Se aseaza langa mine si imi dau seama ca nimic nu s-a schimbat.
"Peste un timp, voi pleca. Uite, inca mai ai inghetata din aceea ciudata, cu fistic."
Am aprins lumina si am alergat pe toate holurile pe care le stiam sau nu. Am aruncat cutia de inghetata inspre el, spunand ca mi-e frig. Si ca nu imi place culoarea verde. Dar mie imi place de fapt. Culoarea verde.
Cu prima pereche de sandale iesite in cale am pasit pe langa el, inchizand toate luminile in urma mea. Erau sandale de urias in picioarele mele si ma ajutau sa ma impiedic, la fiecare pas. Iar lui ii place sa ma impiedic.
Iar mie imi place inghetata de fistic.
duminică, 25 noiembrie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
ai reusit iar sa faci cateva randuri delicioase... cu gust de fistic, mmmmmmmiam... :)
gandesti frumos si aproape ma molipsesc de la tine....
Fisticul e preferatul meu;)
hmmm... imi aminteste de un Craciun de demult cu un tort cu fistic... atat de unic, atat de departe, atat de al meu...
Bine-ai venit pe-aici, juliana:) Tort de fistic... mmmm... suna bine!
Trimiteți un comentariu