La Marita acasa era livada cu cirese. Ma rog, avea un singur cires, dar care pentru mine era cat o livada. In iunie stiam ca daca astept cuminte in fata gardului de fier, o sa primesc sigur doi pumni de cirese. Apoi a venit si Bombonel, cainele alb si tantalau pe care i l-au furat tiganii intr-un an cu tot cu ciresele din pom.
Au trecut multi ani de atunci. O vedeam tot mai rar la poarta, dar ii mai duceam cozonaci, paine si portocale in fiecare iarna, inainte de sarbatori. Era unul dintre oamenii sub ochii carora am crescut si ne lega ceva, nici eu nu stiu bine ce. Poate ciresele alea bune.
Azi, din senin, am aflat ca nu mai e. Am intrat in curtea cu alee lunga si umbroasa, am trecut pe langa toiagul ei de lemn sprijinit de cires si mi-am luat la revedere. Si mi-am dat seama ca a fost unul dintre acei oameni care pleaca de langa noi incet, fara sa lase in urma aproape nimic.
luni, 14 septembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu