Cred ca mi-era dor sa-mi ramana in minte o groaza de imagini, pentru ca apoi sa-mi revina, obsesiv, la toate cafelele din toate diminetile identice de Bucuresti:
Ploaia de sambata, asa cum nu o sa o aud niciodata de la bucataria de la etajul 1
Cei mai multi nori din lume
si aburul de dimineata, de dupa ploaie
Laica si splendoarea din iarba
Ursei, indecis ca de obicei (sa sar, sa nu sar, bine, hai ca mai bine doar ma lipesc de usa de la bucatarie poate - poate)
exista un timp pentru toate
si exista franturi de gesturi si gusturi care raman probabil impregnate pe retina noastra si care vor deveni sinonime cu "atunci cand eram mici"
usi la care nu stii daca sa bati sau sa intri
case pentru care e mereu toamna
momente de liniste si-atat
si drumuri pe care le memorezi ca la 12 ani, cand ai invatat sa mergi pe bicicleta.
Ploaia de sambata, asa cum nu o sa o aud niciodata de la bucataria de la etajul 1 
Cei mai multi nori din lume 
si aburul de dimineata, de dupa ploaie
Laica si splendoarea din iarba
Ursei, indecis ca de obicei (sa sar, sa nu sar, bine, hai ca mai bine doar ma lipesc de usa de la bucatarie poate - poate)
exista un timp pentru toate
si exista franturi de gesturi si gusturi care raman probabil impregnate pe retina noastra si care vor deveni sinonime cu "atunci cand eram mici"
usi la care nu stii daca sa bati sau sa intri
case pentru care e mereu toamna
momente de liniste si-atatsi drumuri pe care le memorezi ca la 12 ani, cand ai invatat sa mergi pe bicicleta.
