Banca inundata de soare, putin uda de la ploaia dinainte. Il vad prin geamul masinii, inchid ochii si imi doresc sa adorm. Cainele de langa el ma priveste insistent. Nu am biscuiti azi. Cred ca s-a prins si se uita in alta parte. Inca mai vreau sa adorm.
Batranul de la metrou de la Piata Victoriei, acolo unde se termina un rand de scari si incepe un altul, la fel de prezent, la ora 8. Ma opresc. Ridica putin privirea. Stie. Caut ceva in geanta, tipul nervos din spatele meu mai are putin si ma lipeste de stalp. Se grabeste sa se certe cu nevasta. Gasesc. Ma aproprii. Zambesc. Imi multumeste. Imi vine sa ii zic eu multumesc. Ma opresc la prima silaba. Mai zambesc o data, ma dezlipesc de langa stalp. Sunetul de leagan ruginit al usilor de metrou.
Placinta cu branza si adierea de mare. Mesele de lemn, murdare pe fiecare colt si vantul care ma infioara de parca as saruta pe cineva. Gustul iaurtului un pic acrisor si zambetele lor trecute de 70 de ani, un pic invechite, un pic... atat de tandre. Cateva frimituri de placinta, pe jos. Din nou vantul.
Oare de ce inchidem ochii atunci cand sarutam?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.jpg)
3 comentarii:
pentru ca totul sa fie perfect... nu ai nevoie sa mai vezi nimic, totul e acolo unde trebuie: un sarut, la fel ca iubirea, se simte...
Cat despre ce ai scris... e la fel cum scriai la inceput, cand am venit prima oara pe la tine... asa ca ... multumesc.
Buna dimineata!
Cele mai frumoase lucruri nu pot vi vazute cu ochiul liber ...
@alex: multumesc, alex, ma mai apuca din cand in cand scrisul "asa" :)
@anonim: cele mai frumoase lucruri le vezi cu ochii larg inchisi.
Trimiteți un comentariu