Dincolo de cuvinte

In clasa a saptea, credea ca sunt tot intr-a sasea. Am rezolvat supararea mea cu o placinta dulce cu mere.

Cand nu reuseam sa razbesc si ma loveam cu capul de pragul de sus, ma lasa sa ma ridic singura. Dar am intels ca doar asa o sa stiu mereu cum sa nu ma mai lovesc de chestii.

Cand nu mai aveam putere sa continuam, eram acolo, unul pentru celalalt, desi modul nostru de comunicare nu atingea cuvintele. El imi facea cea mai buna supa de pui, iar eu cea mai meticuloasa curatenie in bucatarie.

Cand ne certam, taceam amandoi cateva ore, dar ne intorceam unul la altul plangand si jurand ca nu o sa ne mai certam. O faceam din nou cand se facea prea liniste in casa.

Cand el nu mai reusea sa vorbeasca, am incercat eu sa inteleg ceea ce vroia sa spuna dincolo de cuvinte. I-am promis un balansoar frumos, in curte sub pomi, doar sa vina acasa. I-am povestit despre cum venea primavara, despre cum aud lalelele ca stau sa infloreasca la noi in curte, despre cei trei caini, si despre ciuda mea ca nu i-am multumit niciodata pentru placinta aia fabuloasa.

Dincolo de cuvinte, au ramas strangerile de mana din ce in ce mai lipsite de putere si cateva priviri.

Si tot dincolo de cuvinte au ramas toate lucrurile pe care nu am mai apucat sa i le spun, locurile in care nu am mai apucat sa mergem, planurile pe care nu am mai avut timp sa le infaptuim.

A mai ramas si gustul acela de placinta dulce, cu colturile putin arse. Era intr-adevar fabuloasa.

We like Kitten

And her gift :)

George Orwell - 1984

In 1984, lumea este "un pic" pe dos.

Orwell descrie un regim totalitar fara nicio fisura: "Cine controleaza trecutul, controleaza viitorul, cine controleaza prezentul, controleaza trecutul."

Sub teroarea Fratelui cel Mare, inveti cum sa dublugandesti, cum sa te exprimi in nouvorba ("Nu vezi frumuseţea desfiintarii cuvintelor? Tu nu stiai ca Nouvorba este singura limba din lume al carei vocabular scade in fiecare an?"), de ce e bine sa nu fi impovarat de niciun fel de sentimente, de ce ar trebui sa faci parte din "Liga Tineretului Anti-sex", si, cel mai important, te prinzi de ce e bine sa nu ai nici constiinta si nici amintiri.



In Londra aceasta atat de distorsionata, Winston Smith face prima greseala, si evident cea care ii va aduce si sfarsitul. Indrazneste sa tina un jurnal (un jurnal intr-o lume in care e interzis sa iti amintesti prea multe) in care noteaza impresii zilnice, in care se nasc primii samburi de revolta impotriva a tot ceea ce inseamna Fratele cel Mare, Partidul Interior si Politia Gandirii. Si ce e mai rau e ca indrazneste sa se si indragosteasca.

Sfarsit care nu e moartea, ci doar inabusirea ultimei rabufniri de revolta, stergerea oricarei urme de constiinta si inglodarea, alaturi de ceilalti, in Sistemul constrangator si omniscient al Fratelui cel Mare.

De parca nimic altceva nu s-ar fi intamplat si nimic altceva nu ar fi existat pana in punctul in care el, Winston Smith, redevine aceeasi carte din acelasi pachet de carti de joc ciudat, in care fiecare are, in mod invariabil, aceasi valoare. Adica niciuna.

Adiacent si / sau important

Cu un blog e simplu. Schimbi layout-ul, cateva modificari pe ici pe acolo, stergi / adaugi oameni noi in blogroll si tot asa. Pastrezi doar ce e cu adevarat important, si elimini tot ce e redundant. Sau nu iti face placere. Sau te scoate din sarite. Sau pur si simplu nu iti provoaca nimic, pozitiv sau nu.

Cu tine e mai greu. Pentru ca tu nu vrei practic doar un redesign, ci ceva mai mult. Se spune ca daca vrei sa ajungi departe, sa iti iei colegi de drum. As completa colegii potriviti de drum.

Tocmai asta e una dintre partile importante din toata re-calcularea asta. Ca nu stii cat de potriviti sunt insotitorii. De fapt, nu le-ai mai facut un check de mult timp si ai impresia ca o mare parte din ei nu mai intunesc nici macar o mica parte din atributele alea de inceput care te-au facut sa ii iei cu tine.

Si aici nu ma refer doar la oameni. Poate fi vorba de orice. De activitati care iti mananca timpul, de locuri in care mergi, de lucruri pe care le faci doar pentru ca trebuie, de oameni cu care te intalnesti "pentru ca asa e frumos". Cateva saptamani, un an, si iti dai seama ca scapi din vedere punctul din care ai pornit si cel incotro te indrepti. Pentru ca esti mult prea ocupat cu tot ce e adiacent. Adiacent, dar nu important pentru tine. Adiacent, dar care nu iti face placere.

Oameni cu care iti dai seama ca nu mai semeni sau nu mai aveti aceasi scara de valori, lucruri care nu iti aduc niciun fel de beneficiu (nu ma refer la cele materiale, pentru ca inca ma mai incanta de o mie de ori mai mult satisfactia de a fi facut un lucru asa cum consider eu ca este bine si corect decat recompensa pentru el), toate acestea ar trebui eliminate.

Scopul final este de a reincepe sa vezi mai clar ceea ce te face pe TINE multumit. Pentru ca la un moment dat, din cauza atator situatii / lucruri /conjuncturi adiacente, dimineata te trezesti orb si nu mai poti vedea ceea ce visezi noaptea.

Sweet responsability

"Friendship is always a sweet responsability, never an opportunity."


Adica azi prefer sa fiu "responsabila" pentru cativa, decat sa fiu o oportunitate pentru restul.

Presupun ca si maine la fel;)

Highlights

In trecutul fiecarei femei in varsta care ma calca pe picioare pentru un scaun liber dimineata in troleibuz exista o poveste de dragoste.

In fiecare replica scurta pe mess exista setea de o conversatie reala cu o cafea buna in loc de monitor in fata.

In replica cu zambet muncitorului la drumuri "daca nu am fost la scoala, acum sap" nu e intotdeauna doar intentia de a te agata ci o replica simpla, de la un om simplu.

In balconul de pe Victoriei cafeaua bauta in miros de roti de cauciuc amestecat cu ploaie are ceva din nepasarea unui mut intr-o lume de hiper-sociali.



Fiecare nimic zilnic are o oglinda. Prin care trebuie sa privesti.

Intrebarile de luni 7 - Cea mai veche amintire

Care e cea mai "veche" amintire a ta?



Desenele cu carioca pe tablia patului sau tortul in forma de arici cu ghimpi de ciocolata de la 3 ani. Astea sunt ale mele, cele mai "vechi" amintiri. Ale tale care sunt? :)

Sursa foto: deviantart.com

Intrebarile de luni 6 - Castigatorul

Castigatorul pentru Intrebarile de Luni 6 este Tyb care mi-a adus aminte si mie de cafelele baute la biblioteca acum ani de zile:)

Premiul.. mai jos:

Cum sa te trezesti dimineata

E uite exact asa si exact acolo si facand exact acelasi lucru.

Sursa poza: static.panoramio.com.

Rutina si tramvaie

Se intampla o chestie ciudata. Imi beau cafeaua, de cateva zile, la aceiasi ora. In acelasi loc. Merg cu acelasi troleibuz, ma intorc cu acelasi tramvai.

Si la un moment dat e suficient sa intorc capul sa vad o privire. Necunoscuta, dar atat de familiara. Si ma gandesc ca poate cei care au plecat dintre noi lasa ceva in urma. Si nu chestii materiale care te fac sa suferi, pentru ca pur si simplu nu mai au echivalent si rost, ci amintiri de voci, miros de rosii coapte vara in gradina sau de cafea de duminica la pranz, sau simple priviri.

Si se intampla o chestie ciudata. M-am hotarat sa schimb tramvaiul. Pentru ca beau cafeaua la aceiasi ora, merg cu acelasi troleibuz si ma intorc cu acelasi tramvai. Si s-ar putea sa dau peste aceiasi privire. Si atunci mi-ar lipsi asa de mult si mirosul de rosii coapte vara in gradina si cafeaua de duminica la pranz.

Waiting on 30!

Intrebarile de luni 6

Castigatorul Intrebarilor de luni 5 este d.orin.




Intrebarea pentru cea de-a sasea "editie" a Intrebarilor de luni: Care este cea mai buna cafea din lume? Poate fi ea adevarata sau pur si simplu imaginara:)

Ne auzim, de data asta, exact lunea viitoare.

Intrebarile de luni 5

Intrebarea pentru saptamana aceasta este: Ce ai face intr-o noapte polara?

Iar castigatorul Intrebarilor de luni 4 este... Cristina.



(Cristina, premiul are nevoie de apa, lumina si multa afectiune:) )

Pentru cei ce nu stiu, regulamentul Intrebarilor de Luni il gasiti aici. Pentru noaptea polara... raspunsurile pana duminica viitoare. :)

Oameni invincibili

Intotdeauna am crezut ca anumiti oameni sunt construiti in asa fel incat sa nu fie doborati vreodata.

Indiferent de toate greutatile prin care trec, de probleme, de incercari, au ceva ce ii face sa mearga mai departe cu capul sus din absolut orice.

Sunt oameni care mi-au impus respect intotdeauna, oameni de care m-am temut intr-un anumit fel si oameni pe care i-am iubit in atat de multe feluri. Si, cel mai mult, oameni de la care am invatat enorm.

Am invatat ca, indiferent de cat de greu iti e la un moment dat, nu trebuie sa spui niciodata "nu mai pot", ca e inutil sa rascolesti lucruri pe care nu le mai poti schimba, in schimb sa privesti mereu inainte sa vezi ce poti face, ca oamenii in care poti avea incredere in lumea asta sunt putini, dar, odata ce i-ai gasit, sa nu ii indepartezi.

Ca niciodata sa nu pleci capul in fata nimanui. Ca lucrurile pentru care tu muncesti, corect si din greu, sunt lucrurile care iti vor ramane cu adevarat in timp, ca iubirea unui parinte e pur si simplu neconditionata si e cel mai de pret lucru de pe pamant.

Si ca oamenii invincibili, chiar daca aparent dispar, raman langa tine neconditionat si intotdeauna.

De ce e cool sa fi femeie

Eu spun ca da, e cool sa fi femeie. Trecand peste toate dezavantajele aferente, poti sa iti permiti anumite chestii pe care, ca si barbat, nu ai avea cum.

Dar sa vedem de ce e cool pentru altele. Sa fie femei. De un fel.

Citeam aseara, intr-una dintre revistele pe care, de buna voie si nesilita de nimeni, am ales sa arunc banii in fiecare luna:

"Nu mananc la pranz. Nu mananc nici seara. Altfel detest sa stau cu picioarele sub masa pentru a indesa calorii pe care mai apoi sa nadusesc la sala pntru a le elimina."

Ok, nu inteleg totusi ce cauta in sectiunea de "life coaching" a unei reviste pe care o citesc probabil zeci de mii de femei, in cautare disperata de modele pe care sa le urmeze cu asiduitate si fervoare.

Bun, deci e cool sa fiu femeie isterica care se infometeaza.

Dupa ce te infometezi, ca sa simti ca toata viata ta are si un rost, iti scoti pantofii la licitatie. Da, aia scumpi, de care tu te-ai saturat. Si oricum lumea trebuie sa vada ce iti permiti tu sa porti. Nu la orice licitatie, ci la job, pentru cele care dau probabil pe un concediu cat ai dat tu pe o pereche de pantofi. Dar stai! Ca sa fi o adevarata femeie trebuie sa faci si acte decaritate, nu?

Deci e cool sa fiu o femeie infometata care isi scoate pantofii la licitatie. Pe mail.

Dupa ce te-ai si infometat, ti-ai vandut si pantofii, mai ramane timp. Ce naiba sa faci cu el?

Iti zic eu, ca de la femeie ne-cool la femeie-cool: Te duci pe la evenimente mondene, cateva prezentari, inveti niste cuvinte de-alea "intelectuale" pe care le notezi in carnetelul roz pentru a le folosi ulterior in toate conversatiile tale (vezi, nu la shopping, ca o sa creada vanzatoarea ca o injuri si nu-ti mai da pantofiorii aia dupa aceea), vezi daca e ceva prada pentru acolo (ca vei avea nevoie in curand si de gentuta, bluzite, chilotei - gata ma opresc) si treci la actiune.

Deci e cool sa fi neaparat mondena si vigilenta - pentru shopping-ul urmator - si cu carnetel - pentru cuvinte noi.

Eu spun ca da, greu sa fi femeie in ziua de azi, mai ales de un fel.

Cool adica.

Sursa poza: deviantart.com

Daylight

Despre solidaritate si alti demoni

Mi-am dat seama ca oamenii reactioneaza si percep atat de diferit durerea. Sau momentul zero, cum m-am gandit eu sa o numesc. Adica acel moment cand esti practic legat de maini si iti dai seama ca partea in care tu poti sa faci ceva s-a cam incheiat. Si vine doar asteptarea.

Am cunoscut o groaza de oameni in etapa asta, pe unii i-am criticat, de altii am ras, dar cu toate astea am inteles ca suferinta prin care trec ii schimba atat de mult si nu imi da mie dreptul de a-i judeca. Eu, care momentan ma aflu in aceeasi corabie cu ei.

E vorba despre oameni care tresar la sunatul oricarui telefon, de teama sa nu primeasca acea veste. Care tresar cand se deschide o usa, care alearga pe coridoare lungi dupa medici, care se agata de orice veste buna si pe care ii darama orice veste rea.

Am ajuns sa ii cunosc destul de bine, sa le intuiesc reactiile si sa imi dau seama ca, de la un punct incolo, exista asa o solidaritate intre noi toti, pusi in fata ultimei batalii intre viata si moarte.


Batalia aceea trista, in care tu lupti pentru altcineva, in care speri in fiecare dimineata ca va mai trece o zi si nu va pleca definitiv de langa tine, in care revezi ani intregi din viata in cateva clipe, in care iti pare rau pentru atatea lucruri nespuse, in care plangi, razi, speri, te bucuri, esti dezamagit, toate la un loc in fata unei usi, in fiecare zi.

Iar solidaritatea de care ziceam e atat de simpla si profund umana. Gesturi pe care in mod normal nu le mai facem, acum devin atat de actuale si firesti. Un pahar de cafea proasta de spital dar care e nemaipomenita dupa ore intregi de asteptare, un zambet, un sfat, un simplu cuvant de incurajare.

Probabil pentru ca in asemenea momente, toti suntem egali. Incetam sa ne mai luptam pentru chestii superficiale si aparente, sa ne mai simtim frustrati din orice nimic, sa mai demonstram ca noi suntem mai buni, mai diferiti, mai inteligenti decat ceilalti.

In asemenea momente, doar asteptam si reinvatam sa fim solidari.

Sursa poza: deviantart.com

Intrebarile de luni 4

De data aceasta, am adus pe "cineva" ca premiu pentru Intrebarile de luni 3. Nu face galagie, nu ocupa mult loc, e mereu vesela si are asa un zambet dezarmant.

Vi-o prezint pe "Domnisoara Primavara". A facut o sesiune foto de dimineata in gradina si isi asteapta cu drag (mi-a zis mie) castigatorul. Care este... Bogdana, pentru raspunsuri si pentru promptitudinea de pana acum la Intrebarile de luni.





Asadar, Bogdana, Domnisoara Primavara te asteapta sa o iei acasa. :)

Iata si intrebarea de saptamana aceasta:

Care este cel mai frumos si cel mai urat cuvant?

Zambesc

Si cerul asta senin de dimineata
si detasarea de toti si toate
si gandul ca nu mai trebuie sa dai explicatii celor care oricum nu asta asteapta

...nu mai trebuie sa iti bati capul cu femei pentru care e mai important ce scrie pe eticheta bluzei decat ce au in cap,
...nu mai trebuie sa zambesti frumos ca "asa se face",
...sa nu patezi mocheta cu cafea ca e "de fitze" si e corporatista,
...nu mai trebuie sa explici de ce un link trebuie sa se deschida si el undeva intr-o pagina totusi, ce e ala un banner si "de ce nu au reduceri, fata, in mall ca eu mor daca nu imi cumpar pantofii aia"...

Si cerul asta senin de dimineata si gandul ca in sfarsit am scapat ma fac sa zambesc.

Sirnea sau unde incepe cerul senin

La Sirnea incepe cerul senin...


Perdelele sunt diferite...


Iubirea e neconditionata si nu tine cont de rasa...

Nimeni nu se grabeste...


Pentru ca tot acolo ajunge...

In locul cu cel mai senin cer din lume.

Cine cum zambeste

Leapsa primita de la White Shadow – 6 chestii care ma fac sa zambesc. Sa vedem, asadar, as zice:

1. oamenii normali – pentru ca au devenit o raritate si cand dau peste ei ma apuca asa o stare de beatitudine si de relaxare – exact ca atunci cand stau in cada si citesc si fumez si nu ma doare capul;

2. cutreieratul aiurea – sa stiu ca am cat timp liber vreau eu la dispozitie si pot face exact ce ma taie capul;

3. cafeaua de la Grigore – oriunde, oricat, oricum. Pot sa o beau si de una singura, nu ma deranjeaza, dimpotriva ma amuza privirile alea "uite cum sta singura acolo la masa, sigur vrea sa fie agatata", la care raspund cu "ya, right, sigur vreau sa va analizez mai bine pe voi";

4. Blachita – unul din cele trei patrupede - cand se catara pe marginea cazii, cand adoarme pe jos in bucatarie sau cand devoreaza un castron de iaurt cu biscuiti;

5. plecatul la mare – in orice anotimp, la orice ora din zi si din noapte; doar ideea in sine ma face sa zambesc, si sa topai de fericire;

6. cand se apropie ora 11 noaptea si stiu ce urmeaza.

Acestea fiind zise, sa-i mai binecuvantam si pe altii: Adriana, IlluzoricDream, Eternal Sunshine of the Spotless Mind
, Igor.

Deci m-am indragostit

Intai m-am gandit ca da, m-am indragostit. Cu tot tacamul. Fluturasi in stomac, ne-pofta de mancare, agitatie si uitat pe pereti. Imi fac deja planuri cum o sa stam noi impreuna asa frumos, clipele alea de tandrete, ore nesfarsite, mancatul impreuna si alte de-astea pe care le fac oamenii aceia ciudati si indragostiti.

Dupa aceea m-am gandit ca e de la astenia de primavara si ca poate m-a lovit si pe mine soarele de dimineata in drum spre job.

Pentru ca apoi sa ma gandesc ca poate sunt asemeni Colectionarului lui Fowles si dragostea mea e una bolnava cu spirit de adunator si pastrator de fiinte umane in insectarul meu dubios.

M-am mai uitat odata la poza si mi-am dat seama ca da, e safe, e vorba de prima varianta, n-am nici astenie, nici insolatie, nu ma chinuie nici vreo pasiune bolnavicioasa.



Pe ea o cheama Kia si cei de la Asociatia Robi o ofera spre adoptie. Pentru mine va ramane insa o iubire neimpartasita. Pentru ca imi impart deja iubirea cu alte trei patrupede. Dar poate se va trezi cineva intr-o dimineata cu aceiasi fluturasi in stomac, isi va da seama ca n-are nici astenie nici vreo pasiune bolnavicioasa, si o va adopta pe Kia.

Pachetele de primavara

Ingrediente: frig cumplit de dimineata, autobuz aglomerat, o pana de curent, intrat la job pe geam, ceai cu apa rece, visat ca sunt in Vama si trebuie sa iau prosoapele pentru plaja, oameni enervanti, donsoare in bluzite decoltate, casting L’Oreal, buze cu tone de ruj, gandul ca mai e nitel-nitel pana la Sirnea, zapada si aerul de dimineata, cainii de pe poteci, umbrele cailor la inserat sus pe dealuri, pozele la luna, sosetele groase, cafeaua cu lapte de dimineata si trancanitul gazdei, no regretts.

Intrebarea de luni 3: Barbatii si minciunile

"Care este cea mai mare minciuna spusa de barbati?"

De data asta, aveti doua saptamani la dispozitie.

Castigatorul de saptamana trecuta ("Ce fac femeile cand tac?") este Garfield, adica pisoiul portocaliu. Il astept sa isi revendice premiul. Adica trufe cu portocale:)



P.S. Bogdana, peste 2 saptamani, iti revine si tie o parte din premiu , indiferent de castigator, pentru promptitudine;)

Pentru cei care nu stiu ce e cu "Intrebarile de luni", "regulamentul" il gasiti aici:)

Interviu cu Small Wonders

Mircea Popescu a intrebat, eu am raspuns, iar Martianul ala n-a vrut, domle, deloc sa plece de acolo.

Interviul complet cu mine il puteti citi aici, in "Martianul si Simona Constantinescu", despre bloguri in general, ce avantaje au femeile (daca au) ca si "posesoare" de blog, de ce e bine sa fii femeie la 20 de ani si barbat dupa aceea.