Sunt lucruri pentru care nu am stiut niciodata sa-i multumesc. Si momente pe care nu le-am pretuit indeajuns.
Intre Romana si Universitate mi-am dat seama ca mi-e dor asa cum nu mi-a mai fost niciodata, ca in bucatarie nu va mai mirosi niciodata a casa asa cum mirosea, nu imi va mai spune nimeni in felul acela "poti mai mult", nu vom mai planta rosii in aprilie, nu imi va mai spune la multi ani pe 11 noaptea, nu imi va mai face supa si nu se va mai ingijora, nu va mai uita in ce clasa eram intr-a sasea, nu imi va mai arunca partiturile, nu imi va mai vorbi in felul acela complet deosebit al nostru.
Pentru ca un an trece prea repede, dar nu am niciodata timp sa uit.
joi, 18 martie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
Cum poti sa ajungi printr-o intamplare pe un blog si sa te miste cuvintele simple, vagi, dar pline de semnificatii ale unei persoane necunoscute?
Cred ca este cea mai profunda descriere a unei situatii ca ale tale.
Imi pare rau...
Trimiteți un comentariu