vineri, 31 iulie 2015

Cinema in aer liber in Parcul Titan: Caravana Metropolis Film

Caravana Metropolis Film revine in parcul Titan, in perioada 4 august - 6 septembrie, cu 12 dintre cele mai bune filme europene si de autor, precum si o selectie de filme clasice, proiectate pe Insula Artelor  (acces din str. Liviu Rebreanu).

Filmele vor fi proiectate de marti pana duminica, de la ora 21:30.

Cinema in aer liber - programul filmelor

1. DOUA ZILE, O NOAPTE/ DEUX JOURS, UNE NUIT, r. Luc si Jean-Pierre Dardenne, cu Marion Cotillard in rolul principal, care a fost nominalizata la premiul Oscar pentru interpretarea in acest film, cu premiera in selectia oficiala de la Cannes in 2014. O tanara sotie si mama lucreaza intr-fabrica, dar este nevoita sa ia o pauza de la locul de munca. In timpul absentei sale, colegii ei isi dau seama ca pot acoperi orele ei de lucru lucrand putin mai mult. Pentru aceasta, conducerea fabricii le propune un bonus de 1000 euro pentru toti lucratorii, daca vor fi de acord ca postul Sandrei sa fie desfiintat.

2. POVESTI SALBATICE/ RELATOS SALVAJES, r. Damian Szifron, nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film strain in 2015. Regizorul si scenaristul Damián Szifron nu a facut un singur film, ci sase lipite sub un singur titlu si trimise intr-o lume care s-ar putea sa nu fie pregatita pentru ele”, scrie revista americana „Rolling Stone”. Filmul lui Damián Szifrón este co-produs de Pedro Almodóvar si a facut senzatie la Cannes 2014.

3. SALONUL LUI JIMMY/ JIMMY’S HALL, r. Ken Loach, in competitie la Festivalul de Film de la Cannes 2014.Inspirata de o poveste adevarata, pelicula il urmareste pe Jimmy Gralton (Barry Ward), un activist irlandez care se intoarce din America in satul natal si deschide un centru cultural pentru tineri. Aducand de peste Ocean jazz-ul si discutiile pe teme politice, liberale, el starneste reactia agresiva a Bisericii si a statului conservator.

4. JOCUL CODURILOR/THE IMITATION GAME, r. Morten Tyldum, cu Keira Knightley, Benedict Cumberbatch. Nominalizat la 7 premii Oscar in 2015, castigator al Oscarului pentru cel mai bun scenariu adaptat, la 5 Globuri de Aur si la 9 premii BAFTA. Benedict Cumberbatch il interpreaza pe Alan Turing, genialul matematician britanic cu rol fundamental in deznodamantul celui de-Al Doilea Razboi Mondial dupa ce sparge codul Enigma, reusita ce permite Aliatilor sa afle planurile de razboi naziste. Intr-una dintre cele mai dureroase rasturnari de imagine ale istoriei, in 1952 lui Turing ii va fi intentat proces pentru vina de a fi homosexual, o nedreptate cu bataie lunga pentru restul vietii sale.

5. FORCE MAJEURE/ TURIST, r. Ruben Ostlund – Un certain regard Jury Prize la Cannes 2014, nominalizat la European Film Awards pentru cel mai bun film si cel mai bun regizor. : Un tata care-si petrece vacanta intr-o statiune din Alpi isi abandoneaza sotia si cei doi copii in fata unei avalanse care se dovedeste ulterior a fi una controlata. Gestul sau de lasitate ii va schimba insa pentru totdeauna relatia cu familia.

6. STOCKHOLM, r. Rodrigo Sorogoyen, film laureat al premiului Goya pentru Cel mai bun actor. O intalnire aparent banala, intre un baiat si o fata. El ii marturiseste ca s-a indragostit la prima vedere, ea nu-l crede. Pe parcursul plimbarii lor nocturne prin Madrid, fiecare isi dezvaluie treptat dorintele, secretele, dar si cateva minciuni nevinovate. Curand, insa, vor reveni cu picioarele pe pamant, in realitatea dura a luptelor pentru control si a jocurilor psihologice.

7. DOMNISOARA JULIE/ MISS JULIE, filmul de debut in regie al actritei Liv Ullmann, avandu-i ca protagonisti pe Colin Farrell si Jessica Chastain. In cursul unei nopti de vara din orasul Fermanagh, Irlanda de Nord, rebela fiica a unui aristocrat anglo-irlandez il provoaca pe valetul tatalui ei sa o seduca.

8. TEORIA INTREGULUI/ THE THEORY OF EVERYTHING, r. James Marsh, cu Eddie Redmayne in rolul principal, laureat al premiului Oscar pentru cel mai bun actor. Filmul descrie relatia dintre Stephen Hawking si sotia sa, Jane. Cei doi s-au cunoscut pe vremea cand erau studenti la Cambridge in anii ’60, exact in vremea in care viitorul mare om de stiinta incepea sa sufere consecintele afectiunii care l-a    paralizat, fortandu-l sa traiasca intr-un scaun cu rotile si sa se exprime cu ajutorul unui computer.

9. O DUMINICA FRUMOASA/ UN BEAU DIMANCHE, r. Nicole Garcia. Invatator intr-o scoala din sudul Frantei, Baptiste e un solitar. N-a ramas niciodata mai mult de un trimestru in postul sau, pentru ca iubeste libertatea. Intr-o zi e nevoit sa-l duca pe Mathias, unul dintre elevii sai, acasa, si astfel ajunge s-o cunoasca pe mama baiatului, Sandra, o tanara femeie nonconformista care lucreaza intr-un restaurant de pe plaja.

10. BATRANUL DE 100 DE ANI CARE A IESIT PE FEREASTRA SI A DISPARUT, r. Felix Herngren, nominalizat la Audience Award la European Film Awards, este cel mai apreciat si vandut blockbuster suedez din ultimii ani. Neasteptata poveste a unui barbat in varsta de 100 de ani care decide ca nu-i prea tarziu s-o ia de la capat. Multi ar crede ca il asteapta aventura vietii, dar aceasta calatorie nu este prima pentru Allan Karlsson: se implineste un secol de cand provoaca prapad in lume, iar acum e gata sa se dezlantuie din nou.

11. COMOARA, r. Corneliu Porumboiu. Costi lucreaza la primarie si duce o viata linistita. Intr-o seara, un vecin il roaga sa-i imprumute niste bani. E disperat, banca i-a scos apartamentul la vanzare. Costi refuza, dar vecinul revine. Ii spune ca in satul bunicilor sai exista o legenda: se zice ca strabunicul sau ar fi ingropat o comoara in curtea casei, inainte de venirea comunistilor la putere. In cazul in care Costi va plati pe cineva cu un detector de metale si vor gasi comoara, o vor imparti jumatate – jumatate. Costi nu sta prea mult pe ganduri. De a doua zi cauta pe cineva cu un detector de metale.

12. ORASELUL ALANDALA/ FIDDLESTICKS, r. Veit Helmer – o comedie pentru intreaga familie, dublata in limba romana, pentru spectatorii de-o schioapa, laureata a Premiului Publicului la Zurich Film Festival, in competitie la Cinekid ICFF. Copiii si bunicii reusesc sa transforme un orasel din Europa intr-un loc al inventiilor si al recordurilor. Masina de gunoi devine fabrica de biciclete, o macara devine     rollercoaster si totul pare posibil atunci cand imaginatia nu mai are limite.

Retrospetiva American Calssics

1. NECAZURILE LUI GILBERT GRAPE/WHAT’S EATING GILBERT GRAPE?, r. Lasse Halstrom, cu Johnny Depp, Leonardo DiCaprio.

2. LEGENDA CALARETULUI FARA CAP/SLEEPY HOLLOW, Tim Burton, cu Johnny Depp, Christina Ricci.

3. FORREST GUMP, Robert Zemeckis, cu Tom Hanks.

4. POSTASUL SUNA INTOTDEAUNA DE DOUA ORI/THE POSTMAN ALWAYS RINGS TWICE, Rob Rafelson, Jack Nicholson, Jessica Lange

5. JURASSIC PARK, Steven Spielberg, cu Sam Neill, Jeff Goldblum

6. FALCI/JAWS, Steven Spielberg, cu Robert Shaw, Richard Dreyfuss

7. TALENTATUL DOMN RIPLEY/THE TALENTED MR. RIPLEY, Anthony Minghella, cu Matt Damon, Jude Law, Gwyneth Paltrow

8. MAREA HOINAREALA/O BROTHER, WHERE ART THOU?, Joel & Ethan Coen, cu Matt Damon, Jude Law, Gwyneth Paltrow.

Retrospectiva Nouvelle Vague

1. PIERROT NEBUNUL/PIERROT LE FOU, Jean-Luc Godard, cu Jean-Paul Belmondo, Anna Karina.

2. DISPRETUL/LE MEPRIS, Jean-Luc Godard, cu Brigitte Bardot, Michel Piccoli

3. CELE 400 DE LOVITURI/LES QUATRE CENTS COUPS, Francois Truffaut, cu Jeanne Moreau, Francois Truffaut.

4. JULES SI JIM/JULES ET JIM, Francois Truffaut, cu Jeanne Moreau.

Mai multe detalii despre program aici.

Citeste si:

Filme cu miez de vara PE Promenada
Proiectiile Docuart: Brancusi la Cinema Muzeul Taranului
Divanul Degustatorilor de Film si Arta Culinara

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu