Exista un parc. Probabil ca pentru fiecare exista, la un moment dat, un parc. In care incepi sa visezi. Fluturi mari si albi si leagane care scartaie. Mirosul de noapte si de trotuare dupa ploaie, umbrele copiilor care si-au julit genuchii in dupa-amieze de vara pe aleile lui.
Exista un parc ce memoreaza imagini, cuvinte, ferestre deschise, usi in spatele carora se afla salvarea ta. Cuvinte pe care nu le-ai spus. Din frica de a nu se transforma in fantome albe care te vor bantui in fiecare zi de ianuarie.
Exista un parc cu gradina aceea, odata minunata, din spate. Unde culegi trandafiri salbatici din care faci dulceata. Unde inveti sa invarti masinaria din care fabrici cuvinte nespuse. In fiecare noapte, cineva are grija de tot: de cuvinte, de gesturi, de vise, de uitare.
Pana intr-o zi.
Pastrezi tot in urma si reinveti sa uiti sa invarti masinaria din care fabrici cuvinte nespuse. Pana la urma, toate masinariile au acelasi principiu.
L-am aflat.
"Cuvinte pe care nu le-ai spus. Din frica de a nu se transforma in fantome albe care te vor bantui in fiecare zi de ianuarie."
RăspundețiȘtergereCuvintele nespuse. Cate sunt. Cate frustrari pot deveni. Cat potential ar avea. Cata eliberare sau incatusare pot provoca. Si...raman inside..unde credem ca le e cel mai bine..
asa small, muzica din asta care țâsnește direct din venă vreau! :)
RăspundețiȘtergeren-am mai trecut de mult pe aici, recunos spasit...
@montecore:tocmai, pt ca au un potential mult prea mare toate cuvintele astea...
RăspundețiȘtergere@panta: pai mi-era dor de niste muzica de-asta direct din vene:)) bine-ai venit din nou draga panta:)