Intrarea la targ este libera!
Pastrand spiritul autentic al traditionalelor sarbatori romanesti, mesterii prezenti la targul de Santilie ii asteapta pe bucuresteni cu sumedenie de lucruri create de ei cu multa pricepere si mult suflet: ii si marame de borangic, chimire din piele naturala ornate cu motive populare, pardesie brodate si ilice de Gornovita – Gorj, tesaturi si straie taranesti din zona Covasnei si Aradului, zgardane si cingatori cusute cu margele, covoare tesute la razboi, icoane pe sticla, oua incondeiate, masti populare, ceramica pictata cu motive din cusaturi traditionale romanesti, vase din lut si obiecte crestate din lemn pentru gospodarie.
Cei care sunt in cautarea unui cadou deosebit pentru cei dragi, au ocazia sa aleaga obiecte unicat si de la artizanii veniti la targ cu vestimentatie din lana impaslita, obiecte din sticla modelata manual, camasi si accesorii barbatesti din in si matase naturala, bijuterii din alama, din flori naturale sau din portelan pictat manual, hainute pentru copii si jucarii din lemn sau din panza de bumbac.
Aici se pot targui, pentru masa festiva, placinte boieresti cu fructe sau cu branza, prajituri si torturi de casa, fructe si legume de sezon, sucuri naturale si salate de galbiori, tuica de prune si miere de multe feluri, turta dulce de Covasna si serbeturi pe alese.
In curtea din spate a muzeului vor fi expuse obiecte foarte vechi, apartinand vietii de la tara: lazi de zestre, dulapioare, copaite, costume populare din toate zonele etnografice ale tarii, unelte pentru tesut sau pentru lucrat pamantul.
Mancaruri delicioase vor fi proaspat gatite, iar berea rece va stinge setea zilelor calde ale lui Cuptor. Meniul bucatarilor este pentru toate gusturile: pastramioara afumata cu mamaliguta, tocanita de pui la ceaun, varza calita cu ciolan, bulz cu branza de burduf, mititei si frigarui la gratar.
Program: zilnic intre orele 10 si 19.
Citeste si:
Yard Sale 16 & 17 iulie la Jacques Pot
Bounty Fair: targ de handmade si ateliere
Roaba de cultura: programul in weekendul 15-17 iulie
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu