miercuri, 11 martie 2015

Cursurile lunii martie la Incubator107

Viata mea de breaking news

Este un atelier de dezvoltare personala, in care pe langa selectia riguroasa a celor mai frumoase momente, fix ca la o sedinta de redactie, trasam si primii pasi spre crearea unui telespectator/amator de presa scrisa responsabil si profesionist, care sa stie ce sa aleaga.

Cand?
Miercuri@incubator107 , 11 Martie de la 19:00 la 21:00
Miercuri@incubator107 , 18 Martie de la 19:00 la 21:00
Miercuri@incubator107 , 25 Martie de la 19:00 la 21:00
Miercuri@incubator107 , 01 Aprilie de la 19:00 la 21:00
Inscrierea se face aici.

Astrologia chineza BaZi si Feng Shui-ul traditional

O incursiune in fascinanta metafizica chineza, prin care veti afla mai multe despre destin si modul in care poate fi el schimbat prin liber arbitru si actiune personala.
Principalul instrument pe care il vom folosi in decodificarea destinului va fi astrologia chineza BaZi, cu ajutorul careia vom incerca sa raspundem cat mai in amanunt la intrebarea : “Cine sunt eu?”.
Cu ajutorul Feng Shui-ului traditional vom incepe mai apoi sa ne schimbam efectiv vietile, printr-o serie de actiuni pe care le putem face acasa sau la locul de munca. Vom demitiza de asemenea anumite aplicatii “new-age” ale acestei stiinte foarte exacte, explicand de ce broscutele, elefanteii, ratustele mandarine si alte pisicute simpatice nu fac parte din remediile traditionale Feng Shui.

Cand?
12 martie - O incursiune in fascinanta astrologie chineza BaZi
24 martie - Despre arta Feng Shui-ului traditional. Aplicatii practice
28 martie - Selectarea datelor favorabile prin ZeRi
30 martie - Aplicatii Feng Shui si BaZi pentru atragerea job-ul perfect si a partenerul ideal
Inscrierea se face aici.

Ce ne spune corpul cand ne doare

Va invit la trei intaniri in care sa experimentam corporalitatea si ce ne poate spune despre noi durerea, atunci cand apare si unde apare in corp.
Vom explora structura corporala, semnificatia psihica a diferitelor parti, organe si a tulburarilor lor, prin miscare, desen si discutii interesante.
Scopul final al atelierului este acela de a deveni mai constienti de corpul nostru si de ce are sa ne spuna, ca oglinda sincera a noastra, uneori prea sincera.

Cand?
Vineri@incubator107 , 13 Martie de la 19:00 la 21:00
Vineri@incubator107 , 20 Martie de la 19:00 la 21:00
Vineri@incubator107 , 27 Martie de la 19:00 la 21:00
Inscrierea se face aici.


Atelier acrobatic de legatorie

Seria 1/Ziua 1: Ne invartim in jurul mucavalei si al panzei pana gasim design-ul preferat apoi intindem izometric aracetul si balansam strategic sfaltuitorul pentru a da forma scoartelor.

Seria2/Ziua 2: Sprijinindu-ne de masa luam fiecare fascicul in parte si cu miscari circulare le legam intre ele. Blocul de carte ce ne-a lucrat cei 19 muschi ai palmei urmeaza sa fie alipit scoartelor printr-un forzat de rezistenta.

Seria3/ Ziua 3: Exersam diverse elemente decorative si accesorizam show-ul acrobatic dupa bunul plac apoi ne bucuram de performanta.

Cand?
Sambata@incubator107 , 14 Martie de la 16:00 la 18:00
Sambata@incubator107 , 21 Martie de la 16:00 la 18:00
Sambata@incubator107 , 28 Martie de la 16:00 la 18:00
Inscrierea se face aici.

Cum sa interactionam cu alte nationalitati

Ai fost vreodata timorat cand s-a pus problema sa discuti cu un strain, chiar daca stapaneai limba acestuia ? Ai vrea sa lucrezi intr-o companie multinationala si sa calatoresti mult pentru serviciul tau? Sau pur si simplu stii deja ca este important sa fim deschisi si receptivi la alte culturi, acum ca toti suntem parte dintr-un sat global si ai vrea sa ai acces la experienta directa a altcuiva ? Atunci acest atelier este pentru tine si te astept cu drag sa ne cunoastem!
Vom impartasi experientele proprii si vom identifica  jucandu-ne ce stereotipuri avem despre altii si despre noi insine ca parte a unei nationalitati, vom gasi solutii care ne ajuta sa privim ca pe un plus acest tip de experienta.

Cand?
Sambata@incubator107 , 14 Martie de la 19:00 la 21:00
Sambata@incubator107 , 21 Martie de la 19:00 la 21:00
Inscrierea se face aici.

Arhetipuri in cuplu

Va atrag eroii si eroinele? V-ati visat personajul principal dintr-un film mitologic sau fantasy?
Mitul eroului e activ in viata tuturor, dar nu am fost invatati sa reperam etapele de evolutie in care ne aflam si ce aspecte din noi s-au activat in trairea mitului personal.
Conform psihologiei analitice jungiene si, in particular, a cercetatorilor Robert Moore si Douglas Gilette  exista 4 modele arhetipale fundamentale care ne modeleaza inconstient atitudinile si felul de a ne purta:
Regele, Razboinicul, Amantul si Magicianul. Haideti sa le exploram, impreuna cu contrapartea lor feminina, intr-un demers de autocunoastere si dezvoltare, pentru a activa constient eroul din noi:

Cand?
Duminica@incubator107 , 15 Martie de la 16:00 la 18:00
Duminica@incubator107 , 22 Martie de la 16:00 la 18:00
Duminica@incubator107 , 29 Martie de la 16:00 la 18:00
Vineri@incubator107 , 03 Aprilie de la 19:00 la 21:00
Inscrierea se face aici.

Serile ONG cu Creionetica

La Serile ONG abordam subiecte legate de comunicarea cu schepsis a cauzelor sociale, culturale sau de mediu. Cu fiecare intalnire echipa Creionetica te va ajuta sa-ti cristalizezi principiile estetice, valorile artistice, metodele eficiente si etice de a comunica o campanie, un proiect, un produs sau o cauza.

Cand?
Duminica@incubator107 , 15 Martie de la 19:00 la 21:00
Duminica@incubator107 , 29 Martie de la 19:00 la 21:00
Inscrierea se face aici.

Healing can B FUN playshop

O calatorie vesela in lumea jocului, simturilor si a bunei dispozitii pentru a ne elibera de griji si emotii negative. Vom folosi cai haioase si creative care te vor ajuta sa te conectezi la inima, corp si univers intr-un fel in care nu ai mai facut-o niciodata. Vei afla ca spiritualitatea si vindecarea nu sunt neaparat treburi serioase, ci mai degraba foarte fun, daca alegi sa le privesti dintr-un unghi diferit.
In timpul atelierelor vom alege o emotie negativa pe care sa lucram de comun acord - furie, tristete, frica. Ne vom juca cu ele si vom vedea ce au ele sa ne spuna cu adevarat. Vom alterna momentele de interiorizare cu cele de veselie si joaca pentru a invata sa reactionam mai bine la extremele prin care ne trece viata din cand in cand . Vom rade si ne vom imbratisa, vom glumi si ne vom juca.

Cand?
Luni@incubator107 , 09 Martie de la 19:00 la 21:00
Luni@incubator107 , 16 Martie de la 19:00 la 21:00
Luni@incubator107 , 23 Martie de la 19:00 la 21:00
Inscrierea se face aici.

15 actiuni care atrag banii in viata ta

Imagineaza-ti, pentru o clipa, ca ai un venit mare si stabil, ca locuiesti in casa visurilor tale si ca faci ceea ce-ti place. Pe masura ce aceasta imagine se contureaza in mintea ta, poate ca vei vrea sa stii mai multe despre cum poti transforma acest vis in realitatea de zi cu zi.
Te asteptam la atelierele „15 actiuni care atrag banii in viata ta”, unde vom discuta despre ce poti sa faci in mod foarte concret ca, in sfarsit, sa fii mai implinit din punct de vedere financiar si, deci, mai fericit!
La primul atelier, marti, 10 martie, vom discuta despre actiunile exterioare, cele pe care le poti face in jurul tau pentru a elimina orice bariera care sta acum in calea abundentei.
La cel de-al doilea atelier marti, 17 martie, vom vedea care sunt schimbarile interioare care te vor organiza astfel incat veniturile tale vor incepe sa creasca de unde nici nu te astepti.
Iar la final vei primi un cadou-surpriza care te va sustine in acest drum spre implinirea financiara.

Cand?
Marti@incubator107 , 10 Martie de la 19:00 la 21:00
Marti@incubator107 , 17 Martie de la 19:00 la 21:00
Inscrierea se face aici.

Horea Murgu - Mentor la Incubator

”La inceputul anilor 2000 (usor tarziu !?!) l-am descoperit (din carti) pe Tim Gallwey apoi, imediat pe Thomas Leonard, care inca traia. Exact in anul cand Leonard a plecat din lumea asta a aparut pentru mine oportunitatea infiintarii Coaching Institute (2003). Am invatat cu primele serii de formare, din fericire cu un mare maestru: Alain Cardon. M-am mai dezvatat de multele metehne intelectuale si am mai pus ordine in ”amintirile” (citeste telenovelele) unui individ, atunci de peste 50 de ani, care facuse si patise multe, multe, dar viata sa nu avea carena, sonarul nu evalua adancimile pe unde naviga. … Au urmat alte si alte formari si re-formari, intalniri (mai ample sau mai fulgurante) cu mari maestri in coaching (Juli Hay, Stanislas d'Airames, Roger Greenaway, Sandra Wilson, Robert Dilts, John Whitmore, Nandana Nilson … pana la recentele cu Kaifi, Lapida-Bogda, Norbert Apter sau David Clutterback) dar si multe intalniri cu oameni, clienti cum se zice, pana m-am mai aflat chiar si pe mine insumi ca maestru (!?!), dupa atatea ore de ”autocunoastere”. Drumul - mi-e mult mai clar acum - nu are un sfarsit (altul decat cel fizic, poate) dar e atat de pasionant. La fiecare cotitura a potecii vezi alte si alte peisagii, te insotesti in calatorii cu alti parteneri de drum. Ramai in dialog cu ei si cu tine.

Cand?
Joi@incubator107 , 19 Martie de la 19:00 la 21:00
Inscrierea se face aici.

Designul vine din interior

Cu totii ne dorim case spatioase si luminoase, fara probleme de depozitare, cu un design facut dupa chipul si asemanarea noastra. Un spatiu in care sa te relaxezi imediat ce ai deschis usa.
Te invitam  la atelierele de design interior care te vor ajuta sa iti transformi casa in cativa pasi simpli si eficienti!
26 martie: Schimbari mici, efecte majore- 7 trucuri pentru a reimprospata locuinta
In primul atelier iti vom prezenta reguli si trucuri care te vor ajuta sa aduci casa in care locuiesti la potentialul ei maxim.  Vom descoperi impreuna cum sa organizezi o camera ca sa para mai spatioasa, cum sa profiti la maxim de lumina naturala, cum sa creezi o atmosfera scenografica cu lumina artificiala si cum sa combini culorile si texturile pentru un design armonios.
Apoi vom pune teoria in practica. Ne jucam de-a arhitectii si amenajam impreuna  planul unui apartament. Pentru asta, noi iti punem la dispozitie cartonase cu diverse obiecte si piese de mobilier, tu vei veni cu dezinvoltura, curiozitate si creativitate.
2 aprilie- Gaseste-ti stilul interior
La al doilea atelier continuam amenajarile: vei completa un test de personalitate, iar noi iti vom spune pe loc ce stil de design interior ti se potriveste cel mai bine. Apoi te punem din nou la treaba: in cadrul stilului ales, vei combina culori, texturi, mobilier si decoratiuni pentru a crea moodboarul camerei tale ideale. Sigur va fi de mare ajutor in amenajarea sau reimprospatarea casei tale!

Cand?
Joi@incubator107 , 26 Martie de la 19:00 la 21:00
Joi@incubator107 , 02 Aprilie de la 19:00 la 21:00

Inscrierea se face aici.

Citeste si:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu