Grigore

Imi era dor de el. De fapt nu de el, ci de chestiile pe care le aveam impreuna. Nu il mai vazusem de ceva vreme si se simtea asta. Cand mi-am dat seama? In tramvai. Locul in care realizezi multe. Doar te uiti pe geam si te gandesti.

Ma gandeam ca pierd timpul, ca nu imi place sa ma abat de la drumul meu, ca nu e bine, ca imi face rau, ca voi fi nervoasa dupa, ca.... Taci! Ce mai conteaza? Azi am chef sa pierd si timp si drumuri, sa fac si chestii care imi fac rau, sa ma si enervez putin. Asta e farmecul.

Aveam emotii. Stiam ca nu ne mai vazusem de mult si nu intelegeam de ce am pus intre noi toata pauza asta. Si tocmai azi ma gasisem sa fac toate chestiile astea neortodoxe, tocmai azi cand... Taci! Ce mai conteaza? Azi am chef sa nu imi pese de ce zic altii despre mine si despre tine.

E dependenta, o sa ii fie rau, o sa ajunga rau, uite, deja au mai aparut 3 pistrui pe obrazul drept, a inceput sa vorbeasca mai mult si sa taca la fel de mult, se uita la noi si ne spune ca miroase a vara...

Am ajuns dragul meu. In fata ta, ca de fiecare data. Am o scuza: erai in drumul meu. Si nu imi pasa: sunt si dependenta, o sa imi fie probabil si rau (sau nu), o sa imi apara inca 3 pistrui de data asta pe obrazul drept, o sa vorbesc in timp ce tu taci si o sa iti spun ca miroase a vara cand ploua si iesi de la metrou...

Te vei uita la mine cu privirea aceea impartita in doua si nu o sa zici nimic. O sa imi dai insa ce am nevoie. Iar ei o sa vorbeasca din nou... Chiar, ce mai conteaza?



P.S.: Poti sa o savurezi, sa o sorbi sau sa o versi pe cel de langa tine. Imi place asta.