vineri, 25 iunie 2010

Helga si lungul drum spre casa

Pe "Helga" (habar n-am cum o cheama, dar Helga i se potriveste de minune) am cunoscut-o azi, acum cateva ore, si efectele persista.

Helga ar trebui sa fie instructoarea de aerobic, dar nu i se potriveste titulatura, asa ca, mai simplu, am numit-o "profa de sport". Profa aia de sport, ca in generala, inevitabil rea, inevitabil dura, inevitabil putin mica si indesata, dar cu o energie dubios de debordanta.

O ora care se prevedea a fi relaxanta, asa ca dupa o vineri lunga la job, a devenit prima parte din "cum sa o faci pe Helga sa taca din gura sau cum sa fugi din sala fara sa te faci de ras".

M-am asezat in fata, langa ea, sperand ca eu, ca o incepatoarre in astfel de antrenamente ugicatoare (ma rog, Cardio Power), vad mai bine ce si cum. Prima remarca: "domnsioara, aici nu dansam, aici SARIM!" (aia e, trecusera doar 3 zile de la ora de salsa, imi ramasese intiparita pe retina miscarea de solduri). Merg mai departe, de data asta SARIND, ca un iepure voios (pe naiba).

A doua remarca: exact cand stiam ca nu ma vede, indraznesc sa ridic piciorul la o inaltime mai umana care sa imi permita sa-mi mai trag nitel sufletul. Gresit! Helga era langa mine, langa urechea mea, aproape peste mine, urland, fara nicio picatura de sudoare pe frunte: "Misca picioruuuuuuuul! Hai, ca se poateeee! Haaaaai!". Am miscat piciorul dintr-un instinct de aparare presupun, dupa care am picat. Definitiv. La pamant. Fara sa imi mai pese daca urla, da, sare, sau ma face bucati acolo, in mijlocul unei sali pline.

Acum nu ma mai misc si probabil ca nici maine nu o voi mai face. Iar pe Helga o voi visa la noapte, pentru ca de obicei, cand e urat afara, am si cosmaruri. Dar daca va e dor de un antrenament in cel mai pur stil militaresc, eficient (n-am ce zice) sau daca vreti sa o cunoasteti pe Helga (sa luati doua fiole de calciu inainte si sa mancati ceva), va recomand antrenamentul meu de Cardio Power. Merita!

5 comentarii:

claudia spunea...

frumos blogul Dvs,sa aveti o zi buna si multe salutari din Tenerife!!!

mOntecOre spunea...

Mai traiesti? Sau mutatul in berceni te-a lasat fara povesti?

marul spunea...

:))))))))))))))))

Unknown spunea...

@claudia: multumesc;
@montecore: traiesc, traiesc, am si povesti, in curand, dar doar selectiv:)
@marul: ;)

CalinC spunea...

ha,ha, ha!

#TakeMeThroughBucharest Acuarela Airbnb Alandala Cafe alergare alter-native 22 Animest Antipa antreprenoriat antreprenoriat rural ARCEN Asia Fest Asociatia Atelierul de creatie Asociatia Carusel Asociatia Claca Asociatia Exista Viata dupa Doliu Asociatia Fluens Asociatia ORICUM Asociatia Paspartu Asociatia Plantam Fapte Bune Asociatia React Asociatia Team Work Astra Film Festival ateliere Atelierul de Panza autism Autism Romania benzi desenate Biblioteca Metropolitana Biblioteca Nationala biciclete BitaColor Bookfest Bucharest Art Week Bucharest Night Run Byron Carol53 Carturesti Ce citim Ce descoperim Ce poti face in weekend Ce poti sa faci de 1 Decembrie Ce poti sa faci de 1 iunie Ce poti sa faci de 1 mai Ce poti sa faci de Craciun Ce poti sa faci de Dragobete Ce poti sa faci de Florii si de Paste Ce poti sa faci de Halloween Ce poti sa faci de Martisor Ce poti sa faci de Mos Nicolae Ce poti sa faci de Revelion Ce sa faci cand nu stii ce sa faci Ceainaria 5 Ceainaria La un Ceai Centrul Ceh Centrul National al Dansului Bucuresti ceramica CeRe Cinema Art Yourself Gallery Cinema Elvire Popesco cinema in aer liber Cinema Muzeul Taranului CinePOLSKA Citim in iarba Clubul Taranului Cluj Cluj Jazz Festival Concerte Ateneul Roman Concerte si petreceri concurs conferinte Control Control N Copenhaga Creart Creative Business Cup Creative Est Creative Learning creative writing Creative Writing Sundays Crucea Rosie CSR cultura alternativa cursuri cursuri gratuite dans contemporan Deschis Gastrobar Design dezbateri dezvoltare personala Dianei 4 Dilema Veche DIY Docuart Fest Documentary Mondays Electric Castle Energiea EUROPAfest expozitii Expressive mind f64 Femei pe Matasari Ferentari Festivalul de Film Rusesc Festivalul Filmului European Festivalul Filmului Evreiesc Festivalul Filmului Francez Festivalul International de Film Experimental festivaluri festivaluri culinare Film Filmul de Piatra Fish Eye Fest Foto Union Fotografie freeshop FriendlyTech Fundatia Calea Victoriei Fundatia Comunitara Bucuresti fundraising altfel Galateca Garajul Ciclop Gradina Botanica Gradina cu Filme Gradina de Citit Gradina Floreasca Gradina Verona Halele Carol HomeFest HOMEproject IKEA Ikebana Imbold Incubator107 InnerSound Inspirational Film Festival instameet Institutul Cervantes Institutul Cultural Roman Institutul Francez Institutul Polonez Joburi Joia de Film Journey Pub Kinedok Libraria Bastilia Lokal Lucruri neinsemnate Make a Point ManiFEST MaraFest Matasari Merci Charity Boutique MNAC MNAR MTR muzee Muzeul National al Satului Noaptea Alba a Bucurestiului Noaptea Alba a Creatorilor si Designerilor de Produs Noaptea Alba a Filmului Romanesc Noaptea Alba a Galeriilor Noaptea Caselor Noaptea Cercetatorilor Noaptea Devoratorilor de Publicitate Noaptea Institutelor Culturale Noaptea Muzeelor Nomad International Film Festival Nomad Shorts Noul Cinematograf al Regizorului Roman One World Romania ONG Opera Nationala Romana opera si opereta Pegas PhotoVoice Povesti Prin tara Program Cinemateca Romana Program teatre Bucuresti reciclare creativa Roaba de Cultura Robin and The Backstabbers Romania Frumoasa Romanian Design Week Roots Revival RuralFest Sanziene Scoala Altfel Se picteaza Seneca Anticafe Serendipity Tea SF & Fantasy Sighisoara Film Festival Simbio Smart Change Social Gym Stiri de bine Strada Armeneasca Street Delivery Superscrieri targuri teatru The Ark The Big Lunch The CSR Agency The Institute The Power of Storytelling traininguri Transylvania Calling trasee culturale Trip Talks Uber UNATC Unde mergem Unde mergem gratis Undercloud UNTOLD Festival V for Verde Vama Veche Verde Altfel Voluntariat Wishful friday workshopuri Zilele Filmului Brazilian Zilele Filmului German Zilele Filmului Irlandez Zilele Filmului LUX Zilele Filmului Polonez Zilele Filmului Spaniol zmee

Rooftop Cinema: Autumn Resolutions

Joi, 8 septembrie , la Deschis Gastrobar are loc o noua seara de Rooftop Cinema. Tema acestei saptamani: Autumn Resolutions . Vor rula...

Blog Archive

Bloguri, Bloggeri si Cititori