Se uita in vitrinele inalte si mult mai curate decat pantofii ei. Incredibil cum poate sa rada. Imi vine si mie sa rad, dar e prea frig. Ma apropii. Parca sunt si mai roz pantofii, si mai limpede rasul.
"Bine, si acum ce o sa se intample? Ce o sa faca? O sa prinda soarecele?"
Imi dau seama ca e grav. Nu numai ca rade, dar si vorbeste. Ma apropii mai mult. Da, se uita la desene animate in televizorul din aceeasi vitrina curata, incaltata cu aceeasi pantofi roz murdari si rupti. Pe o parte. Si avea in jur de 70 de ani. M-am asezat langa ea.
"Cred ca o sa prinda soarecele", am zis.
"Esti sigura? Uite cat de repede alearga"
"Da!! Intotdeauna soarecele este prins si intotdeauna scapa, asta e farmecul"
Si intotdeauna tramvaiele apar atunci cand nu trebuie. Poate insa o voi mai gasi si maine acolo. La urmatorul program de desene animate de la 8 dimineata din statia de tramvai. Azi imi plac pantofii roz, dar numai ai ei, si numai cei rupti. Pe o singura parte. Sper ca soarecele intr-adevar a scapat...
3 comentarii:
stii ? sunt sigur ca, macar azi , soarecele chiar a scapat neprins si poate ca a zambit si el alaturi de femeia cu pantofii roz, rupti ( pe o parte ) si prafuiti... si mai sunt sigur ca tramvaiul a venit exact la timp... sa te lase sa visezi toata ziua la un lucru neinsemnat si sa te gandesti ca maine, in soarele rece al diminetii, ai sa regasesti doi pantofi prefuiti si un zambet poate prea limpede... multumesc mult pentru starea de acum, Simona...
Soarecele a scapat!
:) asa trebuia sa fie...
Trimiteți un comentariu