Urmatoarea proiectie programata in cadrul evenimentului Proiectiile Docuart este filmul documentar „Brancusi” (1996), care va putea fi vizionat luni, 3 august, de la ora 19:00 la Cinema Muzeul Taranului Roman.
Cornel Mihalache semneaza proiectia cu numarul 6 din cadrul celei mai recente initiative Docuart. „Brancusi” este un documentar de arta care urmareste firul cronologic al celor mai importante momente din viata artistului roman, folosindu-se de amintirile existentei sale: fotografii, notite, locuri.
Criticul Mircea Dumitrescu afirma intr-una din lucrarile sale ca tonul filmului ca este unul „familiar, prietenos, dar plin de respect, cu un umor cald, de o generoasa ironie.” Proiectia va fi urmata de o sesiune interactiva de intrebari si raspunsuri cu publicul, care il va avea protagonist pe realizatorul filmului.
„Filmul se bazeaza pe un text real documentar, lucruri nu «spuse» de Brancusi, deci neatestate stiintific, ci scrise, notite ramase la prieteni sau in custodia legatarilor testamentari. Toate fotografiile folosite in film ii apartin marelui sculptor. Iar locurile de filmare sunt cele atinse de trecerea lui Brancusi, sau a operelor sale: satul natal Hobita, biserica Cismeaua Mavrogheni din Bucuresti, in corul careia a cantat, biserica romana din Paris, unde a fost paracliser in primii ani, restaurantul Chartier unde a spalat pahare sa se poata intretine, Place Dauphine 19, unde a locuit la mansarda, Montparnasse 54, locul unde a fost atelierul din Impasse Ronsin 11…” spune Cornel Mihalache.
Proiectiile Docuart este un eveniment initiat de asociatia omonima, care aduce film documentar romanesc laCinema Muzeul Taranului. Proiectul a debutat in luna iunie a acestui an si doreste sa incurajeze consumul pentru acest gen cinematografic, avand intrare libera pentru cinefili.
Citeste si:
Curs de pictura pe sticla
Divanul Degustatorilor de Film si Arta Culinara
Cu bastonul prin Bucuresti - tururi ghidate pietonale ARCEN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu