M-am invartit toata noaptea. De fapt de doua nopti. Pe langa tramvaie zburatoare, cai, struguri si plaje s-a intamplat sa mai visez si altceva. Si nu alte tramvaie zburatoare, albastre sau verzi. Ci un buton. Un simplu buton. Dar... lucrurile simple, chestiile frumoase, imprevizibile, the same story.
Deci un buton. A fost langa mine la cafeua de dimineata. La cea de la 11. Non-stop. Starea aceea de nu ma calmez pana nu obtin. Cu orice pret. Si incep sa povestesc. Design, pozitionare, culoare, utilitate.
In momentul in care ma prind in cele din urma ca vorbesc cu peretii, incerc sa ma calmez si sa renunt la ideea mea de obtine vreodata Butonul. Dar ma urmareste. A devenit deja chestia aceea pe care o vrei si nu o ai. Si care te macina. Te innebuneste. Te face sa te uiti la fiecare om pe strada si sa vezi un... buton. De fapt Butonul.
Devin irascibila, nu mai am nevoie nici de cafea, nici de mancare. Il vreau doar pe el. Cand dependenta mea de cafea se estompeaza, inseamna ca e grav. Si tocmai ce-am uitat pe birou una bucata cana cafea cu lapte, mult lapte. Pentru care as fi omorat inainte.
Si, deodata, cand rabdarile mele sunt undeva la un anume capat iar acel capat nu da semne a se vedea prea curand, apare el.
Vreau un buton. Stii... acolo, dedesubt, cu albastru, mic, pe fiecare pagina. Pare interesat. Plusez. Stii, ar fi foarte util. Incep sa i-l desenez cu mainile in aer. Deja parca se vede capatul. Acela cu rabdarile. Zambete. Cedez in cele din urma, cu gandul ca niciodata nu am fost suficient de convingatoare.
Si finalul. Glorios. Surprinzator. I just pushed the button. And it worked. Probabil ca la noapte o sa ma rezum doar la tramvaie zburatoare. Rosii si albastre.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu