Sus, pe teatru. Racoare. Lumina aceea de jumate zi, jumate noapte. Zarva. Miros de cartofi prajiti. Nu au cafea.
Came in from a rainy Thursday on the avenue...
Parca adie a mare. Sau poate a ramas undeva in gand. Din ce in ce mai frig. Am nevoie de o cafea mai fierbinte decat toate dupa-amiezele de vara indurate pana acum.
There's an ordinary world, Crazy, some'd say...
Sus, pe teatru. Trei randuri de scari. Urcate pe lumina, coborate pe intuneric. Drumul intotdeauna e pavat... cu seri de inceput de iunie. Femeia din lift. Mereu imi arata drumul. I se incurca degetele printre ghemele de ata colorata. Verde si rosie.
Somehow I have to find...
Sa ma descalt si o cafea. Atat. Sau poate nu. Inca putin din vantul ciudat cu gust de vara. Din ce in ce mai frig. Aceleasi scari, aceeasi pasi, alte miscari de maini. Adie a mare, stiam eu... acolo, sus, pe teatru.
miercuri, 4 iunie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
mai, mai, mai... ce dor imi era de duran duran-ul asta. chiar de asta de aici :) cu sau fara scari, cafele, umbre sau mirosuri marine.
crazy, some'd say! :)
iti zic eu, panta, ca merge de minune cu cafele si mirosuri marine... crazy, indeed :)
super loc !!! mie imi aduce aminte de Vama :) ma regasesc mereu acolo. iar femeia de la lift este geniala...cum ne duce ea pe toti sus in libertateeee in timp ce da nastere la goblenuri :)
Si miroase diferit acolo, sus, mai ales dupa 11 noaptea:)
ce mai ascultam melodia asta prin liceu, ufff...frumoasa rau
si tu? :) vremuri de demult, de demult...
Ce-mi place locul de sus de pe teatru, vara, noaptea, cu cerul deasupra si zgomotul orasului si poluarea care se pierde in racoarea noptii...
:) Da, te duce cu gandul departe si te calmeaza...
Trimiteți un comentariu