Wishful Tuesday

Uneori ne dorim lucruri excesiv de simple.

Love is not a commodity

Si acum ca a trecut, (in sfarsit!) si ziua de ieri:

Why Love Matters More (And Less) Than You Think

Articolul asta este ca o cafea fierbinte intr-o dimineata nedormita:

"But love is not a commodity. Love is the messiest, most singular, least interchangeable, and most transformative idea our species has yet invented."

"Despite our attempts to trivialize it, commercialize it, and strip-mine it of meaning, love is still dangerously, incandescently meaningful. While we may try to reduce it to a mass-made quasi-luxury we purchase on credit once a year, obediently, in the form of chocolates, flowers, and dinners, it remains vital."

I call it tuesday

Pentru ca mi se pare aberant sa alegi o zi din an, impreuna cu TOT restul lumii, in care sa-ti declari sus si tare iubirea. Ca un banner interstitial fara buton de close.

Sa cumperi flori, praline, ursuleti, perne si alte dulcegarii. Sa alergi prin mall-uri dupa pungute de cadouri care sa spuna in locul tau cat de mare e inima ta. Ea / el ar trebui sa stie. Sa cumperi clasici (atat de clasici...) trandafiri rosii dupa ce tot anul i-ai mai cumparat, eventual, flori doar de ziua ei si de 8 martie.

Si nu, nu inseamna ca nu sunt o persoana romantica. Dar tot ce este pur demonstrativ, nu este.

Si tot ce este sustinut sus si tare, in general, nu are fond. Si forme, cred ca sunt suficiente in ziua de azi.

Si poate ca daca te-ai opri putin din goana de azi cu "trebuie neaparat sa gasesc flori ca ne vedem la 6" ai vedea ca ar fi mai sincer si mai fumos sa-i cumperi mai des flori in restul anului. Sa alegi cea mai banala zi si sa-i cumperi o tampenie care sa o faca sa zambeasca, in loc de un cadou clasic la care se asteapta. Sa o asculti cand are o problema, in loc de o cina la un restaurant scump pe 14 februarie cand probabil nici nu stiti ce sa va mai spuneti. Si multe alte nimicuri care, chiar daca nu striga sus si tare ca o iubesti, s-ar putea sa o faca sa simta asta.

Pana una alta, sa ne bucuram de o autentica si banala zi de marti. Putem sa facem orice alta zi din an, cu putina iubire, speciala.

Aprilie

Complet dubios, acum cateva dimineti m-am trezit ferm convinsa ca e aprilie. O zi de aprilie putin mai calda ca de obicei, incat sa poti dormi cu geamul intredeschis, iar cand deschizi ochii, perdeaua sa adie putin de la vant. Si sa-ti fie suficient de cald si de racoare in acelasi timp incat sa nu te ridici prea repede din pat.

Complet normal, azi am "gustat" de 5 ori din zapada. In diferite intersectii, in fata unei usi si in fata unei masini. Cu cafea in mana si pe mine sau fara. Direct pe zapada sau peste o doamna si sacosele ei. Ne-am ridicat reciproc si ne-am suit in acelasi autobuz aglomerat. Fara urma de resentiment sau ceva furie in privire. Se pare ca spiritul de solidaritate functioneaza mai bine in conditii de vreme nefavorabila. Sau poate ca ingheata toate cuvintele urate.

Normal sau nu, inca nu ma obisnuiesc cu modul in care imi ingheata mainile in mod constant, cu falsitatea unora, cu zambetul altora, cu oamenii zgmotosi care vorbesc mult prea mult pentru vremea de afara, cu semi-intunericul ciudat si rece de la 6 dimineata, cu faptul ca nu am mai scris de foarte mult timp aici. Si mi se facuse asa, intr-un fel, oarecum dor.

Luni septembrie

Cateva minute de liniste, ora cand amiaza se pierde si lumina se contopeste cu inserarea, lumina asta de septembrie pe care o ador, orele petrecute doar pentru tine, cana de cafea facuta cadou, cadourile mici primite cand nu te astepti, povestile despre "cum era", prieteni vechi si prieteni noi, nu exista inceputuri si nici sfarsituri de fapt, oameni dragi care sunt mult prea departe dar pe care speri ca ii vei revedea la "Craciunul urmator, daca nu, la vara", planuri pentru weekend-uri cu mers in piata si citit pe balcon cat inca nu iti ingheata picioarele pe seara, de cumparat mere si ciuperci si verdeata, de plimbat prin parcuri cu niciun gand negativ in cap, cu alte si alte planuri, cu senzatia ca nu-ti ajunge timpul pentru TOT, dar fara ingrijorarea aceea prosteasca si inevitabila, doar cu credinta ca POTI.

Pe scurt, una dintre cele mai blande luni Septembrie.

Alegeri

Nu stim niciodata, suta la suta, daca alegerile pe care le luam sunt cele corecte. Sau cel putin nu in 90 la suta dintre cazuri. Si ce este cel mai "rau" este ca ne punem aceste intrebari in ceea ce priveste deciziile importante din viata noastra.

Ce putem face ulterior este sa ni le asumam in totalitate, atat alegerile cat si consecintele lor, si sa ne adaptam din mers. Sa revenim asupra lor atunci cand consideram ca este cazul, sa fim constienti de zilele bune dar si de zilele rele care le pot urma, de pierderi si de castiguri, de cum trebuie sa ne pliem si sa ne schimbam si noi in functie de alegerile facute. Pentru ca daca momentul deciziei este scurt (si intens, ce-i drept), momentele de dupa, TOATE acele momente de dupa sunt cele care ne definesc si care ne confera unitate si verticalitate in fata noastra si a celorlalti.

Cel mai bine se spune ca trebuie sa iei o decizie cu sufletul si sa actionezi ulterior cu capul. Well, nu stiu daca reusim asta de fiecare data. Sau cel putin eu ajung sa fac exact invers. (Si da, mi-era dor sa scriu un post oarecum personal dupa atata timp). "Corectitudinea" deciziilor (atat de subiectiva...) o poate demonstra doar timpul si felul in care ne vom raporta noi la schimbarile survenite.

Si melodia de azi, pe care nu am mai ascultat-o de mult timp, si care m-a dus cu gandul la toate deciziile pe care le-am luat in ultima vreme.

Unde sa pleci cand trebuie sa pleci

Far and Away

Aici si cantand asta.

Dreams do come true

Trei pe opt

N-am fost niciodata adepta sarbatorilor si a chestiilor care "trebuie" facute, doar pentru ca trebuie si atat. Ma scot din sarite stereotipuri, lucruri aruncate doar de dragul de a le spune / face, pentru ca asa e normal si pentru ca asa se asteapta restul sa se intample.

Pentru mine 8 martie este in continuare, ca si acum 20 de ani, ziua mamei, cu felicitari pe hartie cumparate de la posta, cu cosulete cu ghiocei, cu serbari la scoala, cu toate emotiile acelea care iti faceau obrajii sa arda. Si atat.

N-am asteptat ziua de azi. Si nici n-am asteptat nimic de la ea.

Dar au fost trei chestii, complet ilogice si lipsite de orice "trebuie" care au facut-o frumoasa, intr-un fel pe care chiar nu il preconizam.

O papusa - cadoul acela primit fara niciun motiv, spontan si sincer si frumos, un telefon primit - telefonul acela de la oameni dragi din trecut, discutiile despre lucrurile simple si buline, despre cum te regasesti pe tine cel de acum mult timp intiparit in vocea celor cu care nu ai mai vorbit de ani, tu asa cum erai atunci si cum incepi sa uiti ca esti, si imaginea a trei femei cu cate o narcisa in mana, galagioase, indreptandu-se spre statia de autobuz, la 7, in semi-lumina de inceput de intuneric - imaginea aceea de "totul e in ordine", de lucruri normale si la locul lor.

In definitiv, doar lucruri simple, asa cum ar trebui sa fie azi.

Prietena mea de la Motivi

O dimineata clasica de sambata. Cauta manusile, cauta lista, ipod-ul e incarcat, un bilet cu doua calatorii dus-intors pana in Carrefour. Bun. Trece un 102, prea departe, trece al doilea 102, ma uit la gheata, ma uit la genuchii mei, ma gandesc sa alerg, ma uit iar la gheata, decid ca e mai sanatos pe jos.

Nu sunt un mare fan Motivi (un magazin de haine pentru posibilii cititori de sex masculin ale caror posibile prietene nu i-au carat acolo, bravo lor), dar institnctul meu de pradator in perioada reducerilor de 70% mi-a zis "hai, fa o exceptie de data asta".

Si intru.

Gol, ca sambata dimineata la 11. Ma uit in stanga, in dreapta si VINE. Ii simt rasuflarea in ceafa, isi drege glasul, inevitabilul ei "va ajut cu ceva", inevitabilul meu "multumesc, deocamdata ma uit". Ma lasa in pace cat sa mai pun mana pe o pereche de pantaloni si un tricou. Si acum ma intreb de ce naiba am facut-o.

"Sunt foarte frumosi, vreti sa vi-i duc la cabina?"

"Da, multumesc".

Tot raul spre bine pana la urma.

Intru in cabina, ies, crezand ca am gresit. Ma asteptau, puse frumos, alte 2 perechi de pantaloni si 2 tricouri, "poate o sa-ti placa". Uuuu, deja ne-am apropiat, imi zice mie schimbarea brusca a pronumelui personal folosit. Trec peste. E bine sa treci peste uneori.

Probez. Ii simt DIN NOU rasuflarea de partea cealalta a cabinei.

"Gata? Ai terminat?"

Pregatita cu o replica, dar ma abtin.

"Nu."

Se foieste, o simt. Si incepe:

"Saptamana trecuta mi-am cumparat si eu o pereche de pantaloni ca ai tai si de atunci nu ii mai dau jos" (wow). "Auzi, imi place culoarea ta de par, e naturala?"

(Complimentele primite din partea strainilor de obicei ma emotionau intr-un fel anume, de data asta insa n-a mers).

Ma schimb, deja mi-e cald, m-am enervat, incep sa ma gandesc ce-o fi fost in mintea mea sa intru in loc sa stau linistita acum cu o lista si o cutie de suc de rosii in mana intre doua rafturi din Carrefour.

Si brusc, evident in momentul in care ma schimbam, se da la o parte perdeaua cabinei. Nu apuc sa vad decat o privire de sex barbatesc indecent atintita asupra mea si vocea prietenei mele pierdute: "ah, ma scuzati, am crezut ca v-ati schimbat deja." - de remrcat din nou schimbarea pronumelui folosit.

I-am pus in brate cele 2 perechi de pantaloni si cele 2 tricouri (deci da, in continuare nu-mi place Motivi), i-am multumit din priviri tipului care a avut decenta sa nu ii dea un cot si prietenului lui sa ma vada, mi-am zis ca na, uneori trebuie sa mai iesi putin din rutina, chiar daca asta inseamna sa ramai fara tricou sambata dimineata in fata unui strain intr-un magazin Motivi si am plecat.

Carreffour, suc de rosii, here I come. No more Motivi for me. O sa ma gandesc la o alta varianta de iesire din rutina pentru diminetile de sambata.

Forget about details

Pentru ca, la un moment dat, trebuie sa vezi lucrurile clar, in alb sau negru. Chiar daca...

Miercuri

Pentru ca e miercuri, iar eu am o inclinatie naturala pentru zilele de miercuri in general, si pentru ca mi se invart prin minte chestii si pentru ca ma bucur asa de mult cand mai aud cate un "am citit postul tau aseara" si pentru ca mi-e dor sa-mi fie dor sa scriu si pentru ca azi mi-au inghetat mai putin mainile si pentru ca am baut o chestie buna cu mere si pentru ca e 11.09 (as putea spune ca e fix ziua mea dar e doar o ora) si pentru ca - a opta oara, chiar eram curioasa - asta ar trebui sa fie una dintre frazele de la cafeaua de dimineata:

Cu peron pe partea stanga

Pe vremuri aveam o pasiune nebuna sa merg cu metroul; pe distante lungi, schimbat de 3 ori, in metrourile alea vechi si rosii care nici nu stiu daca mai circula de la Basarab spre 1 mai. Nu mai am de mult timp deja drum pe acolo, din pacate. Era cea mai buna metoda de a-mi pune gandurile in ordine si de a observa: gesturi, oameni, haine, vorbe.

Pe vremuri mai aveam o pasiune (si o mai am) pentru merdenelele cu branza de la piata Victoriei, pentru lucruri imposibile, cautat partituri in anticariate (cat de demult...), iesitul de sambata seara si statul degeaba de duminica seara, trezitul la 7 fara un sfert, mersul la mare pe nepusa-masa, vorbitul la telefon cu orele, oameni, asa in general, tramvaie, cafea la Grigore pe Lipscani, sus.

Si uite asa ajung la concluzia ca suntem, de fapt, o suma de tabieturi; unele care ne raman de-a lungul timpului, altele pe care le uitam pentru a face locul altora. Si, chiar si atunci cand pretindem ca uram rutina, de fapt ne-o cream, cu fiecare automatism pe care il prelungim, zi dupa zi. Nu e neaparat rau, atata timp cat ne inecam in automatismele placute, care pana la urma ne definesc.

Cred ca mi se trage de la faptul ca am mers cu metroul, 2 statii, acum 2 zile, ceea ce nu mai facusem de secole. Si mi-am reamintit. 2 statii, fix cat am avut timp sa caut ipod-ul, sa-l deschid si sa ascult melodia asta.

Si apoi, Piata Sudului cu peron pe partea stanga.

Fix it

If it's half broke, part fix it.

2011 in 38 de cuvinte

Asta pentru ca tot nu am apucat sa scriu un post despre rezolutiile mele pe 2011. In... 38 de cuvinte, cam astea ar fi, cele de mai sus.

Ah.

Si sa adaug:
concertul Bon Jovi
multe, multe concedii departe, departe
si mai multe fapte bune si mai multi oameni dragi
Toffee Nut de la Starbucks in varianta de vara
cel putin jumatate din lucrurile pe care ar trebui sa stiu sa le fac pana la varsta asta (probabil ca ma descurc sa plantez un copac, ma gandeam poate invat sa si conduc. o masina)
dimineti de duminica in care sa n-am ce face si ma sui pur si simplu in tren (dupa ce in prealabil am inchis ochii si am ales la intamplare ceva din mersul trenurilor)
un balcon mare, mare, mare cu lalele
Sighisoara din nou
si un an la fel de complex ca cel care a trecut.

We see things as we are

We do not see things as they are, we see things as we are.

Mi-era dor de discutiile de dimineata de la cafea si de mersul in piata dupa fete de masa, rosii si cirese.

Cand se intampla lucruri frumoase, vrem sa ii avem aproape pe cei la care tinem. Si chiar daca azi la masa un loc a fost gol, a compensat cu o discutie (doar virtuala) cu un pahar de vin (real), la fel de spumoasa, la fel de plina de mirari, interjectii, planuri de cumparat bilete de avion, amintiri, ce mai face Blani, un an care a trecut, ca o discutie face to face de dimineata sau de seara din cafenele de pe Lipscani, so foolishly.

Ne leaga de oamenii cu care petrecem timpul mult mai multe decat ne dam seama pe moment. Nu suntem calculatoare care sa functioneze perfect, fara slabiciuni si fara erori. Sau, si asa, suntem calculatoare care functioneaza cu foarte multi virusi. Virusi ce se numesc bucurie, compasiune, grija, tristete, agitatie, imi pasa, ne pasa. Dar functionam atat de frumos cu toti acesti virusi.

Si da, zilele sunt importante. Si cele mai neinsemnate. Toate, pentru ca putem sa fim, sa facem lucruri la care in mod normal nu ne-am asteptat. In orice zi; trebuie doar sa avem putin curaj si sa credem (uneori nebuneste) in ceea ce ne dorim. Si sa vedem lucrurile asa cum suntem noi, exact asa.

Ceva, ceva timp

A trecut mai putin de jumatate de an de la ultimul post si mai bine de un an de la perioada in care scriam in mod constant. Asta pentru ca se intampla lucruri. Multe, multe.

Asa pe scurt: m-am "obisnuit" cu noul meu cartier, nu mai dau buzna peste vecinul de la 1, Helga e de fapt o tipa ok (avea si o carte in geanta - am vazut eu - si face gimnastica de la 3 ani - mi-a povestit ea). La anul o sa vina Bon Jovi si in fiecare zi cand imi amintesc ascult impreuna cu vecinii un album complet (incerc sa-i educ), am cunoscut oameni frumosi in lunile astea, am renuntat la oameni de prisos - pana la urma zic ca e echilibrata balanta), in seara asta mi s-a facut asa un dor nebun de redeschis blogul, la Grigore nu mai au Brasilian Nut de mult, prea mult timp (ce vremuri!!), intre timp am trecut peste perioada Starbucks si sunt in perioada Gloria Jeans - genial capucino duminica dimineata. Incerc sa fac o fapta buna in fiecare zi, si va invit si pe voi sa o faceti (da, pe imparte.ro, bineinteles), nu m-am lasat de fumat, dar m-am apucat de dans, am ajuns la sezonul 3 din Dr. House, ma gandesc sa fac blogul putin mai restrictiv, nu m-am lecuit de multe lucruri, mi-au ramas aceleasi tabieturi, mi-am pregatit patinele albe si genuchii pentru cazaturi pe gheata, ma bucur la fel de frenetic ca se apropie Craciunul. Voi ce-ati mai facut? :)

Ah, si mi-era dor de melodia asta, asa de dor.

Helga si lungul drum spre casa

Pe "Helga" (habar n-am cum o cheama, dar Helga i se potriveste de minune) am cunoscut-o azi, acum cateva ore, si efectele persista.

Helga ar trebui sa fie instructoarea de aerobic, dar nu i se potriveste titulatura, asa ca, mai simplu, am numit-o "profa de sport". Profa aia de sport, ca in generala, inevitabil rea, inevitabil dura, inevitabil putin mica si indesata, dar cu o energie dubios de debordanta.

O ora care se prevedea a fi relaxanta, asa ca dupa o vineri lunga la job, a devenit prima parte din "cum sa o faci pe Helga sa taca din gura sau cum sa fugi din sala fara sa te faci de ras".

M-am asezat in fata, langa ea, sperand ca eu, ca o incepatoarre in astfel de antrenamente ugicatoare (ma rog, Cardio Power), vad mai bine ce si cum. Prima remarca: "domnsioara, aici nu dansam, aici SARIM!" (aia e, trecusera doar 3 zile de la ora de salsa, imi ramasese intiparita pe retina miscarea de solduri). Merg mai departe, de data asta SARIND, ca un iepure voios (pe naiba).

A doua remarca: exact cand stiam ca nu ma vede, indraznesc sa ridic piciorul la o inaltime mai umana care sa imi permita sa-mi mai trag nitel sufletul. Gresit! Helga era langa mine, langa urechea mea, aproape peste mine, urland, fara nicio picatura de sudoare pe frunte: "Misca picioruuuuuuuul! Hai, ca se poateeee! Haaaaai!". Am miscat piciorul dintr-un instinct de aparare presupun, dupa care am picat. Definitiv. La pamant. Fara sa imi mai pese daca urla, da, sare, sau ma face bucati acolo, in mijlocul unei sali pline.

Acum nu ma mai misc si probabil ca nici maine nu o voi mai face. Iar pe Helga o voi visa la noapte, pentru ca de obicei, cand e urat afara, am si cosmaruri. Dar daca va e dor de un antrenament in cel mai pur stil militaresc, eficient (n-am ce zice) sau daca vreti sa o cunoasteti pe Helga (sa luati doua fiole de calciu inainte si sa mancati ceva), va recomand antrenamentul meu de Cardio Power. Merita!

A fost odata

Cred ca mi-era dor sa-mi ramana in minte o groaza de imagini, pentru ca apoi sa-mi revina, obsesiv, la toate cafelele din toate diminetile identice de Bucuresti:

Ploaia de sambata, asa cum nu o sa o aud niciodata de la bucataria de la etajul 1


Cei mai multi nori din lume


si aburul de dimineata, de dupa ploaie


Laica si splendoarea din iarba


Ursei, indecis ca de obicei (sa sar, sa nu sar, bine, hai ca mai bine doar ma lipesc de usa de la bucatarie poate - poate)


exista un timp pentru toate


si exista franturi de gesturi si gusturi care raman probabil impregnate pe retina noastra si care vor deveni sinonime cu "atunci cand eram mici"


usi la care nu stii daca sa bati sau sa intri


case pentru care e mereu toamna


momente de liniste si-atat

si drumuri pe care le memorezi ca la 12 ani, cand ai invatat sa mergi pe bicicleta.

Citatul de joi

"To repeat what others have said, requires education, to challenge it, requires brains."

E aiurea cand lipsesc amandoua insa.

Ajutati-o pe doamna Busuioc

Ne-am intalnit "intamplator". Una dintre acele intalniri care trebuie sa se intample. Povestea ei e trista, probabil este una dintre aceia pentru care ziua de maine se masoara in cate felii de paine va avea pe masa. Cu toate acestea, doamna Busuioc este de un optimism debordant, care m-a facut sa imi reevaluez eu insami "problemele" pe care le am.

Puteti sa o ajutati cu orice. Haine, mancare, incaltaminte, o usa noua la apartament, un aragaz nou. Sau macar cu o vorba buna, pe care ma ocup personal sa i-o transmit. Ceea ce pentru noi inseamna probabil o iesire in oras sau un pranz la birou, pentru ea este mancarea pe o saptamana sau mai bine.

Povestea ei si a intalnirii noastre o gasiti aici.

Noua spre zece

Sunt lucruri pentru care nu am stiut niciodata sa-i multumesc. Si momente pe care nu le-am pretuit indeajuns.

Intre Romana si Universitate mi-am dat seama ca mi-e dor asa cum nu mi-a mai fost niciodata, ca in bucatarie nu va mai mirosi niciodata a casa asa cum mirosea, nu imi va mai spune nimeni in felul acela "poti mai mult", nu vom mai planta rosii in aprilie, nu imi va mai spune la multi ani pe 11 noaptea, nu imi va mai face supa si nu se va mai ingijora, nu va mai uita in ce clasa eram intr-a sasea, nu imi va mai arunca partiturile, nu imi va mai vorbi in felul acela complet deosebit al nostru.

Pentru ca un an trece prea repede, dar nu am niciodata timp sa uit.

Wishful friday

Inca un caffe latte cu martipan, imi pare rau, voi ce faceti in weekend, da, vreau exact acele cizme de cauciuc, imi e somn, de ce visez baloane zburatoare, nici azi n-au eclere, bitter sweet symphony, e vineri si vreau multe chestii. Si visez de cateva zile baloane zburatoare.

Shuffle

Mi-era pofta de ceva. Habar n-am de ce. Chestii amestecate. Mi-am pus singura pereche de manusi pe care o mai gasesc in ultima vreme. Ipod-ul pe shuffle. Imi place chestia asta, niciodata nu stii ce melodie o sa urmeze.

Prima straduta printre blocuri. Prima melodie. Destinatia Mega Image. Salata si tampenii si iaurt si ciocolata. Ce aberant, plimbatul prin Carreforur mi se pare deprimant, in Mega Image insa pluteste mereu asa o chestie. Si o cutie de lapte.

Doua statii. Shuffle din nou. Scap cu viata din fata unui 4 x4 care opreste apoi langa mine. Miroase a parfum (un parfum barbatesc atat de comun incat nu mai are niciun rost) si trece fulgerator pe langa mine. Hai ca n-am patit nimic nici de data asta. Arogant si nesemnificativ ca orice posesor de 4 x 4 care duhneste a parfum si asculta ceva de la care pe mine ma doare capul.

Schimbam putin.

Prima intalnire cu el, cainele negru. Ma gandesc ca nu ar fi prea indicata o confruntare fata in fata, mai ocolesc un bloc, oricum habar nu mai am unde sunt. O duduie cu un munte de sacose vrea sa treaca pe langa mine sau peste mine. Strategic, ma dau la o parte sa ii deschid calea. Gresit! Cu ultima unduire vajnica a sacosei cu cartofi ma arunca in zapada. Oricum trebuia sa curat si pardesiul asta.

Shuffle again.

De data asta trebuie. Nas in nas cu cainele negru, noi doi, mai aproape ca niciodata. Faza cu cititul gandurilor nu merge de data asta. "Nu mi-e frica, nu mi-e frica". Nici asta. Ma gandesc rapid sa-i arunc ceva din plasele mele de la Mega Image. Ce? Salata? Iaurt? Ciocolata? Neee. Fuga.

Urmatoarea.

Aprind o tigara. Imi face cu ochiul o banca plina de zapada, dar il vad. A treia oara fata in fata cu cainele negru care ma urmareste ar fi mult prea mult. Imi mai iau un bulgare in spate (maine chiar duc pardesiul la curatat) si ma indrept, triumfator, spre casa.

Shuffle pentru ultima data.

Intru in scara blocului si simt doua perechi de ochi atintite dupa mine. "Da, sunt vecina de la etajul unu." Ar trebui sa port o pancarta ca sa evitam toate privirile dubioase din fiecare seara. Si nu, nu e nevoie sa vii dupa mine pana unde se termina scarile. Cainele Hap ma priveste furios si disperat, imi place combinatia asta, deci ii deschid usa amical pentru o masa calda si un somn fara latraturi la parter.

Daca stau sa ma gandesc bine, habar n-am de ce imi era pofta. Nici salata, nici iaurt, nici ciocolata. De fapt aveam in cap o combinatie dubioasa de melodii. Inca de dimineata. Si vroiam sa ma plimb asa, nitel, ce de fiecare data, fara motiv.