Ii recunosti destul de greu. Pentru ca ei, luptatorii de elita se ascund sub o masca deosebit de primitoare si atractiva. Sau cel putin pentru mine. Genul acela de oameni cu care crezi ca ai avea ce discuta. Mai altfel decat tanti Nuti care vinde covrigi in colt si te intreaba "unde e doctorii ca eu nu ii gasesc", mai altfel decat donsoarele cu tocuri lacuite si blugi stramti care asteapta in fata aceleiasi usi, mai altfel decat baietii cu geci si blugi pline de rupturi, scrisuri si sclipiciuri. Ei, luptatorii de elita, creeaza aparenta unor persoane pentru care un dezacord e strident, iar asortarea de diferite nuante de roz este ucigatoare. Dar doar creeaza aparenta.
Poarta ochelari - accesoriu obligatoriu pentru un plus de intelecutalitate si se imbraca decent. Pentru "gloata de rand" au o privire plina de compasiune iar celor care prezinta un oarecare interes, le vor conferi intreaga lor atentie.
Si totusi ceva e putred. Ca si in Danemarca, asa se intampla si in gasca luptatorilor de elita. Un simplu telefon primit si efuziunea de injuraturi, de grimase, de agitatii ii dau de gol. Brusc, elita lor s-a pierdut pe undeva printre tocurilor donsoarei lacuite sau printre combinatia de roz strident a lui tanti Nuti. Si nu se mai opresc.
Trec prin diferite registre toate gradele de rudenie invatate de mine cand eram mica de la bunica, toti sfintii din calendarul pe care il aveam agatat odata pe perete si toate blestemele din cartile de etnologie.
Inchid telefonul, isi fixeaza la loc ochelarii pe nas, isi sterg pantofii perfect asortati pantalonilor (culmea, fara soseste albe), si pozeaza in continuare.
Pentru urmatorul nou-venit, sunt Luptatorii de elita. Ei, cei deasupra plebei inculte si prostcrescute. Pentru spectatorul deja familiarizat, sunt luptatorii din colt care injura la cot cu vanzatorii de varza din piata si scuipa seminte pe trotuar cu tanti Nuti. Iar apoi isi dreg glasul si isi fixeaza ochelarii. Ca, na, elita se intretine cumva.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu