Foarte rar, imi zambea. Acel zambet, aproape imperceptibil. Buzele ii ramaneau nemiscate. Nu deschidea niciodata poarta si nici macar nu stiu cum isi dadea seama ca sunt in fata casei ei. Imi intindea un pumn de cirese printre gard, ma chinuiam sa nu le scap, nemaicontand ca ma zgariam in gardul de fier. Si asta s-a intamplat ani de zile. Cu timpul, nu am mai vazut-o. De fapt, nici nu m-am mai oprit in fata casei ei. Nu a mai existat nici ciresul, nici curiozitatea, nici frica.
Azi in schimb pentru prima data am vazut-o din nou. Poarta era deschisa. In spatele gardurilor in care imi inchipuiam un peisaj ingrozitor, e doar o casa batraneasca de piatra. Si o femeie brusc imbatranita. Care zambeste.
Nu stiu daca sa ma apropii sau nu. Dar zambeste in continuare. Un zambet atat de dezarmant incat nu rezist. Stiu ca nu mai are cirese, stiu ca nu mai am 5 ani, si totusi... Ma strange de mana si zambeste in continuare. Urmeaza povesti despre toti oamenii la care a tinut si s-au dus, si-a amintit pana si de cainele pe care i-l lasasem la poarta si fugisem, de groaza cu care o priveam.
Da, stiu, am crescut. Stiu, si mie imi lipsesc toate persoanele dragi pe care le-am pierdut. Da, si ciresele. Rosii. Si delicioase. Ii e frig si urat in casa intunecoasa. Stiu. Eu dorm cu lumina aprinsa. Vrea sa moara. Si zambeste. Eu nu prea pot. Ii intind un pachet de biscuiti, in amintirea cireselor de altadata. Zambeste in continuare. Iar eu fug in continuare, ca si inainte. De data asta insa, nu mai simt nici frica, nici curiozitate, nici interes. Ma simt doar neputincioasa.
3 comentarii:
Asa ma simt si eu de cate ori ma duc la mine in sat. In fiecare an, oamenii sunt mai batrani, mai garboviti, dar mai si rad.
Ceea ce m-a socat cel mai tare a fost zambetul. Incep sa ma gandesc ca am de invatat de la astfel de oameni multe.
am ajuns la sfarsit ... Lucruri... neinsemnate ... sincer nu credeam ca am chef de ceva in perioada asta... doar fug si eu , de teama sau de mine, dar azi, pret de o ora si ceva, m-am regasit aici la tine... ai grija de tine si de zambetul tau, ai grija de suflet si de ganduri si sa visezi in continuare frumos... o sa mai trec pe aici, aper sa ma astepti cu o cana de ceai fierbinte ( sunt un pic racit ) sau macar sa imi lasi pe un colt de masa un mar dulce si parfumat si o poarta , pardon , o fereastra spre scrierile tale...
sper ca nu te-am innebunit prea tare cu comentariile mele, zau nu sunt (prea) nebun si sper sa ami vorbim...
Noapte buna si somn usor !
Trimiteți un comentariu