miercuri, 8 iunie 2016

Festivalul Filmului Evreiesc

A sasea editie a Festivalul Filmului Evreiesc Bucuresti va avea loc in perioada 11-17 iunie, la Muzeul National al Taranului Roman, Sala Horia Bernea, cu intrare libera. Proiectii vor avea loc si la Cinemateca Eforie si pe terasa Green Hours.

Editia de anul acesta va cuprinde peste 30 de filme documentare si de fictiune, lungmetraje si scurtmetraje, majoritatea in premiera in Romania. Programul proiectiilor va fi disponibil la www.bjff.ro.


Festivalul va include, si anul acesta, doua sectiuni competitive: una de documentare si alta de fictiune. Competitia de filme de fictiune cuprinde cinci titluri: How to Win Enemies (Argentina, 2015, r: Gabriel Lichtmann), Song of Songs (Ucraina, 2015, r: Eva Neymann), Time to Say Goodbye (Germania, 2015, r: Vivianne Andereggen), Are You Joking (SUA, 2014, r: Jake Wilson) si She’s Funny That Way (Germania – SUA, 2014, r: Peter Bogdanovich).
Competitia de documentare propune sase filme din patru tari: Shifting Sands (Israel, 2016, r: Ido Glass) – in premiera mondiala in circuitul festivalurilor internationale -, I Don’t Belong Anywhere: the Cinema of Chantal Akerman (Belgia, 2014, r: Marianne Lambert), It Takes a School (Israel, 2016, r: Tami Gross, Maya Rothschild), Orphans of the Revolution (Israel, 2015, r: Igal Bursztyn), The Venice Ghetto: 500 Years of Life(Italia-Franta, 2015, Emanuela Giordano) si Zemene (SUA, 2014, r: Melissa R. Donovan).

In afara competitiei, programul va fi grupat in mai multe sectiuni:
- Golden, o sectiune noua in cadrul festivalului, cuprinde doua filme multipremiate:Son of Saul (2015), lungmetrajul de debut al regizorului László Nemes, distins in 2016 cu premiul pentru Cel mai bun film strain la Premiile Oscar ale Academiei Americane de Film, Globurile de Aur si Premiile César. Pe langa acestea, filmul a primit alte 40 de premii si 38 de nominalizari. Cel de-al doilea film prezentat in cadrul Golden este controversatul documentar The Gatekeepers(2012), in regia lui Dror Moreh, propunerea Israelului pentru Premiile Oscar din 2013, film care a iscat reactii pe mapamond.
- Sectiunea Portret de Regizor: Savi Gabizon cuprinde trei productii ale apreciatului regizor israelian. Shuroo (1990), primul lungmetraj din filmografia acestuia, este o comedie in care personajul principal da lovitura lansand o carte de dezvoltare personala, dar trebuie sa aiba grija ca nimeni sa nu afle de trecutul sau indoielnic. Tragi-comedia Lovesick on Nana Street (1995)il aduce in prim-plan pe Victor, un tanar care se indragosteste de o frumoasa actrita si ajunge sa-si piarda mintile, iar rasturnarile de situatie se tin lant. Nina’s Tragedies (2003), povestea unui adolescent indragostit de propria matusa, detine recordul in istoria Premiilor Ophir, supranumite “Premiile Oscar israeliene”. Filmul a obtinut 11 statuete Ophir si este, de asemenea, prima productie de lungmetraj israeliana proiectata la renumitul festival de film Sundance.
- Best of BJFF readuce in fata publicului bucurestean doua dintre cele mai apreciate productii din prima editie a festivalului – Gainsbourg: a Heroic Life (r: Joann Sfar), o reprezentare originala a vietii celebrului cantaret si scriitor de origine mozaica Serge Gainsbourg, si A Room and a Half(r: Andrey Khrzhanovsky), o productie in care secventele jucate alterneaza cu cele animate si cu imaginile de documentar, recompunand intr-zun film de ficţiune o serie de evenimente din biografia poetului Joseph Brodsky, laureat cu Premiul Nobel in 1987.

Cineaşti evrei de renume mondial- Retrospectiva: Sidney Lumet include trei dintre cele peste 40 de filme realizate de cineast de-a lungul carierei sale. Find me Guilty, ecranizarea celui mai lung proces intentat vreodata Mafiei, aduce pe marele ecran povestea mafiotului Jack DiNorscio, care decide ca cel mai bun avocat al familiei sale nu poate fi decat el insusi. In Before the Devil Knows You’re Dead, doi frati, in disperarea de a face rost de bani, iau neinspirata hotarare de a jefui magazinul de bijuterii al parintilor lor. Serpico prezinta povestea adevarata a politistului newyorkez Frank Serpico (interpretat de Al Pacino), care decide sa-i demaste pe colegii sai corupti, dar impotriva caruia se intorc pana si cei mai apropiati prieteni.

Accesul la proiectiile din cadrul Festivalul Filmului Evreiesc Bucuresti 2016 va fi liber, in limita locurilor disponibile. Exceptie fac proiectiile de la Cinemateca Eforie, unde cinematograful percepe o taxa de 5 lei, precum si Gala de deschidere si Gala de inchidere a festivalului, unde accesul se va face pe baza de invitatie.

Mai multe detalii pe site-ul festivalului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu