Fundatia Calea Victoriei (strada Popa Soare nr. 40) te provoaca in luna martie sa iti antrenezi imaginatia si creativitatea participand la ateliere ingenioase precum: Fotografie Urbana, Mozaic, Pictura, Mandale creative sau Desen.
Alatura-te oamnenilor entuziasti si experimenteaza tehnici si arte care te vor relaxa si iti vor dezvolta sensibilitatea artistica. Alege unul dintre cele trei ateliere sustinute de artistul plastic Teodora Varzaru: Desen, Pictura sau Mozaic.
Luni, 7 martie, te asteptam la CURSUL DE DESEN: creion, carbune, pastel, unde vei descoperi cum sa incepi o compozitie de natura statica, cum sa alegi diferitele tipuri de contrast, degrade-uri fine si tonuri subtile si cum sa faci schite dupa corpul uman. La finalul acestui curs de desen vei deprinde informatiile necesare pentru a incepe o lucrare artistica in orice forma a ei, fie ca este vorba despre o pictura sau o lucrare de grafica.
Continuam vineri, 25 Martie, cu ATELIERUL DE PICTURA – Stiluri si mari pictori, in cadrul caruia vei realize o lucrare pornind de la operele unor pictori celebri. Vei afla lucruri noi despre parcursul artistic si viata lui Vincent Van Gogh, Gustav Klimt, Joan Miro si Jackson Pollock. La finalul cursului vei avea 4 picturi pe panza, inspirate de lucrarile acestora.
Urmeaza, sambata, 26 Martie, Atelierul de MOZAIC, un atelier practic, unde vei invata cateva repere despre istoria mozaicului si cum poti decora diferite suprafete intr-un mod deosebit. Materialele pe care le vom folosi sunt marmura, gresia, ceramica smaltuita si sticla colorata, iar obiectele pe care le vom decora sunt atat utile cat si estetice. Rasfoieste, pe canalul nostru de Youtube, seria de materiale video Inspiram prin Arte, sa o cunosti pe Teodora Varzaru si sa afli experientele ei de la cursuri.
Daca esti pasionat de lumea umbrelor si a luminilor si vrei sa iti valorifici imaginatia, vino miercuri, 16 martie, la cursul de FOTOGRAFIE URBANA pentru incepatori, sustinut de fotograful Valentin Boboc. Un atelier relaxant care te va ajuta sa te exprimi si sa surprinzi lucrurile spectaculoase din jurul tau.
Te invitam la final de luna, in 29 Martie, sa experimentezi Atelierul de MANDALE creative, sustinut de Maria Murgu. Vei cunoaste art terapia, o perspectiva terapeutica a artelor care te va ajuta sa te redescoperi cu ajutorul simturilor.
Pe langa atelierele prezentate mai sus poti alege si altele. Afla programul lor accesand: www.victoriei.ro. Inscrieri la contact@victoriei.ro.
Fundatia Calea Victoriei este o institutie culturala independenta care concepe cursuri si evenimente in domenii culturale si de dezvoltare personala. Misiunea noastra este sa inspiram tinerii si adultii prin arte si stiinte umaniste, abordate intr-o maniera interactiva.
Citeste si:
Cursuri gratuite de limba germana la Biblioteca Metropolitana
Expozitia colectiva Mail Art
Spectacolele lunii martie din stagiunea UNATC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu