Despre ocupatii estivale si vacante inedite, despre dorinta mea - absurda uneori, de a fi inconjurata de cat mai multi oameni - despre pasiunea pentru trenuri dusa la extrem - despre cea mai incomoda noapte petrecuta pana acum si despre cele mai "minunate" fulgere vazute in 25 de ani. Adica despre concediul meu. Primul pe anul asta. In anumite aspecte, irepetabil sper.
Imi plac omenii. Normal, stiu. Dar brusc incep sa nu imi mai placa cand ii vad ingramaditi pe toti, adica vreo 12, intr-un compartiment de tren care este deja pe jumatate ocupat. De alti oameni, bineinteles.
Ador trenurile. Si pana acum mersul cu un tren personal era chiar minunat. Urasc sa se calce peste mine in drum spre toaleta din tren. Din lipsa de spatiu, cum altfel? In fine, ma gandesc ca poate tipul respectiv nu deosebea culoarea galbena a tricoului meu si asa se explica faptul ca m-a confundat cu podeaua.
Serile ploioase sunt atat de romantice! O, da. Cu o cafea in mana, la geamurile aburinde. Sau, poftim, cel mult o plimbare printr-o ploaie mocaneasca de toamna sau o ploaie de maxim zece minute de vara. Dar nu ploile de "vara" care uita sa se mai termine, care uita ca sunt in concediu si ca trebuie sa stau la soare, care uita ca sunt deja la a doua pereche de pantofi pe care i-am rupt si ca nu mai am altii de mine, care ma forteaza sa inot pe strazi pe intuneric in apa pana la genuchi. Ziceam ceva de soare mai devreme? Sa fim seriosi...
Imi place sa ma plimb seara pe drumuri luminate. Prefer orice sursa de lumina. Nu cea a fulgerelor. Urasc sa tremur de frica (pardon, de frig), cand cad fulgerele de-o parte si de alta a drumului, iar in stanga si in dreapta nu vad decat un camp al naibii de pustiu cu niste vaci ale naibii de linistite.
Imi place sa vars cafeaua. Dar nu pe toata, nu in tava de la filtru, nu intr-o bucatarie care nu imi apartine. Si nu imi place ca tocmai dupa ce reusesc sa o vars, se opreste apa.
Un tricou ud e provocator. Nu si toate hainele mele, dupa ce am parte de natura dezlantuita in mansarda cu vedere la mare.
Cu toate acestea, imi plac tare mult oamenii de langa mine, cainele Scooby pe care l-am primit cadou, imi place ca am reusit sa ii fac pe altii sa verse diverse chestii, imi place "Mustang Sally" cantata de John, nisipul pe care inca il mai am pe tricouri si mirosul de toamna de afara din prima dimineata in care m-am intors acasa. Desi nimeni nu ma crede.
marți, 14 august 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
desi pare incredibil q niste nopti before am fost q acelasi faimos personal din dragu d a ajunge la mare si a ma bronza am indurat toata noaptea idioti d tot felu si am zis k in viata mea nu mai repet trb asta, dar acu dupa ce au trct toate parca m-as mai arunca(q capu inainte k nu il am k sa gandesc deh!)o data...doar pt mare( c siropos=))
Dar cine ti-a facut cadou acel catel Scooby?
Trimiteți un comentariu