miercuri, 25 martie 2015

Festivalul International de Film NexT: noi provocari cinematografice la cea de-a noua editie

Cea de-a 9-a editie a Festivalului International de Film NexT, care include cea mai importanta competitie de scurtmetraj din Romania, va avea loc intre 15 si 19 aprilie 2015,  la Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPRO si intr-o serie de locuri neconventionale.

„Initiat in memoria a doi cineasti talentati, regizorul Cristian Nemescu si sound designer-ul Andrei Toncu, NexT continua sa descopere voci si viziuni noi in cinema”, potrivit organizatorilor.


Criticii Irina Trocan si Andrei Rus au ales impreuna, pentru al doilea an, filmele ambitioase, inovatoare care vor concura pentru trofeele NexT, dar si pe cele din programele speciale, tematice, care acopera gusturi si subiecte foarte diverse, de la filme-soc, kung fu si muzica, la problematica minoritatilor sexuale. NexT va arunca un ochi in culisele filmelor, intr-o sectiune noua care merge behind the scenes, va incuraja polemicile pe tema feminismului si va aduce cele mai provocatoare experimente noi in cinema.

Unul dintre cele mai populare evenimente NexT revine la CinemaPRO vineri, 17 aprilie, 20.30, intr-o seara de covor rosu: Oscars Night. Cele cinci titluri (live action) nominalizate anul acesta la premiile Academiei Americane de Film, inclusiv castigatorul statuetei pentru Cel mai bun scurtmetraj, The Phone Call, in regia lui Mat Kirkby, vor fi proiectate in premiera in Romania, oferite de Shorts TV. Celelalte patru titluri sunt Aya, regizat de Mihal Brezis si Oded Binnun, aprimul scurtmetraj lansat cu succes in Israel in cinematografe, pe cont propriu; Parvaneh, al iraniencei Talkhon Hamzavi, despre o tanara afgana merge la Zurich sa le trimita bani parintilor si intalneste o punkerita; Boogaloo and Graham, de Michael Lennox, despre doi pusti, cu doi pui de gaina pe umar, care invata lucruri despre viata, si Butter Lamp, distins cu numeroase premii, in care regizorul Hu Wei contureaza subtil un intreg tablou politic in Tibet.

Biletele la Oscars Night, precum si abonamentele NexT au fost puse in vanzare, incepand din 27 februarie, pe www.eventbook.ro.

Anul trecut, 123 de scurtmetraje proiectate in 14 sectiuni au fost vizionate de peste 7000 de spectatori, iar 112 de invitati si-au prezentat filmele, au jurizat sau au sustinut seminarii la NexT. Invitatul special al editiei a fost renumitul regizor britanic Peter Webber.

In cele 9 editii, NexT a adus in atentia cinefililor filmele de inceput ale unor cineasti talentati. Inainte de a fi recunoscuti pentru lungmetrajele lor, NexT le-a proiectat scurtmetrajele lui Jamie Travis, Basil da Cunha, selectionat anul trecut in Quinzaine des Réalisateurs la Cannes cu Ate ver a luz, Arnaud des Pallières, inclus in cursa pentru Palme d’Or cu Michael Kohlhaas(2014), Sophie Barthes, care si-a prezentat la Sundance si Karlovy Vary Cold Souls (2009), Spencer Susser, recunoscut pentru Hesher, un film cu Joseph Gordon-Levitt si Natalie Portman, Marian Crisan, Tudor Cristian Jurgiu, multi-premiat de curand pentru Cainele japonez, Eva Pervolovici.

Citeste si:

Filme la Cinemateca in saptamana 23 - 29 martie
Filme la Noul Cinematograf al Regizorului Roman in saptamana 23 - 29 martie
Prin Bucurestii lui Mircea Eliade: traseu cultural ARCEN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu