Podurile de duminica

O cafea cu lapte in centrul vechi si o dupa-amiaza de duminica. Linistea aceea. Nu are ce sa se intample rau. Calcam usor pe podurile de lemn. Stiu ca daca se rup, nu vom mai gasi drumul inapoi.

Mai e putin si se insereaza. Cateva picaturi de ploaie. Miros de praf si de piatra veche. Chelnerul care se uita ciudat. Toate gandurile care se invart la fel de ciudat.

Podurile de la intoarcere. Oare de ce ne e frica de fiecare data de ceva ce ar putea sa ne raneasca?

Ma joc cu degetele de la maini asa cum face un copil sa adoarma. Sunt mai treaza insa ca niciodata.

Podurile din spate... Am stiut mereu drumul, in caz ca te ratacesti...