S-a stins absolut tot. E bezna si stiu ca ti-e frica, recunoaste. Ti-e frica ca or sa vada cat de mic esti si cat de mult te temi. Maine te vor gasi inghetat acolo, in acelasi loc, in caldura inabusitoare.
O sa ai timp sa urzesti zeci de planuri care oricum vor fi date peste cap. Mai bine dormi tot timpul asta. Daca poti. Inchipuie-ti ca auzi ticaitul ceasului. Stai linistit, nu cauta. Nu ai nici macar ceas. E mai bine asa.
Asculta cum se lovesc picaturile de apa pe fereastra. Te vei linisti. Nu ai nici ferestre? Poate va bate cineva la usa. Roaga-l sa bata cat mai mult si asculta fiecare bataie sacadata, din ce in ce mai proeminenta si infuriata, apoi din ce in ce mai stinsa. Stiu, usa nu mai e de mult.
Iti e dor de toate vocile pe care ti se parea ca le auzi, de luminile care se aprind si apoi se sting intr-un mod ciudat.
Nu cumva sa incepi sa te obisnuiesti. Ti se va deschide la un moment dat. Nu stiu daca maine. Si atunci va fi cel mai greu. Daca iti e frica, gandeste-te ca nu ai niciun dusman aproape. In afara de tine.
In momentul in care o sa incepi sa te bucuri, cred ca vei scapa.
mai, fata, deci serios acum : de unde ai aparut ? credeam ca doar vali scrie frumos, dar vad ca... multumesc din nou.
RăspundețiȘtergereMultumesc din nou, Alex. Sper sa mai vii pe la mine pe blog. (imi place tare mult cum suna "pe la mine, pe blog", de parca totul ar deveni semana cu o cafenea cu geamuri mari si perdele trase, cu miros de ceai, mere, si tot ceea ce vreti voi...)
RăspundețiȘtergereintr-un fel ciudat... ma simt ca acasa... mai vorbim... iti las mai putine comentarii, dar citesc tot ce mi-ai raspuns, apoi trec la celelalte posturi, mi-am lasat aseara semn de carte ;)
RăspundețiȘtergere