Intai m-am gandit ca da, m-am indragostit. Cu tot tacamul. Fluturasi in stomac, ne-pofta de mancare, agitatie si uitat pe pereti. Imi fac deja planuri cum o sa stam noi impreuna asa frumos, clipele alea de tandrete, ore nesfarsite, mancatul impreuna si alte de-astea pe care le fac oamenii aceia ciudati si indragostiti.
Dupa aceea m-am gandit ca e de la astenia de primavara si ca poate m-a lovit si pe mine soarele de dimineata in drum spre job.
Pentru ca apoi sa ma gandesc ca poate sunt asemeni Colectionarului lui Fowles si dragostea mea e una bolnava cu spirit de adunator si pastrator de fiinte umane in insectarul meu dubios.
M-am mai uitat odata la poza si mi-am dat seama ca da, e safe, e vorba de prima varianta, n-am nici astenie, nici insolatie, nu ma chinuie nici vreo pasiune bolnavicioasa.
Pe ea o cheama Kia si cei de la Asociatia Robi o ofera spre adoptie. Pentru mine va ramane insa o iubire neimpartasita. Pentru ca imi impart deja iubirea cu alte trei patrupede. Dar poate se va trezi cineva intr-o dimineata cu aceiasi fluturasi in stomac, isi va da seama ca n-are nici astenie nici vreo pasiune bolnavicioasa, si o va adopta pe Kia.
joi, 26 februarie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
13 comentarii:
Postul asta e un fel de parodie la al meu:))). E superba mititica:). Sper sa fie luata intr-un camin iubitor cat mai curand. Si pe mine ma asteapta cateva iubiri acasa;)).
:) pai hai sa-ti zic cum s-a nascut: intai am citit postul tau, apoi am vazut poza cu Kia si m-a apucat pur si simplu!
sweet mocea:D
daaaa, vezi ce fata poate sa aiba?:) parca zice ia-ma acasa si inveleste-ma si hraneste-ma:D
ce draguta e!!! sper sa o poata lua cineva... ca tot se afirma atatia iubitori de animale...
si eu sper... plus ca e si de talie mica si e mai usor de crescut...
of, of, a fost si la mine saraca. pe blog. ca mai mult nu se poate, ce sa zic. din pacate
da, poate are noroc saracuta, cine stie...
Noi crestem multi catei, iar sotul meu ar fi in stare sa-i adune pe toti. Si mie imi sunt tare dragi, dar noi deja avem destui. Gatim zilnic pentru ei, iar sotul meu bate zilnic Bucurestiul sa-i hraneasca pe toti. Sper sa o ia cineva care n-are nici unul.
da, ma gandesc ca sunt o groaza de oameni care ar putea tine un catel si care poate chiar isi doresc, asa ca cine stie...
Un post interesant! Multumim pentru informatii! Keep up the good work :)
am si eu nevoie de un sfat...
ok, intreaba-ma :)
Trimiteți un comentariu