Cuptorul pornit, plin cu cartofi inveliti in staniol si geamul de la bucatarie intredeschis pentru a auzi larma intermitenta a blocului-cu-bucatarii-restaurant.
Tot timpul lent in care sa ne spunem ce nu ne-am spus in atatea zile de arsita cu miros de praf in nari si pe maini si 40 de grade in ceafa si nicio adiere.
Treptat, ploile de la 6 sa fie din ce in ce mai tarzii, pana cand se vor transforma in ninsorile de miez de noapte, cand tot ce mai deslusesti afara e ritmul infundat in care se astern straturile de zapada.
Sa intorc cartofii si ma frig la degete, bolborosind.
Sa te intreb cat mai e pana la Craciun, pentru ca eu mereu simt ca vine, chiar si in mijlocul verii. Sunt goi oamenii care nu mai traiesc euforia asteptarii din preajma lui.
Sa fie frig si sa fii.
Sa fie lumina din ce in ce mai putina si sa fiu.
Nu stiu cum altfel am putea si ar ajunge.
2 comentarii:
Și ai împlinit de mult vârsta "fatidică" de 30 de ani, fără să te mai gândești să scrii despre ei.
Dar mai sunt acolo, acei cai verzi de pe pereți?
sunt si vor fi, asa cum vine Craciunul in fiecare an :)
Trimiteți un comentariu