Trei pe opt

N-am fost niciodata adepta sarbatorilor si a chestiilor care "trebuie" facute, doar pentru ca trebuie si atat. Ma scot din sarite stereotipuri, lucruri aruncate doar de dragul de a le spune / face, pentru ca asa e normal si pentru ca asa se asteapta restul sa se intample.

Pentru mine 8 martie este in continuare, ca si acum 20 de ani, ziua mamei, cu felicitari pe hartie cumparate de la posta, cu cosulete cu ghiocei, cu serbari la scoala, cu toate emotiile acelea care iti faceau obrajii sa arda. Si atat.

N-am asteptat ziua de azi. Si nici n-am asteptat nimic de la ea.

Dar au fost trei chestii, complet ilogice si lipsite de orice "trebuie" care au facut-o frumoasa, intr-un fel pe care chiar nu il preconizam.

O papusa - cadoul acela primit fara niciun motiv, spontan si sincer si frumos, un telefon primit - telefonul acela de la oameni dragi din trecut, discutiile despre lucrurile simple si buline, despre cum te regasesti pe tine cel de acum mult timp intiparit in vocea celor cu care nu ai mai vorbit de ani, tu asa cum erai atunci si cum incepi sa uiti ca esti, si imaginea a trei femei cu cate o narcisa in mana, galagioase, indreptandu-se spre statia de autobuz, la 7, in semi-lumina de inceput de intuneric - imaginea aceea de "totul e in ordine", de lucruri normale si la locul lor.

In definitiv, doar lucruri simple, asa cum ar trebui sa fie azi.