Ne stim de cand suntem mici. In fine, de cand sunt ei mici.
Ne-am atasat unii de altii treptat. Cu primul corn cu ciocolata (smuls din mana), primele pete de noroi (aruncate la intamplare pe mine), prima muscatura (prieteneasca bineinteles) si primele priviri acuzatoare atunci cand nu aveam. Ceva de mancare sau chef de alte pete de noroi pe mine.
Martori imperturbabili ai tuturor evenimentelor din preajma: stiu pe de rost (rost cainesc) orele mele de venit si plecat, continutul pungilor de supermarket (care se mai revarsa asupra lor din cand in cand), orele din seara in care vecinul de langa mine sta cu cartea de bucate in prag si fumeaza, masina albastra care parcheaza in fiecare noapte la 11 vizavi.
Azi insa nimic.
Doar vecinul care probabil face din nou supa de rosii. Dupa miros.
Si ploaia interminabila.
Si ei doi, unul peste altul, in singurul loc uscat, sub streasina farmaciei cu "inventar" pe usa. Inventar la ploi, minute in care nu se intampla nimic si la fiecare respiratie calda de-a lor.
Iar supa aceea de rosii. Probabil ca a fost buna. Dupa miros.
deja ma faci sa imi fac supa de rosii, desi nu am facut niciodata, dar merita incercat:))
RăspundețiȘtergeree buna:) merge cu ploaia
RăspundețiȘtergerema faci sa cred ca ai un miros mai dezvoltat decat al lui... jean-baptiste grenouille ;)
RăspundețiȘtergerete pupa geo...politistul..:)
RăspundețiȘtergere