300, aproape 24 si barcute

Nu imi plac barcutele si ma irita la culme sa astept 300 in statie la ora 11 noaptea. Cu toate acestea am fost nevoita sa o fac. Ok, cand incepusem sa imi fac calculul cam in cate ore as ajunge acasa pe jos (m-am oprit undeva la o ora jumate si m-am calmat instantaneu) am observat ca se schimba "peisajul" din jurul meu.

Stiam eu ca tae-bo si alte cele gen pillates sunt la mare moda, dar nici chiar asa. Un batranel trecut bine de 70 si de ani exersa langa mine niste exercitii noi de elongatie. In statia lui 300. Care in continuare se incapatana sa nu vina. Tot o ora jumate pana acasa, asa ca rezist spectacolului.

Bun. Inca in statie, aceleasi exercitii care deveneau din ce in ce mai "infocate", aceasi iritare a mea, acelasi 300 (cu care jur ca in semn de protest fata de spectacolul nocturn de azi, nu voi mai merge niciodata).

In acel moment m-am gandit ca e cazul sa schimb perspectiva. Cand nu stii cum sa rezolvi o problema, schimba putin unghiul din care privesti lucrurile. Asta am facut si eu. Trecem in extrema cealalta. Un "pusti" cu un par ondulat si castaniu (ahh, as omori pentru un asemenea par) ma privea cu niste ochi pe jumate adormiti pe jumate nesimtiti. I-am aruncat o privire gen "ok, te inteleg, poate seman cu mama ta care a uitat sa iti incalzeasca laptele in seara asta" si trec mai departe.

Adica in 300, care dupa 23 de minute, calculate la sange, a binevoit sa apara extraordinar de gratios. Si de plin, culmea, la ora asta. Bine ca macar nu au fost 24 de minute... Ajung sa ma gandesc ca pana la urma barcutele nu sunt asa de rele. Totul se rezuma la unghiuri.