Noi la inceput

Cineva mi-a "reprosat" ca nu mi-e dor. Si am cazut pe ganduri, am zambit nitel si am aprins o tigara. Si mi-am dat seama ca nu imi e dor. Chiar asa. Imi e incredibil de dor.

De noi toate. De holuri, cafea, rasete, plimbari la apa, drumuri spre casa, Giulia, telefoane la orice ora din zi si din noapte, incurajari si vorbe bune atunci cand aveam nevoie.

Mi-e dor sa imi fie frig langa voi si sa vars cafele pe holuri. Mi-e dor de discutiile noastre interminabile, de "suna-l/nu-l suna", de petrecerile de Craciun si de Paste, de caloriferul vechi si de geamul care nu se inchidea niciodata bine.

Mi-e dor de Scrooge si bradul de Craciun, de pufuleti, de cele 10 chestii pentru care va iubesc, si de perechea de bocanci.

Mi-e dor sa plang langa voi si sa rad apoi in hohote. Mi-e dor sa stau seara tarziu si sa fiu cea care stinge lumina in birou, de diminetile cand era pustiu, de personalul spre Constanta in care nu mai incapeam, de voi fericite, triste, bucuroase, nervoase, dar acolo, langa mine.

Mi-e dor de cum eram noi la inceput.