Imi plac oamenii care indraznesc.
Are o esarfa cu flori mov si ochi negrii. Si un tort cu ciocolata. Cred ca e bun. E cald si metroul nu vrea sa mai porneasca. Fosnet de sacose si alergari de pasi. Tot mai multa lume.
Ne privim pentru o secunda in ochi. Alaturi, se deschide un ziar. Nu ma intereseaza. Imi e pofta de ciocolata. Cu lapte. O vad ca deschide o punga, apoi o cutie. Urmeaza apoi o lingurita de plastic. Nu vede nimeni. Si incepe sa manance din tort, atat de linistita si relaxata. Metroul porneste. Oare cat va reusi in doua statii?
Imi venea sa cant "la multi ani". Dar vocea mea ragusita din dimineata asta nu ar fi facut fata. Arunc o privire la ziarul deschis din fata mea. Imi sare in ochi un singur titlu, la fel de negru ca ochii ei si ca ciocolata de pe tort, care probabil era amaruie: "L-au infulecat" Hmmm, oare pe cine? Nu conteaza. Oricum ciocolata nu era cu lapte.
Mai e o statie si jumatate. Adica 2 minute si 20 de secunde. Mai e si mai mult de jumatate de tort. Adica 3 felii si jumatate.
Imi place. Poate mai vine si maine. Si poate indrazneste.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
hehehe... excelenta imaginea... :))
bravo de senzatia pe care mi-o trnsmiti.. acum trebuie sa merg fuga la cofetarie... nu stiu de ce (!!?!?!) dar mi-e pofta de tort. cu ciocolata.
Multumesc :) Si mie mi se facuse foarte foarte pofta de tort, de ciocolata... Cred ca daca intalneam vreo cofetarie in drum cedam :)
tu cand ai indraznit ultima oara?
miercuri, pe 7 noiembrie 2007. ;)
stii, odata am vazut la metrou un nene ( chiar asta e termenul! ) care la un moment dat a scos dintr-o sacosa un colt sanatos de paine si una bucata branza ( parea telemea si parea si foarte buna :) ) , apoi o rosie taiata pe din doua si a inceput sa manance atat de natural de parca se afla fix la el in bucatarie, fara sa il intereseze nici lumea care se uita la el ( unii poftind, altii mult prea mirati ) , nici usile care se deschideau si se inchideau la fiecare statie... eu chiar zambeam, mi s-a parut frumos... de fapt, am uitat sa va spun... la un moment dat si-a dat si el seama ca nu se poate asa: paine cu branza usor sarata ( si zau ca parea atat de gustoasa ! ) si cu rosii ... nu, nu merge... si atunci , cu cel mai firesc gest din lume, a scos din aceeasi sacosa... cateva fire de ceapa verde... si zau ca mi-a parut rau cand am auzit : "urmeaza statia dristor 2, ultima statie"... nu de alta, dar parca vedeam si paharul de vin rosu, de tara, usor dulce si atat de parfumat...
Acum nu imi mai e pofta de tort cu ciocolata, ci de... rosii cu branza si ceapa verde:) Alex, ai descris foarte frumos, semn ca mi s-a facut o pofta teribila!!
Trimiteți un comentariu