Lista mea, pe 24

Nu ti-am mai scris demult o scrisoare si nici nu am mai comunicat prea bine, asa ca am zis sa pun lucrurile la punct si sa te informez cam de ce as "avea nevoie" sa imi aduci:

In primul rand te avertizez ca nu o sa iti cer de data aceasta lucruri materiale. Nu mai am nevoie de ele.

Nu vreau o casa, ci doar un loc in care sa nu fie pustiu si intuneric niciodata.

Vreau gustul fursecurilor cu nuca de Craciun, lumina slaba din bucatarie, mirosul de mandarine, fosnetul pungilor pline de ciocolata.

Vreau sa alunec pe gheata in prima zi de Craciun, sa imi pierd fularul si ea sa ma certe.

Vreau sa ma ajuti sa desenez cea mai frumoasa felicitare de Craciun si sa i-o dai tu pentru mine.

Vreau sa ii spui ca inca imi mai e frig si cand e cald in casa, inca mai sparg cani si inca nu ma pot obisnui cu anumite lucruri.

As fi vrut sa te rog sa o aduci inapoi. Pe 24.

Dar nu vreau sa te supar si sa iti cer lucruri imposibile. Asa ca ma multumesc si cu o cana de cafea. Pentru anul care va veni si in care voi sparge la fel de multe lucruri.

Ti-am zis cat te iubesc?

Suntem la fel de inalti. Dar el este mult mai calm decat mine azi. Nu ii pasa de toata aglomeratia dinaintea Craciunului si nici macar de faptul ca i-am recunoscut tacit ca ma depaseste in dimineata asta.

Mergem extrem de aproape unul de altul si aproape ma sufoca. Imi sopteste lucruri pe care nu le inteleg si ma calca din cand in cand pe piciorul stang. Stie ca sunt stangace.

Ne intra soarele in ochi la amandoi si ne ingheata mainile, mai mult mie. Nu ii pasa si merge mai departe. Probabil vrea sa ma darame azi. Probabil ii va reusi. Il imping putin intr-o parte, se revolta si se apropie si mai mult.

Nu ma lasa sa imi cumpar nimic, nu ma lasa sa respir si sa alerg. Nu intelege ca situatia poate deveni dramatica in aceste conditii. Este suficient de aproape sa il las triumfatoare in mijlocul strazii, singur, si suficient de calm incat sa il aduc acasa. Stie si profita. Stiu si profit.

Ajungem acasa, trecem peste scena sarutului din fata usii, doar suntem oameni maturi amandoi. Ii deschid, il imping putin si il invit inauntru. Sper sa se simta bine. Pana la anul, cand il voi arunca. Acum sunt ocupata sa il impodobesc. Si sa il iubesc. Dragul meu brad de Craciun, ti-am zis azi cat de mult te ador?

O mie de fluturi

Pentru toti cei pe care i-am dezamagit anul acesta... de Craciun...

Exista un moment in care iti dai seama ca toate principiile dupa care te ghidezi sunt gresite si totusi mergi mai departe...

Exista lucruri care nu mai pot ramane la fel, chiar daca iti doresti sa nu se schimbe...

Exista greseli pe care adori sa le faci, exista momente in care iti doresti sa crezi in orice...

Exista cuvinte pe care ti-ai fi dorit sa nu le rostesti niciodata si secunde care sa nu se fi inventat...

Exista o mie de fluturi care sa te faca sa pierzi si sa te pierzi. La fel cum exista o mie de fluturi pentru care sa gresesti. Si pe care sa ii iubesti.

Sunete, zgomote si altfel

Rezonanta oricarei intamplari se afla undeva, intre modul subiectiv de a o percepe si incercarea de a auzi altfel:

Zapada care scrasneste sub rotile masinii la 7 dimineata si linistea de duminica.

Cele cateva secunde cat dureaza sa se piarda un parfum.

Fosnetul degetelor care se ating cautand ceva si aerul cald care se lipeste aproape de toate geamurile.

Zgomotul usilor trantite de vant si al pantofilor care aluneca invariabil pe fiecare bucata de gheata.

Sunetul fiecarui lucru nespus si al fiecarei intrebari nerostite.

Intotdeauna altfel a sunat nespus de bine.

Nu am uitat ce am facut vara trecuta

Sa nu te increzi niciodata intr-o apa adanca, in cuvinte prea multe si in lucruri pe care nu stii sa le faci.

Trecand peste principii si temeri mai mult sau mai putin ascunse... iata ce se poate intampla cand nu ai la indemana decat o pereche de vasle pe care nu stii sa le folosesti si puterea de a tipa pana sa te salveze cineva. De pe celalalt mal. Sau nu...



Nu am invatat sa vaslesc si nici sa tip mai tare sa auda cineva. Doar sa cad...

On my own terms

I want love, but it's impossible
A man like me, so irresponsible
A man like me is dead in places
Other men feel liberated

I can't love, shot full of holes
Don't feel nothing, I just feel cold
Don't feel nothing, just old scars
Toughening up around my heart

But I want love, just a different kind
I want love, won't break me down
Won't brick me up, won't fence me in
I want a love, that don't mean a thing
That's the love I want, I want love

I want love on my own terms
After everything I've ever learned
Me, I carry too much baggage
Oh man I've seen so much traffic

So bring it on, I've been bruised
Don't give me love that's clean and smooth
I'm ready for the rougher stuff
No sweet romance, I've had enough

Franturi

Vorbeste si toate cuvintele ei se agata undeva pe peretele din fata.

Te tine de mana cateva secunde, si simti prin manusile ei negre si groase caldura palmelor.

Nu aude, dar iti raspunde cu cele mai grele priviri.

Sta atat de aproape incat poti sa vezi cati ani au urmarit-o, si totusi se afla mai departe ca niciodata.

Cunoaste fiecare pas ce i se perinda prin fata si il asociaza cu fiecare ora a diminetii, cu fiecare metrou care vine sau pleaca.

E acolo, in fiecare zi. Atat de prezenta, dar atat de invizibila pentru toti care trec, pe acelasi peron, la aceeasi ora.

Till We Ain't Strangers Anymore

Cat de posibil este sa...

Spuneam cuiva drag ca lucrurile imposibile ajung sa se intample atunci cand ti se par cel mai imposibil de realizat si cand greu este putin spus.

Si uite cateva motive...

Este posibil sa depindem de foarte multe lucruri. Dependenta se creeaza cel mai usor. Este posibil sa renunti la multe lucruri. Asa cum ai putea renunta la cafeaua de la 9. Sau la cea de la 10. E vorba numai de cat de bine reuesti sa te joci cu mintea ta.

Este posibil sa crezi cu disperare in foarte multe lucruri. Una dintre ocupatiile noastre preferate. Imposibil sa nu faci asta. Dar foarte posibil sa te opresti la un moment dat.

Este posibil sa ai controlul. Nu asupra ta. Si este imposibil de frumos cand ti-l pierzi. Si poate posibil de daunator. Dar...

Este posibil sa nu vezi absolut nimic. Doar sa atingi lucruri incredibil de intangibile. Dar este imposibil de minunat sa fii orb.

Ultimele doua sfaturi sunt posibil daunatoare. Dar...

Early winter

Starting over and over again
It hurts and I can't remember sunlight
Looks like an early winter

Reactii adverse pe ploaie

De fiecare data cand ploua isi pierd controlul.

Soferul incepe sa rada isteric dupa ce tocmai era sa calce doi copii pe trecerea de pietoni. (i-am zis ca o cana de cafea la ora 6 seara nu face decat bine, calmeaza orice inceput de stari nervoase)

Vanzatorul de verdeata de la metrou inlocuieste mararul cu patrunjel. (tu urasti cel mai mult schimbarile)

Un pachet de servetele aruncat la intamplare pe dalele portocalii se confunda cu un buchet de ghiocei putin ofiliti. (stie ca lucrurile cu adevarat frumoase au un singur loc)

Scarile rulante incep sa se miste invers si intr-o mare de oameni tacuti se aude un singur tipat. Din inertie. (printre singurele lucruri care mai functioneaza azi)

Un telefon suna cum nu a mai sunat niciodata pana acum. Trei alarme se aud consecutiv la distanta de cateva scaune. (important are o silaba mai putin incepand de azi)

Cel putin am descoperit legatura. Intre ploaie si control...

Placinta cu visine

Nu exista varsta si conditionari pentru anumite lucruri.

Asa cum gustul unei placinte cu visine la 8 dimineata in frig nu se va schimba niciodata. Asa cum privirea din ochii lor ramane intiparita undeva, facand abstractie de toti anii care au trecut si de toate urmele lasate in fiecare loc, atat de evident.

La fel cum un multumesc este uneori cel mai nepotrivit cuvant, pentru ca nu are rost.

Imi place sa ii vad la aceeasi masa, singuri intr-un loc in care vara nu mai exista spatiu nici macar pentru un sunet. In linistea lor, la fel de cuminte ca si zapada care nu vrea sa mai vina. Pronuntand cuvinte cu sonoritati atat de clare si uitandu-se intr-o parte. Evitand priviri prea directe si fraze prea complicate.

Uneori un simplu gest pe care il faci te poate face mai fericit decat o mie de cadouri pe care le-ai putea primi. Iar pentru lucrurile simple nu exista varsta sau conditionari.

Turn me on

Pentru toate lucrurile exista un moment anume. Asa cum pentru fiecare statie exista un tramvai si pentru fiecare treapta alta treapta.

Scrooge si Bradul de Craciun

Micul Scrooge s-a revoltat si in seara asta. Prea multe lumini, prea multe zambete pe fata mea, prea multa agitatie si prea mult Bucuresti.

Dar in astfel de momente, niciodata nu este suficient. Plus ca este atat de placut sa abuzezi de anumite lucruri.

Cum ar fi...

Multimea de oameni. Sunt inofensivi. Iti pastrezi calmul si atat. Ei niciodata nu te imbulzesc, doar isi fac loc. Sa treaca pe langa tine, si nu peste tine. Ei niciodata nu urla, doar tipa de bucurie. Nu se agita, doar isi exteriorizeaza starile mai mult sau mai putin placute auzului nostru.

Artificiile. "Clipe de tranzit intre o lume amortita si una insufletita. Primeste dezgustat o iubire falsificata." Interesanta descriere. Eu nu ma gandeam asa departe. Sa zicem ca semanau cu o punga de bomboane verzi, galbene si rosii, varsate alandala in noapte pe o masa putin murdara.

Bradul. "Brad capturat de moase care il aclama, il iubesc brusc si apoi il parasesc." Atat de mare incat nu il puteam incape intr-o privire de-a mea. Prea mare pentru un Bucuresti tot mai invaziv. Aici si-a facut domnul Scrooge simtita prezenta. Dar prea mic pentru capacitatea de asteptare a mea.

Ciocolata. Seamana cu o budinca. La plic. Dar are gust de sarbatoare. Si de sarbatoare toate lucrurile sunt bune.

Bucurestiul. "Bucurestiul este un pacient scofalcit conectat la aparate pentru a supravietui." Potrivit cat sa te pierzi pe fiecare strada si sa uiti unde trebuie sa ajungi. E minunat cand uiti.

Mai e timp totusi ca micul Scrooge sa uite sa se mai revolte atat. Deadline-ul este pe 24 decembrie. Opinia completa si total diferita, aici.

Ghicitori

De ce o maneca este alba si alta rosie?

De ce ea zambeste si imi leaga fularul in jurul gatului?

De ce nu m-a sunat in seara asta?

Oare o sa afle ca am picat ultimul examen?

De ce usile se deschid cu zgomot mai mare si se inchid in soapta?

Oare a terminat de facut checul cu stafide?

Cand o sa ajung sa vad bradul va fi acolo?

De ce afara e intuneric si luminile din vagon nu clipesc niciodata?

De ce am devenit asa?

Imi place sa ghicesc gandurile oamenilor. Din metrou. Imi place sa imi inchpui sonoritatea fiecarui cuvant nerostit in parte.

In anumite dimineti

In anumite dimineti miroase teribil a primavara.

In anumite zile nu ai nevoie de motive pentru a fi tu exact asa cum nu ai mai fost pana acum. Nu ai nevoie de cafea pentru a te trezi sau de haine pentru a nu-ti fi frig. De cuvinte, pentru a certa, de priviri, pentru a intelege, de soapte, pentru a fugi.

In anumite seri se face din ce in ce mai intuneric si gasesti din ce in ce mai multe cani de ceai fierbinte uitate in fiecare camera in parte. Fiecare cu povestea ei.

Si atunci esti doar tu, asa cum ai fost dintoteauna. Cu o mie de cuvinte, tot atatea priviri si fara nicio soapta.

Pentru ca in anumite dimineti miroase teribil a primavara.

In my secret life

Acolo unde lucrurile se rotesc incet si se insereaza tarziu.

Oameni de joi

Isi sprijina sacosele pe picioarele mele. De zece minute. O aud cum vorbeste in spatele meu de trafic, aglomeratie si domnisoara care nu i-a dat locul azi in tramvai. De asta a ales microbuzul azi in loc de orice altceva. Interesanta alegere, as putea spune.

Ar trebui sa ma irite, dar are o voce placuta. Asa ca incerc sa mai uit de efectul sacoselor ei asupra picioarelor mele deja amortite. La un moment dat se face intuneric. Fularul ei impresionant prin dimensiuni si textura ajunge pe fata mea. Nu stiu prin ce miscari abil efectuate, dar... era acolo. Insa are o voce placuta in continuare si rezist.

Monologul, presarat pe alocuri cu interventii nervoase ale celor din jur, trece de la domnisoara care nici in ruptul capului nu i-a dat locul de dimineata, la retete culinare de care nu mai auzisem in viata mea (dar pareau bune), la povesti despre rude mai mult sau mai putin indepartate, la intrebari retorice (ne vom mai misca vreodata de aici), la tacere in cele din urma.

Si la plans. Un plans mai neasteptat si mai clar ca niciodata. Si la linistea dimprejur. Si la vocea ei placuta, picioarele mele amortite, si neputinta de a o ajuta cumva.

Semne

Cand iti ingheata varful nasului mai mult ca de obicei.

Cand apar in vitrine primele ghirlande de stele si primii ochi rotunzi si negri.

Cand te grabesti si in acelasi timp stai pe loc.

Cand razi si aerul miroase a fum, a caldura si a vanilie.

Cand seara lumina capata cu totul alte reflexii ca pana acum.

Cand diminetile sunt mai linistite si noptile mult mai scurte.

Cand nu mai ai rabdare si incepi sa te joci cu degetele de la o mana cantand la un pian imaginar.

Sunt toate semne.

Azi insa era acolo

Vara era mai tot timpul acolo. Ma obisnuisem atat de mult cu ea. Aceeasi ora, aceleasi dimineti. Invatasem chiar sa nu intarzii pentru a o mai prinde pentru cateva minute.

Apoi nu a mai aparut. Si eu am inceput sa intarzii.

Azi insa era acolo. Cu aceeasi ochi rotunzi si veseli, ce imi amintesc de sunetul castanelor rostogolite in parc. Mai imbatranita si mai trista. Dar cu aceeasi ochi. Si aceleasi castane in mintea mea.

Apleaca smerita capul cand un trecator grabit ii arunca un ban. Si tine minte foarte multe lucruri. Tine minte buchetul de flori pe care i l-am dat in loc de bani si tine minte pateurile cu caise din diminetile de iulie. Iar eu o tin minte. Mereu.

Si tin minte ca ii plac florile albastre, prajiturile, discutiile de 3 minute de la 8 dimineata si oamenii. Iar mie imi place ea. Foarte mult.

Te-am uitat pe ultimul scaun

L-am uitat pe ultimul scaun din ultimul 90 de pe ziua de azi. Cuminte, s-a uitat cu mine pe fereastra spalata de ploaie tot drumul. Stie ca nu imi place sa vorbeasca aiurea si a tacut la fel de pios ca si o calugarita abia intrata in manastire.

Ma mai uitam din cand in cand la el. Si mi se facea pofta. Dar ploua prea frumos astfel incat sa ii stric tacerile aburinde cu gandurile mele ascunse. Am mers pret de cateva statii, doar noi si stropii de ploaie, si aburii de pe geamuri.

Dupa a doua statie, au inceput manifestarile tandre. Brusc, m-am gandit ca poate ii e frig. Nu aveam altceva, asa ca i-am cedat o manusa de a mea. Cu dungi albastre, albe si rosii. A primit-o recunoscator. Atat ii trebuia...

Am mers inca o statie si inca una... Deja a trebuit sa impartim dragul nostru 90 cu privirile curioase ale calatorilor infrigurati. Nu mai aveam rabdare si el stia asta. Dar nu am ce sa ii fac. Toate lucrurile frumoase au un sfarsit. Toate ploile au un cer senin. Toate autobuzele au un capat. Si toate gandurile mele au o limita.

Mai era putin. Stia si stiam. Il privesc. Ultima privire. Ma pregateam sa pun capat. Se deschid usile. Si ploua. Si ma grabesc. Si cobor. Si ma impiedic. Si il uit acolo. Pe ultimul scaun din ultimul 90. Cu pareri reciproce de rau.

Intotdeauna mi-au placut strudelele cu dovleac. Iar acesta era ultimul pe seara de azi.

Inghetata de fistic

Se aseaza langa mine si imi dau seama ca nimic nu s-a schimbat.

"Peste un timp, voi pleca. Uite, inca mai ai inghetata din aceea ciudata, cu fistic."

Am aprins lumina si am alergat pe toate holurile pe care le stiam sau nu. Am aruncat cutia de inghetata inspre el, spunand ca mi-e frig. Si ca nu imi place culoarea verde. Dar mie imi place de fapt. Culoarea verde.

Cu prima pereche de sandale iesite in cale am pasit pe langa el, inchizand toate luminile in urma mea. Erau sandale de urias in picioarele mele si ma ajutau sa ma impiedic, la fiecare pas. Iar lui ii place sa ma impiedic.

Iar mie imi place inghetata de fistic.

Uneori, pentru unele lucruri

Pentru unele lucruri e bine sa lupti. Pentru ca foarte rar se intampla ca lucrurile sa fie perfecte.

Pentru unele lucruri e bine sa te hotarasti. Pentru ca cel mai usor se pot pierde lucrurile aparent inexplicabile.

Uneori nu e bine sa cauti explicatii, ci doar sa vezi. Sa vezi, pana nu vei deveni mult prea orb.

Uneori e bine sa te trezesti, pentru a visa in continuare, mult mai frumos.

Pentru ca unele lucruri chiar merita.

Bitter Moon

Polanski a reusit sa vorbeasca perfect despre pasiune si obsesie duse la extrem. Ca toate filmele vazute in ultima vreme, rezist cu greu la prima ora, pentru ca in ultimele 30 de minute sa prind o replica, o privire sau un gest care sa imi schimbe parerea.

In cazul de fata, replica atat de simpla “Matur, sa ne comportam matur” m-a facut sa vad filmul cu alti ochi. Era incercarea disperata de reintoarcere la normalitate, cand deja jocul obsesiv nu mai permitea demult asta. Deplin constienta ca in viata oricui exista un astfel de moment in care a te comporta matur suna atat de derizoriu si amuzant, am trecut mai departe. Incepea sa imi placa, in sfarsit. Pacat ca mai erau doar 15 minute.

Ultimul schimb de replici dinainte de a se transforma totul intr-un cliseu:

Cred ca m-am indragostit de tine
Sa fim seriosi, sunt doar o fantezie.
Este tot un joc?
Am spus eu ca nu ar fi?

Bitter Moon este un film despre 4 oameni cu 2 destine frapant diferite. Nu este nevoie decat de un moment de nebunie pentru a declanja un joc la fel de nebun. Deja ma gandeam ca “Magicianul” lui Fowles va apare dintr-un colt razand haotic. Dar nu. S-au dus si cele 15 minute. Eu insa l-am vazut pe Conchis tot filmul, intr-un colt, regizand. Sau probabil ca a fost doar Polanski.

Oameni si emotii

Ar trebui sa fie de ajuns sa ne uitam unii la altii si sa mergem mai departe. Dar nu am putea vedea atat de multe lucruri.

Ar trebui sa nu ne pese cand cineva e la pamant si are nevoie disperata de o mana intinsa. Se gasesc atat de multe cioturi de care sa se agate. Ce ar mai conta o mana? Mainile sunt expresive si nu e bine.

Ar trebui sa nu auzim, sa nu intelegem, sa nu conteze si sa nu contam. Emotiile sunt cele care te doboara si te fac sa auzi, intelegi si sa contezi atunci cand nu trebuie.