miercuri, 16 septembrie 2015

Noaptea Alba a Bucurestiului

Sambata, 19 septembrie, in Bucuresti va avea loc cea de-a cincea editie  Noaptea Alba a Bucurestiului.

Timp de o noapte, Bucurestiul devine o retea de instalatii interactive si instrumente audio-vizuale care il transforma intr-un teren de joaca. Este noaptea in care inima orasului se activeaza la o simpla atingere sau miscare si te prinde intr-o lume virtuala in care trecatorii devin participanti.


Nu mai putin de 15 instalatii vor impanzi Centrul Vechi al Bucurestiului in Noaptea Alba de pe 19 spre 20 septembrie, printre care zmeele maiuestuoase Les Luminéoles, inaltate la 30 de metri deasupra solului care atrag bucurestenii din mai multe puncte ale orasului, peretii care vor putea fi „pictati” cu imagini video despre istoria Bucurestiului, cuburile muzical-vizuale ce invita participantii sa creeze si sa se exprime impreuna, instalatiile interactive de lumini si sunete Lights Contacts si boxele Street Sound ce genereaza un soundscape din sample-uri muzicale declansate de prezenta si miscarile trecatorilor.

Acces gratuit.
Program 21.00 - 03.00.

Cele 15 instalatii care vor impanzi Centrul Vechi sunt:

Harta Interactiva (Romania, Intouch Media)
In fata Hanului Gabroveni, Strada Lipscani 84-90
Descopera principalele atractii ale Noptii Albe intr-un mod distractiv!
Harta instalatiilor se va proiecta in fata Hanului Gabroveni pe asfalt, iar bucurestenii vor putea interactiona cu ea, fiind actionata de o simpla apasare a piciorului. Fiecare apasare va active informatii despre instalatie.

Urban Lights Contacts (Franta, Scenocosme)
Pe Strada Stavropoleus
Atingi si dezlantui sunete si lumini tehnicolore.
Pentru a face cu adevarat ceva memorabil, ai nevoie de un partener. Lumineaza-ti noaptea si descopera sunete noi impreuna cu prietenii tai. Pune mana pe sfera tactila din centrul instalatiei si activeaza circuitul electrostatic. Pentru a-l completa, insa, ai nevoie de minimum o persoana in plus. La cel mai subtil contact fizic direct pe piele, vei declansa o explozie de lumina si sunet. Strangeri de mana, mangaieri si chiar sarutari, de toate acestea depinde intensitatea efectelor luminoase si volumul fundalului sonor. Singura limita este imaginatia.

Lumineolele (Franta, Porte par el vent)
In Piata Sf. Anton
Cerul orasului animat de meduze colorate.
Imagineaza-ti o seara in care cerul Bucurestiului este strabatut de meduze colorate. De fapt, nu-ti imagina, ci pregateste-te excact pentru o asemenea experienta fascinanta. Zmeele pline de gratie si luminate de leduri “inoata” la 30 de metri deasupra publicului. Lasa-te incantat de miscarile maiestuoase ale Lumineolelor care-si unduiesc coada si aripile in propriul ritm.

Tonomatul de poezie (Romania, Mitos Micleusanu)
Pe Strada Covaci
Poezii recitate direct din tonomat.
Daca romanul s-a nascut poet, atunci tocmai ai gasit cel mai mic cenaclu din tara. Instalatia conceptuala vintage iti pune la dispozitie o lista de poeme selectate din operele a cinci autori moderni si clasici. Alegi poemul, rostesti titlul acestuia, prin palnia acustica, si apoi te bucuri de modul in care sunt recitate versurile. De cine? De interpretul din tonomat. Vei avea parte de o experienta aparte, live si nefiltrata de mijloace electronice. Din nefericire, nu vei sti niciodata identitatea recitatorului, iar de aici poti incepe o intreaga elegie...

Simona Strungaru Symphonics meets Pisica Patrata (Romania, Simona Strungaru)
Intersectia Strazii Carada cu Strada Lipscani
Pentru ochi si urechi: muzica si grafica live.
30 de minute de concert simfonic insotit de proiectia desenelor realizate in timp real.
Ce se intampla atunci cand mixezi o orchestra formata din 30 de muzicieni cu unul dintre cei mai cunoscuti artisti grafici ai Capitalei? Obtii peste 30 de minute de concert simfonic, imbogatit de proiectia celor zece desene realizate in timp real. Incantare pentru urechi, bucurie pentru ochi. Simona Strungaru este pianista, dirijor si compozitor de muzica de film. Alexandru Ciubotaru este creatorul desenelor care au inveselit peretii gri ai Capitalei, precum si coautor al volumului “Istoria benzii desenate romanesti”.

Kaleidopolis (Romania, Aural Eye)
Intersectie Strada Gabroveni cu Strada Sepcari
Priveste orasul prin ochii unui caleidoscop gigantic.
Bucurestiul de astazi si de alta data prinde viata. Te-ai intrebat cum s-ar vedea Capitala printr-un caleidoscop gigantic? Surprinde imaginile in miscare, prin tubul cu oglinzi. Vei fi surprins sa descoperi Arcul de Triumf sau Ateneul Roman intr-un mod complet nou, datorita efectului de fragmentare.

Sezatoare cu cantec (Romania, Mindscape Studio si ELEVATOR Art Group)
Pe Strada Franceza, langa Muzeul Curtea Veche
Asaza-te si creeaza cantec si culoare.
Vechile obiceiuri ale comunitatilor rurale intalnesc tehnologia prezentului. Sezatoarea cu cantec intareste relatiile dintre indivizi, dar nu lasa tehnologia sa impiedice procesul de comunicare. Dimpotriva, instalatia asteapta ca trecatorii sa se aseze comod pe cuburi si sa declanseze sunetele si efectele vizuale. Astfel, comunicarea non-verbala intra intr-o noua dimensiune, iar conversatiile sunt animate de creativitate.

Bucuresti. Strat cu strat (Romania, Mindscape Studio)
Strada Franceza, Hanul lui Manuc
Vopseste virtual peretii cu un trafalet tehnologic.
Daca arheologii descopera diferitele fatete ale oraselor vechi scotocind strat cu strat, aceasta instalatie iti dezvaluie istoria Bucurestiului prin adaugarea cate unui element nou. Rola pentru grafitti ajuta participantii la festival sa vopseasca un perete cu imagini vii, avand la dispozitie elemente recognoscibile. Astfel, istoria orasului se lasa descoperita in mod natural, an cu an, deceniu cu deceniu si secol cu secol.

Cosmic Rain (Romania, Mindscape Studio)
Pe Strada Lipscani, la Hanul Gabroveni
O ploaie de stele chiar pe ferestrele Hanului Gabroveni.
O noapte alba trebuie sa fie cu adevarat de neuitat, deci nu poate fi conceputa fara o ploaie de stele. La Hanul Gabroveni ai ocazia sa admiri o ploaie de stele in miniatura, proiectata direct pe ferestrele cladirii. Ai nevoie doar de un coechipier alaturi de care sa te feresti de corpurile ceresti care se indreapta cu viteza catre sol. Scapa cu bine din ploaia de stele si descopera legaturi cu oamni noi, intr-o maniera distractiva si antrenanta.

Street Sound (Romania, Modulab)
Pe Strada Covaci
Soundtrack-ul vietii tale creat live prin miscarile trupului.
Instalatie sonora interactiva alcatuita din 10 boxe ce genereaza un soundscape format din sample-uri muzicale declansate de prezenta si de miscarile trecatorilor. E timpul sa te simti ca intr-un thriller captivant. Paseste cu incredere si lasa cele zece boxe ale instalatiei sa te surprinda. Prezenta ta activeaza senzorii si declanseaza un soundscape format din sample-uri muzicale. De aici, scenariul noptii tale albe poate evolua dupa cum doresti.

Pixelart (Romania, Modulab)
Intersectia Strazii Carada cu Strada Doamnei
Atingi si desenezi in pixeli.
Hraneste-ti curiozitatea si atinge display-ul luminos interactiv. Imaginile si mesajele afisate depind de tine! Aprinde pixelii ecranului. Stinge-i pe cei deja activati. Traseaza linii, deseneaza patrate, animale, forme abstracte sau scrie un text scurt. Lasa-te surprins de tine insuti!

Laser Grid (Romania, Modulab)
In Pasajul Latin, Piata Roma
Evita razele laser ca sa nu declansezi alarma.
Capcana urbana formata dintr-un grid de raze laser ce declanseaza o alarma in momentul in care una dintre raze este intrerupta, provocand trecatorii la o experienta amuzanta si plina de adrenalina.
Sa spargi o banca iti ofera o portie mare de adrenalina, dar si consecinte la care nu ai vrea sa te gandesti. De ce sa nu pastrezi partea amuzanta, cea in care te straduiesti sa eviti razele laser. Intrerupe una dintre raze si vei declansa alarma. Intra intr-o experienta amuzanta si totusi solicitanta, la care iti poti provoca prietenii.

Big Bob Band (Romania, Les Ateliers Nomad)
In Piata Roma
Misca-te si da viata unui alter-ego 8 BIT.
Stilul 8 BIT nu putea lipsi de la o veritabila sarbatoare a orasului tau. Big Bob Band te ajuta sa interactionezi liber la generarea de sunete si imagini vizuale. Da viata personajului digital prin intermediul butoanelor colorate, al clapelor midi custom made si al padurilor cu bete de tobe. Foloseste instrumentele pentru a-l face pe Big Bob sa te amuze cu expresiile lui si cu sunetele reactive.

Trigger Fun (Romania, Les Ateliers Nomad)
Intersectia Strazii Postei cu Strada Mandinesti
Pedalezi neincetat si activezi o super animatie pe cladire.
Conceptul instalatiei interactive consta in amplasarea aleatorie in spatiul public a unor butoane, manete, biciclete statice, senzori activati de presiune, miscare sau alte tipuri de interactiune fizica umana. Acesti senzori vor declansa animatii proiectate pe suprafata unei singure cladiri, in momentul descoperirii si activarii lor de catre publicul participant, generand astfel o continuitate de proiectii interactive.

Aquatic Harp (Romania, Intouch Media)
Intersectia Strazii Lipscani cu Strada Smardan
Atinge undele de lumina si activeaza sunete minunate.

Citeste si:

Studioul de dans contemporan CNDB
In prima saptamana de scoala calatoresti cu Uber si donezi automat rechizite copiilor
Filme la Cinema Muzeul Taranului in saptamana 14 - 20 septembrie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu