Exista un numar de 32 de trasee, cel mai lung fiind de 29,2 km (Viscri-Dealul Ciorilor) si cel mai scurt de 1,6 km (Sighisoara-Platoul cu stejari seculari Breite), si 70 de panouri informative amplasate in localitati traversate de trasee si in punctele importante de pe trasee. Datorita reliefului foarte accesibil (cel mai inalt varf este de 701 m – Dealul Birom) si a diversitatii optiunilor, acestea pot fi parcurse de turisti (inclusiv familii cu copii) fara echipament complex sau o pregatire sportiva speciala, dar exista si circuite dedicate celor care isi doresc mai mult si au o conditie fizica buna.
Principalele arii protejate naturale prin care trec traseele
Ariile protejate majore care sunt strabatute de trasee si pe care turistii le vor putea astfel vizita mai usor sunt Podisul Hartibaciului si Sighisoara-Tarnava Mare, ambele situri Natura 2000 (protejate la nivel european).Podisul Hartibaciului este sit desemnat in anul 2007 pentru specii protejate de pasari (SPA – Arie de Importanta Speciala Avifaunistica); aici cuibareste cea mai insemnata populatie de acvila tipatoare mica si de viespar din Romania. Efectivele de huhurez mare, caprimulg, ciocanitoare de stejar, ciocarlie de padure si sfrancioc rosiatic sunt si ele cele mai mari comparativ cu celelalte situri din tara, iar populatia de cristel de camp este semnificativa pe plan global. Este de asemenea printre primele zece situri din tara pentru ghionoaia sura.
Sighisoara-Tarnava Mare este un sit SCI (Sit de Importanta Comunitara) desemnat in 2008 pentru habitatele de pajiste, lacuri, tufarisuri, zavoaie, paduri de diferite tipuri (toate – habitate de interes european) si pentru numeroase specii protejate de flora si fauna dependente de ele. Aria e de importanta internationala datorita pajistilor de mare intindere, probabil ultimele din Europa, care sunt perfect functionale din punct de vedere ecologic. Managementul traditional al terenurilor a stabilit un echilibru intre activitatile umane si natura, ramas aproape neschimbat din Evul Mediu.
Turistii vor avea ocazia sa observe aceste practici agricole traditionale care intretin de sute de ani pajisti cu cea mai diversa flora din Europa (conform parerilor expertilor straini care viziteaza aceasta zona in mod regulat), sa se bucure de privelisti deluroase si pline de felurite elemente naturale si semi-naturale – fanete, pasuni cu arbori seculari, paduri, lacuri -, sa vada flori de camp si fluturi, pasari rapitoare si stane traditionale (atentie la cateii de stana!), sa savureze produsele locale traditionale, sa descopere frumusetea si istoria satelor cu mostenire saseasca.
Citeste si:
Autostrada Verde: pista de biciclete care va uni toate parcurile din Bucuresti
Bicicleta care colecteaza apa potabila in timpul mersului
Prima pista solara de biciclete din lume va fi inaugurata in Olanda
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu