Cetatea de sub deal

Imi povesteste despre casa lui din marginea padurii, acolo unde se termina cetatea si incepe nicaieriul. E frig si prin manusi patrunde fiecare rafala de vant, iar in cizme fiecare fulg de zapada.

Ma gandesc ca este una dintre acele case in care ai putea scrie o poveste, si in care in fiecare zi respiri altfel.

Ma joc cu mainile pe spatele lui si e fericit. Stam in mijlocul drumului si ne privim ochi in ochi. Cel mai natural schimb de afectiune in cel mai firesc ger cu putinta. Mirosim amandoi a primele ore ale diminetii dintr-un an nou si clipim des din cauza intensitatii momentului.

A ajuns cu povestea la iernile din Sighisoara si la zidurile cetatii care au ramas neschimbate de atata timp. Anumite lucruri raman.

Ma joc cu mainile pe spatele lui si e la fel de fericit. La plecare ma apuca cu dintii de fular in incercarea de a ma pastra acolo. Sau de a ma sufoca. Dar nu am trait inca suficient. Si latra usor.