118 pasi

Si-a atarnat fularul in carouri pe manerul usii unuia dintre dulapuri si asteapta. De la geam, pana la urmatorul geam, pe coridor, pana la usa si inapoi, stie exact cati pasi sunt: 118.

Mirosul de spital si toate fetele agitate din jur, si cei care vin si cei care pleaca prea devreme si sirena fiecarei salvari aproape din jumatate in jumatate de ora. Asa stie cat timp a mai trecut. Chiar daca nu conteaza.

Si-a mutat fularul pe calorifer si asteapta. Sa nu se intample nimic. Doar atat. Si caloriferul acela care arde, si oamenii aceia care tot pleaca. Poate o sa plece si ea. Inca odata cei 118 pasi, dus - intors. Daca o sa plece, o sa mearga si ea si o sa ii deschida fiecare usa pentru a-i fi mai usor, o sa ii spuna buna dimineata si noapte buna in fiecare zi care ar incepe si care s-ar termina. Chiar daca timpul s-ar masura altfel.

"Napolitane cu ciocolata. Poate iti e foame".

Nu stie ca niciodata napolitanele nu au avut un gust mai rau. Iar caloriferul acela e prea cald pentru a-i mai fi foame. 1 pas, al doilea, al treilea.

O respiratie de-a ei si o privire. Si inca una. Si ultima data cand isi mai lasa un fular pe acel calorifer fierbinte.