Eu si prietenele mele in alb

Nu stiu cum se face ca de la o vreme tocmai ce mi-am facut o groaza de prietene. Bine, sunt genul acela de "relatii" pe care le intretii pentru ca TREBUIE. Adica exact ce nu imi place mie.

In cazul de fata insa, dracul n-a fost atat de negru.

Si cum ziceam, prietenele astea ale mele au un loc al lor unde stau ele, dragele. Si job-uri diferite. Nu prea le invidiez, sincera sa fiu. Doua dintre ele vand chestii. Una cafea la 5 mii paharul (dar cafea din-aceea adevarata, cu gust puternic si sanatos, mai ceva ca intr-o cafenea de pe Dorobanti), iar alta, chestii care se zice ca te-ar face bine. Discutabil.

Mai sunt prietenele de sus. Ca sa ajung la ele, trebuie sa trec prin etapa "mie-nu-imi-e-frica-de-lifturi-care-se-blocheaza". Si asta nu e tot. Sunt cam scumpe la vedere, bag de seama. Pentru a schimba o vorba-doua acolo, asa mai de complezenta, mai cu nervi, mai cu hai-pleaca-odata, trebuie sa astept la usa. Da, la usa aceea, cu acel calorifer unde i-am cunoscut de altfel si pe Domnul si Doamna Castor.

Cu ele stau la taclale cel mai putin. Se invart in continuu, imi arunca priviri incurajatoare sau dimpotriva, uneori mai imi trantesc si usa sau, dupa caz, telefonul in nas, alteori sunt docile. Ca in seara asta, cand au primit inghetata.

Job-ul lor e ala la care visam eu cand eram mica si de care acum mi-e sila: se joaca cu oameni. Cu vietile lor, mai bine zis. Dar sunt cool, dupa o inghetata Mars cu cacao si sirop de ciocolata devin binevoitoare. Si trantesc mai rar usa in nas.

Si cum tot sustineam eu asa sus si tare transparenta relatiilor interumane, iata ca la un moment dat a trebuit sa zic pas. Si sa imi mentin si dezvolt relatiile de complezenta cu prietenele mele in alb. Cum ziceam, nu e dracul atat de negru. E doar alb de data asta. Dar il indulcim cu putina inghetata Mars. Cu sirop.