Nu am apucat sa ii mai spun multe lucruri. Si nici macar nu eram in stare. Am lasat-o in scurtele reprize de liniste sa caute si mai multa liniste. Stiam ca are nevoie. Si stiam ca eu nu ii mai pot oferi asta. Tot ce puteam sa ii dau era un zambet prost, amestecat cu lacrimi, neputinta, nervi si ura. Ura pentru toate lucrurile care se intmpla si pe care nu le poti controla.
Vroiam sa o mai tin langa mine. Aveam nevoie sa imi zica sambata dimineata, in drum spre piata, aceeasi fraza: "Stii ca lumea e rea, dar stii ca tu, draga mea, trebuie sa ramai buna. Stiu ca o sa te loveasca si or sa incerce sa te doboare, dar tu, draga mea, sa ramai cu zambetul asta pe fata pistruiata. Si sa dai bani in continuare la cersetori, ai auzit? Sa fii mereu asa."
Si radeam si cumparam mere, rosii si branza. Si eram fericite.
Pana intr-o zi. Hainele mele ii erau deja mari, mainile ei ma speriau si durerea ei ma durea pe mine. Ramaseserea insa ochii si zambetul. Si plimbarile in piata, sambata dimineata. Si oamenii care ma ajutau sa o duc acasa atunci cand picioarele nu o mai sustineau. Si strazile pustii in care numaram copacii pana in fata casei rugandu-ma sa ii fie bine. Si sa fie bine.
Tortul cu ciocolata, racoarea aceea de inceput de toamna. Buchetele enorme de tufanele cu care ma furisam sub geamul ei. Canile de cafea in care ploua peste noapte, patul ravasit si linistea.
Linistea ei.
Sambata imi place inca sa cumpar mere, rosii si branza.
Nu stiu daca o sa publici comentariul meu, dar vreau sa iti spun ceva : esti minunata, Simona ! Sa nu uiti asta niciodata... si acum, mai mult ca in alte dati, iti dau din tot sufletul meu linistea unei clipe si cel mai bland zambet al meu...
RăspundețiȘtergereVezi, de aceea iubim noi pietele, pentru amintiri de tot felul. Ma bucur de cunostinta. Mi-a placut mult de tot:)
RăspundețiȘtergereMultumesc:) Pietele vor avea mereu ceva special.. Si eu ma bucur de cunostinta:)
RăspundețiȘtergereŞi totuşi noaptea ea e ea şi eu sunt eu şi noi încă nu suntem noi...oare vom fii vreodată doar noi???...viaţa e rece şi ne învaţă să fim la fel...o nouă zi o altă provocare şi mereu mai departe de noi...şi eu te iubesc şi azi şi ţie nu îţi pasă...azi am devenit două chipuri de lut...mâine poate vom fii doar unul singur....sau nu...cine ştie răspunsul...nu eu clar...
RăspundețiȘtergere11 septembrie, e doar o zi mai proasta. stii ca maine ai sa gandesti altfel nu?:)
RăspundețiȘtergeree vb de bunici in postul asta, Simona?
RăspundețiȘtergereea iti va intotdeauna alaturi. dovada ca inca mai cumperi mere si rosii si branza...
RăspundețiȘtergereea iti va intotdeauna alaturi. dovada ca inca mai cumperi mere si rosii si branza...
RăspundețiȘtergere@montecore: nu, oana, nu e vb de bunici, ci de cineva mult mai apropiat...
RăspundețiȘtergere@rozana: stiu asta, si simt asta in fiecare dimineata de sambata cand fac aceleasi chestii pe care le faceam impreuna... multumesc ca ai trecut pe aici:)
RăspundețiȘtergeredeci...
RăspundețiȘtergeredupa ce ca ai mancat toti pufuletii si vafa, cu tot cu pahar, mai ai si pistrui ca pistruiatul!
apropo, chiar acum ma duceam sa iau tort de ciocolata si mere (inainte sa citesc la tine) :)
vafa se mananca mereu cu pahar, nu mai tii minte??
RăspundețiȘtergeresi nu mai imi spune de tort de ciocolata... dau 3 pistrui la schimb pt o felie:((
mai negociem.
RăspundețiȘtergere6 pistrui!?
5 pistrui merge?:D
RăspundețiȘtergere