Probabil ca

Latra intr-una de jumatate de ora. Probabil e nervos. Nu ii trece nici cu pateuri cu branza. Incerc si cu ciuperci. Nimic. E de la ploaie inseamna.

Langa mine, o vad urland. O aud cum se agita si nu ii convine nimic. E nesuferita si o urasc. Si ea e nervoasa. Si eu. Nu vom reusi azi sa ajungem la un consens. Poate maine. Depinde cum ne trezim amandoua.

Floraresele zgribulite de pe marginea drumului ne privesc sec si gol.

Noi mergem mai departe. Ca intotdeauna. Incearca sa ma intrebe ce am. Nu am nimic, poate tocmai asta e. Nu reusesc sa am nimic. Tu ce ai?

Stam amandoua in statii pe care am ajuns sa le masor in minute si in intensitatea pasilor nostrii pe loc. Ma priveste fix (i-am zis sa nu mai faca asta): imi place sa te vad asa, dezorientata. I-am explicat ca nu ma poate vedea altfel azi. Rade. Din ce in ce mai tare. Eu o urasc din ce in ce mai tare.

Nu pot sa fac altceva. As putea sa o iubesc. As avea ceva. Sunt doar doua variante, intotdeauna. A treia deja se numeste compromis.

Azi insa nu o pot iubi. Deci, raman fara nimic. Maine, poate.

Si latra intr-una. Nu se mai opreste. Mi se pare ca aproape plange. Il inteleg. Ii arunc intreaga punga cu pateuri cu branza. Poate e fericit. Poate o sa fiu si eu.