine ma intorc.
Stiu, stiu. Taci si hai sa mananci.


Nu stiam ca am devenit asa de permisiva.

Il astept si maine. Cu un miau, la aceeasi cafea, aceeasi ora, aceeasi ploaie. Este chiriasul meu pe termen nedeterminat. El se hraneste cu iubire, eu cu cafea, cateva priviri tandre si cativa miau.

Se zice ca dragostea ar trebui sa fie neconditionata.

Nu stiam ca am devenit asa de nostalgica.

duminică, 20 aprilie 2008

Easy like sunday morning

vineri, 18 aprilie 2008

Nu trebuie, niciodata, de ce?

Azi mi-e pur si simplu dor. De nisip, de diminetile cu ora 9 si cafea pe plaja, de vant si par incalcit cu sare, nisip si mare, de liniste, de mirosul sarat, de uitatul pe cer pana te dor ochii, de euforia de inceput.

Azi mi-e dor de toate chestiile "nu trebuie". De toate chestiile "niciodata" si de toate chestiile "de ce?".

Azi mi-e dor sa imi fie frig si sa imi ingrop mainile in nisip. Sa privesc cum nu se mai aude nimic si se sparge si ultimul val. Sa adorm zambind si sa ma trezesc zambind. De la mare, nisip, de la "nu trebuie", de la "niciodata". Chiar, de ce?

Azi mi-e pur si simplu dor.

marți, 15 aprilie 2008

Buy me with a coffee...



Instead of wasted time on both sides
Instead of guessing what the hell went wrong with me
You'd better breathe with me and feel...

luni, 14 aprilie 2008

Inghetata de pepene galben

Sunt anumite lucruri pe care le pretuiesti mai mult sau mai putin in anumite perioade ale vietii.

Si anumite lucruri pe care le pretuiesti mereu.

Plimbarile cu tine, cafeaua de pe peron, trenurile pe care nu le-am luat niciodata, zapada de martie, pijamalele verzi si papucii pufosi, gheata pe care nu am cazut niciodata la patinoar si telefoanele la 7 dimineata.

Inghetata de pepene galben si ciocolata Milka, problemele mele si problemele tale, copilariile mele si intrebarile tale.

Anumite lucruri nu au nevoie de motive. Doar de prieteni adevarati.

Sunt acele lucruri pe care le pretuiesti mereu.

vineri, 11 aprilie 2008

Noi la inceput

Cineva mi-a "reprosat" ca nu mi-e dor. Si am cazut pe ganduri, am zambit nitel si am aprins o tigara. Si mi-am dat seama ca nu imi e dor. Chiar asa. Imi e incredibil de dor.

De noi toate. De holuri, cafea, rasete, plimbari la apa, drumuri spre casa, Giulia, telefoane la orice ora din zi si din noapte, incurajari si vorbe bune atunci cand aveam nevoie.

Mi-e dor sa imi fie frig langa voi si sa vars cafele pe holuri. Mi-e dor de discutiile noastre interminabile, de "suna-l/nu-l suna", de petrecerile de Craciun si de Paste, de caloriferul vechi si de geamul care nu se inchidea niciodata bine.

Mi-e dor de Scrooge si bradul de Craciun, de pufuleti, de cele 10 chestii pentru care va iubesc, si de perechea de bocanci.

Mi-e dor sa plang langa voi si sa rad apoi in hohote. Mi-e dor sa stau seara tarziu si sa fiu cea care stinge lumina in birou, de diminetile cand era pustiu, de personalul spre Constanta in care nu mai incapeam, de voi fericite, triste, bucuroase, nervoase, dar acolo, langa mine.

Mi-e dor de cum eram noi la inceput.

joi, 10 aprilie 2008

La fel

Nu am apucat sa ii mai spun multe lucruri. Si nici macar nu eram in stare. Am lasat-o in scurtele reprize de liniste sa caute si mai multa liniste. Stiam ca are nevoie. Si stiam ca eu nu ii mai pot oferi asta. Tot ce puteam sa ii dau era un zambet prost, amestecat cu lacrimi, neputinta, nervi si ura. Ura pentru toate lucrurile care se intmpla si pe care nu le poti controla.

Vroiam sa o mai tin langa mine. Aveam nevoie sa imi zica sambata dimineata, in drum spre piata, aceeasi fraza: "Stii ca lumea e rea, dar stii ca tu, draga mea, trebuie sa ramai buna. Stiu ca o sa te loveasca si or sa incerce sa te doboare, dar tu, draga mea, sa ramai cu zambetul asta pe fata pistruiata. Si sa dai bani in continuare la cersetori, ai auzit? Sa fii mereu asa."

Si radeam si cumparam mere, rosii si branza. Si eram fericite.

Pana intr-o zi. Hainele mele ii erau deja mari, mainile ei ma speriau si durerea ei ma durea pe mine. Ramaseserea insa ochii si zambetul. Si plimbarile in piata, sambata dimineata. Si oamenii care ma ajutau sa o duc acasa atunci cand picioarele nu o mai sustineau. Si strazile pustii in care numaram copacii pana in fata casei rugandu-ma sa ii fie bine. Si sa fie bine.

Tortul cu ciocolata, racoarea aceea de inceput de toamna. Buchetele enorme de tufanele cu care ma furisam sub geamul ei. Canile de cafea in care ploua peste noapte, patul ravasit si linistea.

Linistea ei.

Sambata imi place inca sa cumpar mere, rosii si branza.

miercuri, 9 aprilie 2008

I did it my way!

sâmbătă, 5 aprilie 2008

Why won't you...?



So, why won't you... ?

vineri, 4 aprilie 2008

Pofta de

Mi-e pofta sa ploua. Si sa se duca tot fumul de tigara, zatul de cafea, ameteala, chestiile pe care nu stii sa le apropii si tampeniile pe care nu stii sa le indepartezi.

Sa pot scoate mana pe geam si sa simt. O picatura de ploaie sau ce o fi. Si sa respir. Sa inchid geamul la loc cu gust de ploaie pe mana dreapta si gust de neliniste pe mana stanga.

Dar uneori nu ploua. Cred ca o sa beau un pahar cu apa.

#TakeMeThroughBucharest Acuarela Airbnb Alandala Cafe alergare alter-native 22 Animest Antipa antreprenoriat antreprenoriat rural ARCEN Asia Fest Asociatia Atelierul de creatie Asociatia Carusel Asociatia Claca Asociatia Exista Viata dupa Doliu Asociatia Fluens Asociatia ORICUM Asociatia Paspartu Asociatia Plantam Fapte Bune Asociatia React Asociatia Team Work Astra Film Festival ateliere Atelierul de Panza autism Autism Romania benzi desenate Biblioteca Metropolitana Biblioteca Nationala biciclete BitaColor Bookfest Bucharest Art Week Bucharest Night Run Byron Carol53 Carturesti Ce citim Ce descoperim Ce poti face in weekend Ce poti sa faci de 1 Decembrie Ce poti sa faci de 1 iunie Ce poti sa faci de 1 mai Ce poti sa faci de Craciun Ce poti sa faci de Dragobete Ce poti sa faci de Florii si de Paste Ce poti sa faci de Halloween Ce poti sa faci de Martisor Ce poti sa faci de Mos Nicolae Ce poti sa faci de Revelion Ce sa faci cand nu stii ce sa faci Ceainaria 5 Ceainaria La un Ceai Centrul Ceh Centrul National al Dansului Bucuresti ceramica CeRe Cinema Art Yourself Gallery Cinema Elvire Popesco cinema in aer liber Cinema Muzeul Taranului CinePOLSKA Citim in iarba Clubul Taranului Cluj Cluj Jazz Festival Concerte Ateneul Roman Concerte si petreceri concurs conferinte Control Control N Copenhaga Creart Creative Business Cup Creative Est Creative Learning creative writing Creative Writing Sundays Crucea Rosie CSR cultura alternativa cursuri cursuri gratuite dans contemporan Deschis Gastrobar Design dezbateri dezvoltare personala Dianei 4 Dilema Veche DIY Docuart Fest Documentary Mondays Electric Castle Energiea EUROPAfest expozitii Expressive mind f64 Femei pe Matasari Ferentari Festivalul de Film Rusesc Festivalul Filmului European Festivalul Filmului Evreiesc Festivalul Filmului Francez Festivalul International de Film Experimental festivaluri festivaluri culinare Film Filmul de Piatra Fish Eye Fest Foto Union Fotografie freeshop FriendlyTech Fundatia Calea Victoriei Fundatia Comunitara Bucuresti fundraising altfel Galateca Garajul Ciclop Gradina Botanica Gradina cu Filme Gradina de Citit Gradina Floreasca Gradina Verona Halele Carol HomeFest HOMEproject IKEA Ikebana Imbold Incubator107 InnerSound Inspirational Film Festival instameet Institutul Cervantes Institutul Cultural Roman Institutul Francez Institutul Polonez Joburi Joia de Film Journey Pub Kinedok Libraria Bastilia Lokal Lucruri neinsemnate Make a Point ManiFEST MaraFest Matasari Merci Charity Boutique MNAC MNAR MTR muzee Muzeul National al Satului Noaptea Alba a Bucurestiului Noaptea Alba a Creatorilor si Designerilor de Produs Noaptea Alba a Filmului Romanesc Noaptea Alba a Galeriilor Noaptea Caselor Noaptea Cercetatorilor Noaptea Devoratorilor de Publicitate Noaptea Institutelor Culturale Noaptea Muzeelor Nomad International Film Festival Nomad Shorts Noul Cinematograf al Regizorului Roman One World Romania ONG Opera Nationala Romana opera si opereta Pegas PhotoVoice Povesti Prin tara Program Cinemateca Romana Program teatre Bucuresti reciclare creativa Roaba de Cultura Robin and The Backstabbers Romania Frumoasa Romanian Design Week Roots Revival RuralFest Sanziene Scoala Altfel Se picteaza Seneca Anticafe Serendipity Tea SF & Fantasy Sighisoara Film Festival Simbio Smart Change Social Gym Stiri de bine Strada Armeneasca Street Delivery Superscrieri targuri teatru The Ark The Big Lunch The CSR Agency The Institute The Power of Storytelling traininguri Transylvania Calling trasee culturale Trip Talks Uber UNATC Unde mergem Unde mergem gratis Undercloud UNTOLD Festival V for Verde Vama Veche Verde Altfel Voluntariat Wishful friday workshopuri Zilele Filmului Brazilian Zilele Filmului German Zilele Filmului Irlandez Zilele Filmului LUX Zilele Filmului Polonez Zilele Filmului Spaniol zmee

Rooftop Cinema: Autumn Resolutions

Joi, 8 septembrie , la Deschis Gastrobar are loc o noua seara de Rooftop Cinema. Tema acestei saptamani: Autumn Resolutions . Vor rula...

Blog Archive